Spiritul studenției există

Mă apropii, cu sfială încă, de încheierea primei luni de facultate, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării. Mare parte din mine s-a acomodat cu viața de student, atât cât poate ea însemna pentru un boboc, care și-a schimbat mediul și s-a trezit, peste noapte, într-un oraș mare, frumos, dar străin. Un boboc care trebuie să se descurce singur pentru că oamenii sunt diferiți de cei de acasă (apropo, și „acasă” s-a schimbat). Sunt eu în fața unei provocări noi.

Continuă lectura „Spiritul studenției există”

Reclame

Pentru oameni, jurnalistul

„Flacăra la dispoziția dumneavoastră!” era îndemnul apărut în primii ani după ce „tovarășul” Adrian Păunescu preluase conducerea revistei Flacăra, prin 1973. Un îndemn în care aș fi crezut cu adevărat, dacă nu ar fi fost folosit propagandistic. „Jurnalistul la dispoziția dumneavoastră!” încadrează misiunea celui ce scrie, misiunea acelui om pentru care timpul personal nu există, ci timpul lui e timpul tuturor. O idee ce sună comunist, ca o reîntoarcere în timp, doar că datoria jurnalistului e să reprezinte democrația în esența ei, prin adevăr. Iar adevărul? Trebuie găsit. Astfel, de la ideea esențială în care omul ce scrie întruchipează adevărul, tot același adevăr trebuie găsit. Munca unui jurnalist nu se oprește vreodată, el caută adevărul, îl transpune în cuvinte și îl împarte celorlalți oameni, mult prea ocupați cu treburile lor (extrem de importante, de asemenea), încât să le și rămână timp să caute personal adevărul.

Continuă lectura „Pentru oameni, jurnalistul”

„Doar cu facultatea nu faci nimic!”

Deja ne pregătim de un nou an universitar, aşadar, noi schimbări, noi provocări, prieteni noi, activităţi şi ieşiri în grup, noi evenimente, alte amintiri, alte excursii, dar acelaşi ASJ.

Poate simţi că nu faci mare lucru cu facultatea, că nu te ajută la nimic, poate vrei ceva mai mult, poate te sperie gândul că ești boboc în ale jurnalismului, dar nu te panica: Cei care au trecut prin ASJ simţeau aceleaşi lucruri și cu timpul, împreună, prin evenimentele organizate, prin invitaţii cu care s-au întâlnit, mulți dintre ei și-au dat seama – merită să faci voluntariat și e frumos, te ajută mult, îți oferă alte viziuni, întâlnești oameni noi de la care vei avea ce învăța, experimentezi și altceva, înveți să fii mai punctual, să respecți deadline-uri, să trimiți email-uri, să postezi pe site, să faci un proiect, să vorbești, să moderezi un eveniment și, cu siguranță, multe altele. Și dacă nu mă credeți, vă las mai jos un text care vă poate confirma că am dreptate.  Continuă lectura „„Doar cu facultatea nu faci nimic!””

Erasmus, ON-ul studențesc

Mă gândeam demult la asta. Mergeam la ședințe, urmăream zilnic avizierul facultății și ascultam poveștile celor care se întorceau cu atâtea lecții învățate. Mi-au dat încredere și m-am decis. Dintr-o listă care nu oferea prea multe opțiuni, am ales Universitat de Lleida, Spania. Aveam emoții – urma să am parte de prima experiență Erasmus. Cinci luni în străinătate, în preajma unor oameni care vorbesc și gândesc în altă limbă decât cea pe care eu o așteptam, alături de oameni pasionați de jurnalism, dibuind aparate de filmat și descurcând cabluri, dar simțind că fiecare moment e o lecție pe care acasă poate nu aș fi primit-o.

 

Cum să faci și tu asta?

