Boboc la jurnalism

 

Am auzit de multe ori fraze ca „Viața de student e cea mai frumoasă!” sau „Prieteniile formate în facultate sunt cele mai durabile” și sper și îmi doresc să fie așa. Nu pot spune că m-am obișnuit cu această viață, dar mereu când trebuie să vorbesc despre ce trăiesc la facultate am o stare de mândrie și entuziasm. Am fost entuziasmată în prima zi de facultate și continui să fiu chiar și azi pentru că am descoperit că îmi place ceea ce fac aici. Este totul nou, poate puțin dificil, dar îmi dă impresia că așa trebuie să fie și că așa e normal să meargă lucrurile. Și, nu știu, poate acest entuziasm se datorează profesorilor, diferiți din punct de vedere al materiilor pe care le predau, dar parcă aceiași profesioniști în domeniul mass-mediei sau… poate colegii contribuie la starea de bine pe care mi-o provoacă viața de student. Aș putea, la fel de bine, să fiu fericită cu ceea ce trăiesc aici doar pentru că mi-am dorit prea mult să ajung la această specializare, iar acum inima nu mă lasă să regret.

Citeşte mai mult

26 de ani de TVR Iași

TVR Iași organizează, în perioada 2-4 noiembrie, o serie de evenimente culturale cu ocazia sărbătoririi a 26 de ani de existență.

Acestea vor debuta joi, 2 noiembrie, începând cu ora 18:00 la Casa de Cultură a Studenților Iași (CSS) cu un spectacol folcloric ce va fi transmis în direct de către TVR Iași Regional. Pe scena CSS vor urca atât soliști consacrați, cât și tineri interpreți (Veta Biriș, Alexandru Brădățan, Nicolae Gribincea, Dana Dăncilă), dar și ansambluri folclorice (Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava).

Citeşte mai mult

O nouă înfăţişare, aceiaşi prieteni

În urmă cu un deceniu, „Asociaţia Studenţilor Jurnalişti” din Iaşi (ASJ) prindea contur. Acum, privind înapoi, observăm că muncind în echipă am realizat mai mult decât ne-am fi putut aştepta. În zece ani, asociaţia a avut sute de voluntari, zeci de invitaţi speciali, zeci de proiecte şi mai ales, mii de momente unice. La zece ani distanţă, venim cu o nouă imagine, un nou logo şi o nouă perspectivă.

Citeşte mai mult

Colocviul Școlii Doctorale FSSP, UAIC/ Cum se naște o întrebare?

Cu ocazia Zilelor UAIC, la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, a fost organizată prima ediție a Colocviului anual al Școlii Doctorale, cu tema „Cum se naște o întrebare?”.

Evenimentul a avut loc sîmbătă , 21 octombrie 2017, în sala D308 la ora 10:00, iar dezbaterea a pus în atenția participanților și discuția despre modul în care se naște o teză de cercetare și întrebările acesteia. Colocviul a avut două secțiuni principale, dedicate științelor umaniste, respectiv științelor social-politice. În dialog au intrat cercetători, doctoranzi și masteranzi din domenii precum filosofia, sociologia, științe ale comunicării, științe politice.

Citeşte mai mult

Hai să devii ASJ-ist!

UPDATE: Perioada de înscriere s-a încheiat. 

Acum zece ani ne-am gândit că pentru a face ca studenția să merite trebuie să fim ceva mai mult decât participanți la cursuri. Astăzi venim cu idei și proiecte care demonstrează că prin implicare facem din comunitatea în care trăim un loc mai frumos. Dacă îți place cum gândim, completează următorul formular și pregătește-te pentru prima întâlnire. Fii și tu #superasj-ist!

Formular: Hai să devii ASJ-ist! (click)

Internship pentru tineri, la Primăria Municipiului Iași

 

Asociația CIVICA propune tinerilor un proiect mai mult decât avantajos: internship în instituția din care se iau deciziile pentru Iași. Proiectul „Internship la Primăria Municipiului Iași” a ieșit la lumină în urma întâlnirii Iașu’ tânăr, la consult, între tineri din Iași, consilieri locali și reprezentanţi ai Primăriei.

„Vrem un Iași în care administrația colaborează cu ieșenii, iar proiectele lor intră-n managementul de zi cu zi, al orașului. Așa că am creat un proiect, l-am așezat pe masa administrației locale și, da, Primăria Iași «l-a adoptat». Am desenat un «internship la PMI» pentru studenți și masteranzi, care să descopere, din interior, cum funcționează principala instituție de management a orașului și să contribuie, prin ideile lor, la schimbarea pe care vor s-o trăiască în Iași”, spun inițiatorii proiectului.

