Calitate

Nu este vorba despre cantitate, ci de calitate, iar dacă ai calitate, durează în eternitate.

Mi-am dorit întotdeauna să fac parte dintr-un grup, să ajut persoanele din jurul meu și, în același timp, să mă ajut. Am vrut să mă dezvolt și am vrut să mă schimb.

Trecerea liceu – facultate este destul de mare, recunosc asta. Nu știu dacă aș vrea să-mi reamintesc vreun pic de perioada liceului. Odată intrată la facultate am vrut să-mi schimb modul de viață și să nu mai am rețineri, să nu-mi mai fie frică, cam așa am ajuns în Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ).

Am vrut să fac parte dintr-o asociație, chiar îmi era indiferent unde ajungeam. Am auzit prima dată de ASJ de la un coleg și mi-am propus să particip și eu la una dintre ședințe. Am participat și am plecat destul de sceptică de la ședința respectivă, nu știam ce presupune asociația, nu aveam nicio treabă cu jurnalismul și nici nu știam unde vreau să ajung; totuși ceva m-a făcut să rămân aici și mă gândesc, acum, că acel ceva au fost oamenii din asociație.

Am ales să-mi încep articolul cu un citat și anume: Nu este vorba despre cantitate, ci de calitate, iar dacă ai calitate, durează în eternitate.

Am învățat că nu ai nevoie de sute de persoane să realizezi lucruri importante, nu ai nevoie de o mulțime de persoane să faci un comunicat, o postare sau un articol. Ai nevoie de oameni interesați, care iubesc ceea ce fac. De aceea, am ales să continui în această asociație. Suntem puțini și buni, simți cu adevărat că suntem uniți și împreună reușim să facem lucruri frumoase.

Cea mai mare satisfacție pe care am avut-o?

Evenimentul STOP! Ecran sau filă? a plecat de la o idee mică pe care am avut-o și s-a dezvoltat într-un eveniment important pentru mine. Prima ediție m-a făcut să iubesc și mai mult asociația aceasta, uneam în sfârșit două lucruri pe care le iubesc: filmele & cărțile.

De ce să te implici?

Pentru că, după părerea mea, facultatea nu te învață foarte multe lucruri. Am avut un an de facultate și singurele lucruri pe care le-am învățat de pe urma ei au fost câteva nume importante din literatura națională și internațională, nimic altceva.

Ce-am învățat cu ajutorul asociației?

De unde să încep? Am mers prima dată ca delegat al asociației în proiectul Iași Capitala Tineretului din România 2019 – 2020, unde am învățat că numerele nu contează și am apreciat și mai mult calitatea oamenilor. Apoi, am mers ca ajutor la cinema la Ateneul Național din Iași. Aici pot spune că am învățat cele mai multe lucruri din perioada de student, de la cum trebuie să arate o postare, ce trebuie să conțină un eveniment până la un comunicat de presă.

Am continuat ca voluntar în festivalul Serile Filmului Românesc, apoi am ajuns în echipa de organizare și tot așa până am ajuns să fac parte dintr-o familie, nu dintr-o asociație.

Aș sta ore să scriu despre cum asociația, evenimentele și festivalurile mi-au schimbat studenția până acum, dar o să las această plăcere să vă cuprindă și pe voi.

Ce rost ar avea să vă spun cât de minunați sunt oamenii, cât de multe lucruri înveți de la Andrei Giurgia sau Lavinia Molociniuc? Cum să-ți spun cât de minunată e Corina Giurgia și cât de mult îmi place să o ascult? Cum să explic prietenia și curajul pe care-l primesc de la Andreea Ciobanu sau Diana Mihalaș? Cum să îți spun cât de amuzantă este prietenia mea cu Delia Balan?

Voluntariatul este cea mai frumoasă parte din studenție și, crede-mă, o să te descoperi și o să afli ce vrei să faci cu adevărat. O să ai parte de oameni care nici nu credeai că există, de experiențe minunate și o să găsești un refugiu atunci când nu te simți în apele tale.

Dragă student, alege să faci voluntariat!

Gânduri pozitive,

Tigruț

Alexandra Haliga aka Tigruț

Lasă un comentariu