Mai presus de toate, cel mai bun sfat este să nu stai pe gânduri. Urmărește site-ul facultății ori întreabă-ți profesorii cum poți beneficia de o bursă de studiu. Profită de orice oportunitate, strânge din dinți și pleacă. Dacă te întorci, asta e decizia ta. Tot ceea ce trebuie să faci ca să beneficiezi de o bursă Erasmus e să înveți. Asta pentru că printre condiții se numără o medie mai mare de 7 și, bineînțeles, nicio restanță. După care găsești sprijin și îndrumare la Biroul de Relații Internaționale. Urmează multe hârtii de completat, drumuri la notar și la bancă. Ajungi să cunoști termeni economici și juridici, te lovești de birocrație și oameni îmbufnați, dar ai să reușești. Și, îți spun sigur, ai să uiți de toate când ții în mână o foaie pe care scrie „Dispoziție de plecare”.

4
The Lodge Lleida

Continuă lectura „Erasmus, ON-ul studențesc”

Pășesc cu dreptul spre jurnalism

Grei, dar frumoși! Prin asta se definesc anii de studenție. Să devin un jurnalist? Da, asta a fost viziunea mea, când mi s-a spus să visez la viitor. Iubesc ceea ce oferă această meserie, iubesc încercarea de a face reală plăsmuirea din mintea mea. Viața mi-a dat o palmă încă din primele zile ale facultății, m-a trimis acolo, undeva, departe de cei dragi. Cu toate acestea, ea știe că și aici voi întâlni alți oameni dragi, poate mai mulți, poate mai puțini, dar cu care pot împărtăși același vis, aceleași plăceri, aceleași dorințe.

Continuă lectura „Pășesc cu dreptul spre jurnalism”

Boboc la jurnalism

 

Am auzit de multe ori fraze ca „Viața de student e cea mai frumoasă!” sau „Prieteniile formate în facultate sunt cele mai durabile” și sper și îmi doresc să fie așa. Nu pot spune că m-am obișnuit cu această viață, dar mereu când trebuie să vorbesc despre ce trăiesc la facultate am o stare de mândrie și entuziasm. Am fost entuziasmată în prima zi de facultate și continui să fiu chiar și azi pentru că am descoperit că îmi place ceea ce fac aici. Este totul nou, poate puțin dificil, dar îmi dă impresia că așa trebuie să fie și că așa e normal să meargă lucrurile. Și, nu știu, poate acest entuziasm se datorează profesorilor, diferiți din punct de vedere al materiilor pe care le predau, dar parcă aceiași profesioniști în domeniul mass-mediei sau… poate colegii contribuie la starea de bine pe care mi-o provoacă viața de student. Aș putea, la fel de bine, să fiu fericită cu ceea ce trăiesc aici doar pentru că mi-am dorit prea mult să ajung la această specializare, iar acum inima nu mă lasă să regret.

Continuă lectura „Boboc la jurnalism”

Anii buni abia de acum vin…

Studenția este pentru oricine trece prin această perioadă a vieții una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le poți trăi. Este momentul de apogeu a ceea ce presupune formarea noastră, mai ales prin faptul că ne pregătește pentru viață. Întâmplările pe care le trăiești atunci când ești student sunt unice și irepetabile, acestea deschizându-ți portița către ceea ce va însemna pentru tine „viitorul”. Foarte multe sunt miturile care spun că anii de facultate sunt cei mai grei, în care nu prea ai timp de relaxare, ieșiri cu prietenii și altele, în timp ce, tot atât de multe sunt sunt și cele care, efectiv, ne fac să ne dorim ca timpul să treacă și să ajungem în punctul în care să ne declarăm studenți cu „acte-n regulă”. Continuă lectura „Anii buni abia de acum vin…”

Puzzle-ul meu – „jurnalist à la «Cuza»”

Într-un interviu pe care l-am luat de curând, preotul Wilhelm Dancă spunea că există în viața fiecăruia o persoană sau o situație care ne schimbă total destinul.