Înscrie-te la internship până pe 5 iunie sau povestește-i un tânăr că poate deveni un „nod de schimbare”, dacă se înscrie. Detalii despre înscriere pe site Asociația CIVICA.

La internship pot participa zece tineri, iar fiecare dintre ei va lucra timp de 2 săptămâni, în unul dintre cele zece birouri/ departamente pe care reprezentanții Primăriei au acceptat să le deschidă către ei. „Fiecare participant va dobândi cunoștințe practice în administrație publică și va deveni un nod de cunoaștere, pentru alți tineri”, adaugă organizatorii.

Despre proiect puteți citi și pe Facebook.

Un 10 mai cu filme regale, cu sprijinul Casei Regale a României și TVR

La Serile Filmului Românesc, pe 10, 12 și 13 mai, vor fi vizionate filme documentare despre Casa Regală a României

Festivalul Serile Filmului Românesc începe într-o zi regală, pe data de 10 mai. Pentru a marca ziua și însemnătatea acesteia, la Ateneul din Iași vor fi proiectate filme regale, cu susținerea și acordul Casei Regale a României. Filmele documentare prezintă aspecte din viața Casei Regale a României și sunt produse de Televiziunea Română. Proiecțiile sunt posibile cu sprijinul și prin parteneriatul cu Televiziunea Română din acest an.

Filmele despre Casa Regală a României continuă și în următoarele zile ale festivalului, până sâmbătă, 13 mai.

Secțiunea dedicată filmelor documentare regale este recomandată de Casa Regală a României și Televiziunea Română.

Alege filmele regale de la Serile Filmului Românesc 2017, care pot fi vizionate la Ateneul din Iași după următorul program:

  • Miercuri, 10 mai, 16.30
    „În numele Tatălui” – de Lidia Voicu și Bogdan Șerban-Iancu
  • Miercuri, 10 mai, 17.30
    „Automobilul – o Pasiune Regală” – de Bogdan Șerban-Iancu
  • Vineri, 12 mai, 17.30
    „Monarhia Salvează Romania” – de Sorin Ilieșiu
  • Sâmbătă, 13 mai, 14.30
    „Regele Mihai I al Romaniei” – de Camelia Csiki

 

 

Despre filmele regale din cadrul SFR 2017

În numele tatălui” (2015)

Miercuri, 10 mai, 16.30
Realizator: Bogdan Șerban-Iancu
Durata: 51 minute

În numele Tatălui este povestea unei femei nobile care a crezut în Ţara sa. Într-un sfert de secol, Margareta, fiica Regelui Mihai, a luptat pentru sănătatea copiilor, împotriva singurătăţii bătrânilor, a încurajat şi a sprijinit cultura şi a învins mentalităţi bolnave de comunism. Şi-a câştigat nobleţea prin luptă, iar astăzi este Principesa României – așa descrie filmul realizatorul Bogdan Șerban-Iancu.

Acţiunea documentarului începe în 18 ianuarie 1990, dată ce a trecut aproape neobservată în calendarul noii Românii. În acea zi se închidea, aproape pe neştiute, un cerc deschis în ianuarie 1948, odată cu plecarea Regelui din ţară, după abdicarea impusă. În 1990, când a venit în România, ideea Principesei era să-i ajute, aşa cum poate, pe români. Au fost ani dificili, în care lupta cea mai grea a fost să schimbe mentalităţi, relaţiile dintre oameni, distruse de cei 50 de ani de comunism. Aşa s-a născut ideea înfiinţării fundaţiei care îi poartă numele şi promovează idealurile cărora Principesa le rămâne credincioasă.

Nimic nu avea să o pregătească pe Principesa Margareta pentru ce va urma. Nici măcar instruirea primită de la tatăl său, Regele Mihai, nu o va feri de haosul, degringolada şi reaua credinţă din ţară. În plus, numele nu o ajuta. Dimpotrivă. Făcea parte dintr-o lume pe care românii nu o mai înţelegeau şi de care le era teamă.

Au trecut 25 de ani de la momentul în care soarta a decis că exilul s-a încheiat, iar fiica regelui a arătat că „acasă” înseamnă doar România. Principesa Margareta şi-a câştigat dreptul de a reprezenta România. A dus o luptă îndârjită pentru a dovedi că, fiica tatălui său fiind, nu are doar prin naştere ocazia de a purta stindardul regalităţii, ci şi prin merit. Legământul pe viaţă al Regelui Mihai cu ţara este dus mai departe. Anonima, dar îndârjita femeie care a învins un sistem ostil în anii ‘90, doar pentru a face bine, este astăzi Principesă a României.

Automobilul – o pasiune regală” (2010)

Miercuri, 10 mai, ora 17.30, Ateneul din Iași
Realizator: Bogdan Șerban-Iancu
Durata: 22 minute

Reportajul Automobilul – o pasiune regală prezintă pasiunea de o viață a Majestății Sale Regele Mihai pentru automobilele militare cunoscute sub numele generic de Jeep-uri. Colecția Regelui Mihai este una dintre cele mai valoroase din lume, toate mașinile fiind în totalitate recondiționate chiar de către rege.

Regele Mihai este un colecționar de mașini de război, celebru în întreaga lume. Pasiunea Sa pentru automobile a început în 1941, cînd un prieten i-a făcut cadou un Jeep adus de pe frontal rusesc. Între timp, Majestatea Sa a adunat o colecție de astfel de mașini (șase în stare funcțională și alte cîteva în lucru), pe care le recondiționează în totalitate cu propriile mîini. De-a lungul vremii, și regina i-a dat o mînă de ajutor la REPARAȚII. Prețioasa colecție se află în Elveția, țara „adoptivă” a Familiei Regale.

Reportajul Automobilul – o pasiune regală este descris pe site-ul Familiei Regale astfel: „pelicula pune în evidență tinerețea, dinamismul și extraordinara capacitate de adaptare la timpurile moderne ale Majestății Sale”.

Realizat în anul 2010, când Regele Mihai împlinea 89 de ani, „Automobilul, o pasiune regală” are toate ingredientele pentru a rămâne, poate, filmul preferat al tinerei generații de români despre Rege.

Monarhia salvează România” (1992)

Vineri, 12 mai, ora 17.30, Ateneul din Iași
Un film de Sorin Ilieșiu
Durata: 34 minute
Muzica: Andrei Tănăsescu
Imaginea: Igor Antip, Sorin Ilieșiu, Florin Ghica și alții
Montajul: Mihai Gheorghiu, Constantin Nanciu
Comentariul istoric: Academician Dinu C. Giurescu – în lectura autorului
Comentariul-eseu: Gabriel Liiceanu – în lectura autorului
Produs de „Video Est” în 1992

Filmul documentar al lui Sorin Ilieșiu Monarhia salvează România! este compus din trei părți: (1) prezentarea pe înțelesul tuturor, a istoriei și a rolului monarhiei în România (comentariul istoric: Academician Dinu C. Giurescu – în lectura autorului); (2) reportajul poetic al vizitei M.S. Regele Mihai în Romania în 25-27 aprilie 1992, de Sfintele Paști; (3) semnificația monarhiei pentru poporul român în timpul comunismului și după căderea acestuia (comentariul-eseu: Gabriel Liiceanu – în lectura autorului).

Mihai I Al României” (2011)

Sâmbătă, 13 mai, ora 14.30, Ateneul din Iași
Realizator: Camelia Csiki
Durata: 50 minute

Filmul din 2011, Mihai I al României, al realizatoarei emisiunii Ora Regelui, de la TVR, Camelia Csiki, a fost singurul documentar din România difuzat chiar la aniversarea vârstei de 90 de ani a Majestății Sale.

Documentarul Mihai I al României încearcă rescrierea celor mai importante momente din istoria românilor, creionate în jurul vieţii Regelui Mihai. Filmul a apărut în perioada în care anumiți politicieni încercau să împiedice venirea Majestății Sale în Parlament, unde a susținut istoricul discurs.

Totodată „filmul lămureşte problema abdicării Regelui Mihai, dar şi a actului de la 23 august. Este un film biografic, un documentar greu, cu multe mărturii istorice, nu cu o biografie romanțată, cu multe dovezi, cu multe imagini de arhivă unicat – un film pe care v-il recomand”, declară Camelia Csiki.

Spectatorii vor putea urmări un film biografic, care conţine multe imagini inedite, vechi, ce ilustrează modul în care a trăit Majestatea Sa în exil. Documentarul îşi propune să explice ce au însemnat cei 90 de ani pentru România şi Regele Mihai I.