La sfârșitul clasei a XII-a mă tot gândeam unde să merg la facultate, la București sau la Iași. Capitala credeam că-mi va oferi multe oportunități, iar orașul de pe cele șapte coline îmi plăcea la nebunie. Într-o seară, în timp ce conduceam mașina, mi-am spus că voi face cam așa: dacă apare în fața mea o mașină cu număr de Iași, înseamnă că voi merge la facultate la Iași, dacă va fi un număr de București – voi merge la București. Prima mașină care a trecut pe lângă mine avea un număr care începea cu IS.

Continuă lectura „Puzzle-ul meu – „jurnalist à la «Cuza»””

Jurnalism, hotar al mântuirii mele

Toată lumea, pe la vreo patru-cinci ani, este supusă unui interogatoriu stupid care debutează amenințător cu întrebarea „ce vrei să te faci când crești mare?” Ei bine, eu nu voiam nimic. Nici medic, nici învățătoare, nici cântăreață, nici măcar prințesă cu castel și unicorn. Mereu am vrut să am un microfon cu care să schimb lumea. Ideea asta a rămas vreme de mai mulți ani uitată într-un colț de minte fiind acoperit de o pânză de păianjen pe care abia în ziua înscrierii la facultate am dat-o la o parte. M-am înscris la o singură facultate, la Jurnalism. Mi-am pus în facultatea asta toate speranțele, visele, dorințele, temerile. Trebuie să reușesc, nu pentru mine, cea de acum, ci pentru copila aceea de demult care voia un microfon, cu care să schimbe lumea. Ce naivă eram! Lumea se schimbă zi după zi, numai noi, oamenii ei, rămânem la fel: mici și inofensivi.

În viața mea, lucrurile și-au urmat cursul firesc, eu nefiind genul de persoană care își mai face destinul și cu propriile mâini. Am mers la școală, nu lipseam nici măcar motivat, mi-am făcut prieteni, ce-i drept, nu prea mulți, am fost mereu cuminte, am respectat regulile, am fost o prezență discretă și nu m-am afirmat decât atunci când mi-au fost puse în pericol principiile. Am fost mereu omul care a tăcut și a făcut, iar bunica mă încuraja spunându-mi: „lasă, maică, e mai bine așa. Știu și eu, știi și tu că pe capul plecat, sabia nu îi taie”. Poate că în acest fel am devenit vulnerabilă și poate că am fost ușor ,„de luat înainte”, dar nu asta a contat. Pentru mine era suficient să sun la un număr și să îmi răspundă o voce caldă, să bat la o ușă și să îmi deschidă un chip zâmbitor, nu alergam după nimic, nu aveam un țel. Așa de desfășurau zilele mele, într-o armonie perfectă care, în timp a evoluat, asemenea unei boli cronice, într-o monotonie stranie. Terminam liceul, ba mai mult dobândisem drept de vot și încă nu aveam un plan de atac pentru viitorul meu.

Vara este un sfetnic bun; am citit, am căutat, am discutat și a trebuit să iau o decizie: la ce facultate mă înscriu. Planul cu Academia de Poliție eșuase lamentabil pe terenul de sport, așa că trebuia să încropesc un plan B și să îi prezint familiei. Dacă m-aș vedea acum luând decizii, probabil m-aș prăpădi de râs, așa de încrâncenată eram. Am zis că mă înscriu la Construcții, că în timp o să fac bani din meseria asta, o să trăiesc bine și poate că o să îmi și placă; program de la 8 la 16, salariu atractiv, mașină de serviciu, cască de protecție și toate cele. Unde mai pui că verișoara mamei, de la Constanța, are o fată care studiază întocmai acest domeniu și e tare mândră? Când i-am zis bunicii de decizia mea, ea mi-a dat un argument solid care mi-a schimbat fundamental viziunea: ,„e meserie de băieți, mamă! Unde să stai tu numai printre bărbați? Altceva!”