Principalii povestitori ai acestor evenimente sunt: chiar Majestatea Sa Regele Mihai, susținut de istoricii Şerban Nicolae Tanaşoca, Dorin Dobrincu, Georgeta Filitti, dar şi Alteța Sa Regală Principesa Margareta.

Camelia Csiki, realizatoarea filmului, a câştigat premiul pentru documentar istoric cu Mihai I al României la Gala APTR în 2012, distincţia fiind cea de-a treia obținută de jurnalista TVR. Filmul a fost transpuns pe DVD și difuzat în librării de TVR Media, în același an.

Serile Filmului Românesc 2017: program complet, secțiuni și invitați

Ediția a VIII-a aduce în inima Moldovei regizori, actori, retrospective, aniversări, filme românești noi și consacrate

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) este inițiatorul Festivalului Serile Filmului Românesc, iar membrii ASJ sunt și anul acesta voluntari ai festivalului. Ediția a VIII-a se desfășoară în perioada 10 – 14 mai și îi este dedicată regizorului ieșean Cristian Mungiu. Deschiderea festivalului va fi pe 10 mai, când la Ateneul din Iași va fi realizată Gala filmului 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, dedicată unui deceniu de când regizorul a fost premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes (2007-2017).

Seara de Gală este importantă prin reconstituirea momentului de premiere de la Cannes, din 2007, iar alături de regizor vor fi și actorii Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov.

Directorul festivalului, Andrei Giurgia, va prezenta Gala, alături de Irina-Margareta Nistor.

Anul acesta, selecția oficială a filmelor din festival, precum și a invitaților este realizată de Cristian Mungiu, ajutat de Ambasadorul Cultural, Irina-Margareta Nistor. De asemenea, începând cu ediția a VIII-a, intră în programul SFR noi secțiuni pentru filmele prezentate.

 

Noile secțiuni din cadrul SFR 2017:

Secțiunea Elisabeta Bostan
Secțiunea Retrospectiva Cristian Mungiu
Secțiunea Aniversare
Secțiunea Noul Cinema Românesc (NCR)
Secțiunea Documentar
Secțiunea Documentar AGERPRES
Secțiunea Repere ante/predecembriste
Secțiunea Post/ Alternativ Noul Cinema Românesc
Secțiunea Retrospectiva Dorel Vișan
Secțiunea Scurtmetraje
Secțiunea Caravana ZFR (Zilele Filmului Românesc)
Secțiunea Cele mai bune filme românești ale anului 2016/2017

PROGRAMUL COMPLET al Festivalului SERILE FILMULUI ROMÂNESC 2017

Miercuri, 10 mai 2017

Ateneul din Iași

19:00  – Gala 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) – Regizor: Cristian Mungiu
Invitați: Cristian Mungiu, Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov
Secțiunea Retrospectiva Cristian Mungiu

 

Teatrul „Luceafărul”

13:00 – Zâmbetde soare (1987) – aniversare 30 de ani – Regizor: Elisabeta Bostan
Invitați: Elisabeta Bostan, Bianca Brad
Secțiunea Elisabeta Bostan

 

EVENIMENTE

Vernisaj Ion Bârlădeanu – „Divina tragedie” 16:00 – MERU
Vernisaj AGERPRES – „Descoperă arhiva fotografică AGERPRES”18.00Ateneul din Iaşi

 

Joi, 11 mai 2017

Ateneul din Iași

13:00 – Pădureanca (1987) – aniversare 30 ani – Regizor: Nicolae Mărgineanu
Invitați: Nicolae Mărgineanu, Manuela Hărăbor, Dorel Vişan
Secțiunea: Aniversare

 

15:30 – Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010) – Regizor: Andrei Ujică
Invitat: Andrei Ujică
Secțiunea: Documentar

 

19:30 – Occident (2002) – Regizor: Cristian Mungiu
Invitați: Dorel Vișan, Tania Popa
Secțiunea: Retrospectiva Cristian Mungiu

 

Casa de Cultură a Studenților

15:00 – Marfa și banii (2001) – Regizor: Cristi Puiu
Invitat: Ioana Flora
Secțiunea: Noul Cinema Românesc (NCR)

 

18:00 – Marți, după Crăciun (2010) – Regizor: Radu Muntean
Invitați: Maria Popistașu, Alexandru Baciu
Secțiunea: Noul Cinema Românesc (NCR)

 

20:00 – 6,9 pe scara Richter (2016) – Regizor: Nae Caranfil
Invitați: Nae Caranfil, Miruna Bilei, Teodor Corban, Maria Obretin
Secțiunea: Caravana Zilele Filmului Românesc (ZFR)

 

Teatru FIX

14:00 – Waiting for August (2014) – Regizor: Teodora Mihai
Invitat: Teodora Mihai
Secțiunea: Documentar

 

16:00 – Pas în doi (1985) – Regizor: Dan Pița
Secțiunea: Repere ante/predecembriste

 

19:00 – Pescuit Sportiv (2009) – Regizor: Adrian Sitaru
Invitați: Adrian Sitaru, Ioana Flora
Secțiunea: Post/ Alternativ NCR

 

Cafeneaua Piața Unirii

14:00 – Trois exercices d’interpretation (2012) – Regizor: Cristi Puiu
Secțiunea: Noul Cinema Românesc (NCR)

 

17:00 – Blestemul ariciului (2004) – Regizor: Dumitru Budrala
Secțiunea: Documentar

 

19:30 – Seara de scurtmetraje în Cafeneaua Piața Unirii – Meda –Regizor: Emanuel Pârvu, Megatron – Regizor: Marian Crișan, Apele tac –  Regizor: Anca Miruna Lăzărescu, O zi bună de plajă – Regizor: Bogdan Mustață, Călătorie la oraș – Regizor: Cornel Porumboiu, Vocea a doua, Numărătoarea manuală, Cai putere – Regizor: Daniel Sandu, Lampa cu căciulă – Regizor: Radu Jude, Trafic –Regizor: Bogdan Dumitrache
Invitaţi: Costel Caşcaval, Daniel Sandu
Secțiunea Scurtmetraje

 

Teatrul „Luceafărul”

13:00 – Campioana (1989) – Regizor: Elisabeta Bostan
Invitat: Elisabeta Bostan,  Izabela Moldovan
Secțiunea Elisabeta Bostan

 

Grădina Palas

21:30 – Două lozuri (2016) – Regizor: Paul Negoescu
Invitat: Dorian Boguță
Secțiunea: Cele mai bune filme românești ale anului 16/17

 

Vineri, 12 mai 2017

Ateneul din Iași

18:00 – Descoperă Româniacu Peter Hurley (2016) – Regizor: Camelia Moise
Invitat: Camelia Moise
Secțiunea: Documentar AGERPRES

 

20:30 – După dealuri (2012) – Regizor: Cristian Mungiu
Invitat: Cristina Flutur
Secțiunea Retrospectiva Cristian Mungiu

 

Teatru FIX

14:00 – Constantin și Elena (2009) – Regizor: Andrei Dăscălescu
Invitat: Andrei Dăscălescu
Secțiunea: Documentar

 

17:00 – 100 de lei (1973) Regizor: Mircea Săucan
Invitați: Ion Dichiseanu, Ileana Popovici
Secțiunea: Repere ante/predecembriste

 

19:00 – Portretul luptătorului la tinerețe (2010) – Regizor: Constantin Popescu
Secțiunea: Post/Alternativ Noul Cinema Românesc (NCR)

 

Cafeneaua Piața Unirii

14:00 – Tărâmul dintre ape (2016) – Regizor: Marilena Gheorghiţă
Invitat: Marilena Gheorghiță
Secțiunea: Documentar AGERPRES

 

16:00 – Francesca (2009) – Regizor: Bobby Păunescu
Invitat: Dorian Boguță
Secțiunea: Post/Alternativ Noul Cinema Românesc (NCR)

 

18:30 – Polițist, adjectiv (2009) – Regizor: Corneliu Porumboiu
Invitat: Vlad Ivanov
Secțiunea: Noul Cinema Românesc (NCR)

 

Teatrul „Luceafărul”

13:00 – Veronica se întoarce (1973) – Regizor: Elisabeta Bostan
Invitat: Elisabeta Bostan
Secțiunea Elisabeta Bostan

 

Grădina Palas

21:30 – Câini (2016) – Regizor: Bogdan Mirică
Invitați: Vlad Ivanov, Teodor Corban, Costel Cașcaval
Secțiunea: Cele mai bune filme românești ale anului 16/17

 