Mi-am luat inima în dinți și am hotărât să mă duc la Jurnalism și nu în București, unde se așteptau ai mei, ci în Iași, aproape de casă, aproape de Radu al meu. Urma să stau la cămin și el să vină la mine o dată pe săptămână, iar eu sa merg acasă în weekend. I-am promis că nu o să se schimbe nimic între noi: eu o să studiez aici, aproape și el o să fie în continuare tehnician dentar în Vaslui. Mama zicea să nu mă închid în Moldova, să plec și să las năravul acasă. Pentru prima dată în viață nu am ascultat-o. Am zis că plec la Iași și să aștepte că o sun să îi spun ce am făcut. Cred că după ce am plecat, a început să caute caserole pentru mâncarea ce avea să mi-o trimită.

Așa m-am făcut studentă; ce mă mai fac când cresc mare om trăi și om vedea. Până atunci mă bucur de tot ceea ce am găsit în minunatul Iași: oameni frumoși, prieteni, studenți și speranțe, nevoi și dorințe. Poate nu ne-om face toți jurnaliști, nu vom apărea toți pe sticlă, dar să știu să țin un microfon în mână tot o să învăț. Am să scriu și am să vorbesc, tot așa discret și cu simț de răspundere ca și până acum.

Text de Andreea Nicoleta Guțu

Sursă foto: seamedu.com

Jurnalismul, potrivit pentru mine?

De când eram în clasa a XI-a, mă gândisem la o opțiune de viitor, nu pentru că am vrut eu să reflectez, ci pentru că mă întrebau mereu profesorii ce vreau să fac mai departe. Întrebarea suna cam așa: „Mihai, la ce facultate dai ?” Eu, mai sfios, răspund: „La jurnalism.” Profesoara rămase mirată câteva secunde și apoi începu să-mi spună că trebuie sa-mi înving timiditatea pentru a face față și așa mai departe. De parcă nu era destul, același lucru mi-l spuneau și colegii: „Ce să faci tu la jurnalism?”.

Acum, de când sunt la această facultate, lucrurile s-au mai schimbat într-o oarecare măsură pentru că situația îmi impune depășirea pragului de non-comunicare, mai ales atunci când merg pe teren și am nevoie de o declarație de la cineva necunoscut mie.

Din experiența acumulată în aceste peste două luni de când a început anul universitar, am învățat că procesul de comunicare figurează în orice acțiune a unui jurnalism. Consider că jurnalismul, pe lângă faptul că-ți dezvoltă comunicarea, îți oferă multe oportunități precum participarea la numeroase evenimente, stabilirea de relații cu ceilalți semeni și ocazia de a sta de vorbă cu oameni importanți și de a-i cunoaște, totodată.

Ca oricare altă meserie, jurnalismul are și părți mai puțin plăcute. Pornind de la oamenii care îți dau totul peste cap când îți spun ca nu îi interesează ce ai tu de spus sau nu vor să vorbească și să-ți ofere detalii cu privire la un anumit lucru, mai ales când ai de scris o știre. Cine vrei să te îndrume dacă majoritatea sunt nepăsători? E destul de neplăcut să pierzi timpul crezând că vei obține ceva de la cineva, dar asta e viața unui jurnalist. Ai nevoie să fii tolerant și perseverent.

În tot acest timp, am observat că aproape fiecare specializare este promovată de câte o asociație non-guvernamentală. Ca exemple: ASCOR pentru studenții de la Teologie, ASII pentru cei de la Informatică, ASJ pentru minunatul meu domeniu de activitate etc. Aceste asociații nu numai că te învață cum să abordezi anumite lucruri, ci te îndrumă pe o cale propice dezvoltării personale.

Până în prezent, m-am adaptat destul de ușor activității. O să văd pe parcurs cum evoluează lucrurile și mă voi conforma cerințelor respective. Dacă ești de aceeași părere, alătură-mi-te!

Text de Șargu Mihai Eugen