EVENIMENT

Dorel Vişan: Portret de artist. O viață  închinată frumosului – Proiecție specială Un bulgăre de humă – 20:00 – Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău
Invitaţi speciali: Dorel Vișan, Nicolae Mărgineanu, Mircea Radu Iacoban, Dionisie Vitcu

 

Sâmbătă, 13 mai 2017

Ateneul din Iași

13:00 – Box (2015) – Regizor: Florin Șerban
Secțiunea: Caravana Zilele Filmului Românesc (ZFR)

 

15:30 – Aniversare Ileana Popovici, lansare de carte: Reconstituiri cu Ileana Popovici (Adenium, 2017)
Invitaţi: Radmila Popovici, Ileana Popovici
Film: Pentru Patrie (1978) – Regizor: Sergiu Nicolaescu
Invitați: Ileana Popovici
Secțiunea: Aniversare

 

20:00 – Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăși, viața e frumoasă! (2009) – Regizori: Constantin Popescu, Răzvan Mărculescu, Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer
Invitați: Emanuel Pârvu, Călin Chirilă, Teodor Corban, Ion Sapdaru
Secțiunea: Retrospectiva Cristian Mungiu

 

Casa de Cultură a Studenților

13:00 – Proba de microfon (1980) – Regizor: Mircea Daneliuc
Secțiunea: Repere ante/predecembriste

 

 16:00 – Sieranevada (2016) – Regizor: Cristi Puiu
Secțiunea: Caravana Zilele Filmului Românesc (ZFR)

 

20:00 – Inimi cicatrizate (2016) – Regizor: Radu Jude
Secțiunea: Caravana Zilele Filmului Românesc (ZFR)

 

Teatru FIX

14:00 – Radu Bercea, istoria unui destin (2016) – Regizor: Paul Palencsar
Invitat: Paul Palencsar
Secțiunea: Documentar

 

16:00 – Toto și surorile lui (2014) – Regizor: Alexander Nanau
Secțiunea: Documentar

 

19:00 – A fost sau n-a fost?(2006) – Regizor: Corneliu Porumboiu
Invitați: Teodor Corban, Ion Sapdaru
Secțiunea: Noul Cinema Românesc (NCR)

 

Cafeneaua Piața Unirii

14:00 – E pericoloso sporgersi (1993) – Regizor: Nae Caranfil
Invitați: Nae Caranfil, Costel Caşcaval
Secțiunea: Repere ante/predecembriste

 

17:00 – Anișoara (2016) – Regizor: Ana Felicia Scutelnicu
Secțiunea: Caravana Zilele Filmului Românesc (ZFR)

 

19:00 – Ticăloşii (2007) – Regizor: Şerban Marinescu
Invitaţi: Dorel Vişan, Şerban Marinescu
Secțiunea: Retrospectiva Dorel Vișan

 

Teatrul „Luceafărul”

13:00 – Tinereţe fără bătrâneţe (1969) – Regizor: Elisabeta Bostan
Invitat: Elisabeta Bostan
Secțiunea Elisabeta Bostan

 

Grădina Palas

21:30 – Afacerea Est (2016) – Regizor: Igor Cobileanski
Invitați: Ion Sapdaru, Constantin Pușcașu, Daniel Busuioc, Igor Cobileanski, Cătălin Cucu, Anne Marie Chertic
Secțiunea: Cele mai bune filme românești ale anului 16/17

 

Duminică, 14 mai 2017

Teatrul „Luceafărul”

13:00 – Saltimbancii (1981) – Regizor: Elisabeta Bostan
Invitat: Elisabeta Bostan
Secțiunea Elisabeta Bostan

 

Ateneul din Iași

13:00 – Lansări de carte Dorel Vișan

14:00 – Iacob (1988) – Regizor: Mircea Daneliuc
Invitat: Dorel Vișan
Secțiunea: Retrospectiva Dorel Vișan

 

17:00 – Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber (2009) – Regizori: Constantin Popescu, Răzvan Mărculescu, Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer
Invitați: Diana Cavallioti, Vlad Ivanov
Secțiunea Retrospectiva Cristian Mungiu

 

19:00 – Bacalaureat (2016) – Regizor: Cristian Mungiu
Invitați: Adrian Titieni, Maria Drăguș, Vlad Ivanov, Emanuel Pârvu, Petru Ciubotaru
Secțiunea Retrospectiva Cristian Mungiu

 

Casa de Cultură a Studenților

15:00 – Morgen (2010) – Regizor: Marian Crișan
Secțiunea: Post/Alternativ Noul Cinema Românesc (NCR)

 

18:00 – Fixeur (2016) – Regizor: Adrian Sitaru
Invitat: Tudor Istodor
Secțiunea: Caravana Zilele Filmulu Românesc (ZFR)

 

Teatru FIX

14:00 – Boogie (2008) – Regizor: Radu Muntean
Secțiunea: Noul Cinema Românesc (NCR)

 

16:30 – O lacrimă de fată (1980) – Regizor: Iosif Demian
Invitat: Dorel Vișan
Secțiunea: Retrospectiva Dorel Vișan

 

18:30 – Cel mai iubit dintre pământeni (1993) – Regizor: Șerban Marinescu
Invitat: Dorel Vișan
Secțiunea: Retrospectiva Dorel Vișan

 

Cafeneaua Piața Unirii

14:00 – Out of the present (1999) – Regizor: Andrei Ujică
Invitat: Andrei Ujică
Secțiunea: Documentar

 

17:00 – Secvențe (1982) – Regizor: Alexandru Tatos
Secțiunea: Repere ante/predecembriste

 

Grădina Palas

21:30 – California dreamin’ (nesfârșit) – 2007 – Regizor: Cristian Nemescu
Invitați: Maria Dinulescu, Ion Sapdaru
Secțiunea: Noul Cinema Românesc (NCR)

 

EVENIMENTE

Omul și taina lui – Concert de poezie misticăDorel Vișan și Ionuț Bogdan Ștefănescu – 19:00 – Muzeul Mitropolitan
Invitați: Dorel Vișan și Ionuț Bogdan Ștefănescu

Gala de închidere a festivalului şi premierea voluntarilor – 21:00 – Grădina Palas

After party: Final CUT//SPZ– live act23:00  – Teatru FIX

 

EVENIMENT PERMANENT

Expoziție de grafică – Radu Bercea – Memoria retinei gulagului românesc – 10-14 mai – Teatru Fix

Moise Guran: „Ești conștient că ai realizat ceva pe deplin corect atunci când pui capul pe pernă și ești mulțumit cu tine însuți.”

În după amiaza zilei de 28 aprilie, peste 60 de studenți și profesori au venit, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru a-l întâlni pe jurnalistul Moise Guran. Acesta a acceptat invitația membrilor Asociației Studenților Jurnaliști și a împărtășit cu cei prezenți momente cheie ale evoluției jurnalismului din ultimele două decenii sau aspecte privind schimbările din societate.

Discuția a avut ca punct de sprijin Importanța specializării în Jurnalism și a continuat printre întrebările adresate de public pe parcursul celor două ore. S-au atins subiecte privind atât meseria de jurnalist, dar mai cu seamă, necesitatea de a fi cinstit și corect în munca depusă. „Ești conștient că ai realizat ceva pe deplin corect atunci când pui capul pe pernă și ești mulțumit cu tine însuți, când nu banii sau beneficiile materiale te ghidează”, a spus jurnalistul. Întrebat dacă etica și „coloana vertebrală” sunt construite prin efort, acesta a afirmat că răspunsul se află în fiecare om, limitele fiind cunoscute doar de acesta. „Respectarea unei etici te poate salva până la un punct. Generațiile viitoare se vor confrunta cu dileme «Cui îi folosește informația asta?» într-o eră a audiențelor, a clickbait-ului, iar răspunsurile nu vor fi ușoare!” În opinia sa, tinerilor din România nu le lipsește nimic pentru a avea succes și a se dezvolta în aceeași măsură cu cei din alte țări, fiecare având șanse egale de reușită.

„O știre falsă (n. red. referire la fenomenul fake news) nu e cu adevărat o știre falsă, ea apare cu intenția de a manipula. Despre o astfel de știre nu trebuie să vorbești pentru că o faci și mai populară.”

Printre recomandările de lectură s-au strecurat și sfaturi privind necesitatea cunoașterii istoriei unui popor pentru a susține opinii prin argumente solide. Pentru a începe o carieră în jurnalism e nevoie de practică, începând cu presa scrisă. „Vă încurajez să începeți să lucrați în presă încă din facultate”, a mai spus Moise Guran, cel care a cunoscut toate domeniile mass mediei, lucrând atât în presă scrisă, cât și în radio și televiziune. A moderat emisiuni, a fost jurnalist de investigații, însă a fost atras de economie, domeniu pe care îl urmărește și la momentul actual. În prezent, acesta moderează emisiunea România în direct la postul de radio Europa FM și se ocupă îndeaproape de aplicația Biziday, împărtășind idei și opinii și pe blogul său. Aplicația Biziday a cunoscut într-un interval de trei luni o creștere neașteptată, ajungându-se, la puțin timp de la lansare, la sute de mii de descărcări. În fiecare clipă, o mână de oameni lucrează pentru a îmbunătăți platforma și pentru a vira știri adevărate. Întrebat de ce știrile nu sunt însoțite de imagini, Moise Guran a menționat că și-a dorit ca aplicația să facă informația să conteze. A mai spus însă că acceptă, ca singure excepții, să posteze fotografii cu persoane dispărute sau infractori aflați în libertate, întocmai pentru a ajuta.

Timpul a trecut pe nesimțite, fiecare dorindu-și ca întâlnirea să se prelungească cu încă o întrebare, o poveste, un sfat. O întâlnire echitabilă, un schimb de experiențe și învățăminte pentru studenții dornici să afle cât mai multe despre viitorul lor și al țării pe care trebuie să o apere – cam așa s-ar descrie întâlnirea cu jurnalistul Moise Guran.

Întâlnirile ASJ au ca scop interacțiunea dintre studenți și oameni din presa națională. Demarat în anul 2007, evenimentul a adunat un număr însemnat de invitați printre care se numără Cristian Tudor Popescu, Liviu Iolu, Sanda Nicola, Robert Turcescu, Mihai Tatulici, Toader Păun, Dan Negru.

Text de Adina Elena Rotaru

Foto: Ionuț Teoderașcu

Mai multe fotografii aici și aici.

ASJ în direct cu Moise Guran

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) invită studenții de la Jurnalism și pe cei interesați de acest domeniu la a doua ediție a întâlnirilor ASJ, care îl va avea ca invitat pe jurnalistul Moise Guran. Evenimentul va avea loc vineri, 28 aprilie, începând cu ora 14:30 în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.

Moderată de Andrei Giurgia, discuția va avea ca temă centrală jurnalismul în ziua de astăzi privit atât din perspectiva presei tipărite, a radioului cât și a televiziunii.

Aceste întâlniri au ca scop familiarizarea viitorilor jurnaliști cu oamenii din presă, dar și cu problemele pe care le pot întâmpina în această meserie. Participanții iși pot satisface curiozitățile legate de activitatea jurnalistului Moise Guran și totodată pot afla ce se află în spatele unui om care a fost și încă este, reporter, prezentator și realizator de emisiuni.


Moise Guran s-a născut la Drobeta-Turnu Severin și a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, iar mai târziu a urmat cursurile Școlii BBC pentru televiziune. În ’94 a debutat ca reporter la „Tineretul Liber” și apoi a fost reporter special la „Evenimentul Zilei”. Trei ani mai târziu a fost redactor la Academia Cațavencu. În anul 1999, și-a început cariera în televiziune, mai întâi ca reporter și corespondent economic la postul Antena 1. Din 2005, a realizat, la Antena 3, emisiunea „Biz Bazar” timp de cinci ani, iar apoi, după ce și-a dat demisia de la Antena 3, a început să prezinte emisiunea „Ora de business”, difuzată inițial pe TVR2, apoi mutată pe TVR1.

Din septembrie 2015, jurnalistul Moise Guran a mutat emisiunea „Biziday” la Digi24, însă, în mai puțin de un an, aceasta a decis să-și dedice timpul mediului online, lansând aplicația „Biziday”. Ascultătorii de radio îi pot auzi vocea la postul de la radio „Europa FM”, de luni până joi, începând cu ora 13:15, la emisiunea „România în direct”.


Prima ediție a întâlnirilor ASJ a avut loc în luna martie și l-a avut ca invitat pe Dan Negru. În cadrul evenimentului au fost dezbătute subiecte de actualitate cu privire la stadiul în care se află televiziunea dar și problemele cu care se confruntă studenții de la Jurnalism. Evenimentul a adunat peste 200 de studenți care de-a lungul discuției s-au arătat interesați de sfaturile și experiențele pe care le-a subliniat omul de televiziune, Dan Negru.

Resurse online:
Eveniment Facebook: ASJ în direct cu Moise Guran
Pagina ASJ: Asociația Studenților Jurnaliști