Alte proiecte

„So keres” este o campanie anti discriminare a rromilor și a avut loc în perioada 7 mai – 5 iunie 2008. Organizatorul acestei campanii a fost Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ). Proiectul a fost realizat în colaborare cu Laboratorul Multimedia Ringier, Agenția pentru Sprijinirea Studenților (ASS) și Casa de Cultură a Studenților (CCS). Campania a debutat cu un marș al studenților după care aceștia au mers la universitățile din Iași și au împărțit materiale informative despre rromi și despre modul în care aceștia sunt discriminați. La final, organizatorii au pregătit un concert cu lăutari și formații de dans țigănesc.

Dezbaterea cu jurnalistul Mircea Toma intitulată „Patologia presei autohtone” a fost desfășurată pe data de 9 noiembrie 2007. La eveniment au participat peste 200 de studenți, atât de la Departamentul de Jurnalism și Științele Comunicării, cât și de la alte facultăți ale UAIC, dar și UTI.

Școala de vară intitulată „Jurnalism Summer School 2007” constă în training-uri bazate pe jurnalism, alături de Toader Păun, Adrian Dascălu, Liviu Tofan, Mihai Sturzu, Alin Buzărin și Cristian Geambașu. Ediția întâi a școlii de vară a făcut posibil schimbul de experiență între studenții de la Jurnalism din două centre universitare, acoperind toate canalele media (presă scrisă, radio, televizune, agenție de presă). Organizatorul acestui proiect a fost Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ), iar acesta a fost demarat în perioada 22 – 28 august 2007.

Școala de vară intitulată „Jurnalism Summer School 2010” constă în training-uri bazate pe jurnalism, alături Sanda Nicola, Liviu Iolu, Mihai Tatulici, Toader Păun, Florin Ghioca, Petrișor Obae, Laurențiu Mihu și Radu Naum. Ediția a II-a a școlii de vară a făcut posibil schimbul de experiență între studenții de la Jurnalism din două centre universitare, acoperind toate canalele media. Organizatorul acestui proiect a fost Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ), iar acesta a fost demarat în perioada 25 august – 1 septembrie 2010.

„Jurnalistul de război între teorie și practică” este un training inițiat în colaborare cu jurnalistul Adelin Petrișor. Își propune să evidențieze situațiile în care este implicat un jurnalist și să diferențieze informațiile teoretice de practică. A avut loc pe data de 14 noiembrie 2013 și a fost organizat de Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ).

Adelin Petrișor_ASJ

„Presa – o afecere de cuvinte” este o dezbatere despre compromis, șantaj și manipulare în presă și a avut loc în data de 26 aprilie 2007. Patru jurnaliști au fost invitați să participe la manifestare: Mihai Tatulici (Realitatea TV), Răzvan Ionescu (Evenimentul Zilei), Sanda Nicola (TVR) și Liviu Iolu (Evenimentul Zilei).

„Autismul în cuvinte” este o campanie de informare despre problemele copiilor autiști. Cu spijinul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași au fost organizate, începând cu data de 23 martie 2009, o serie de conferințe zilnice în Corpul C al clădirii ISJ de pe Str. N. Bălcescu nr. 26, susținute de către membrii asociației „Încă o șansă”. Conferințele se adresau, în primul rând, cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar, precum și părinților ai căror copii suferă de autism și au avut ca obiectiv informarea acestora cu privire la problemele medicale ale sindromului, dar și la standerdele foarte scăzute ale tratamentelor oferite de statul român copiilor autiști. Organizatorii campaniei „Autismul în cuvinte” au fost Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) și Radio Nord-Est.

Realizarea suplimentului revistei de cultură contemporană TIMPUL a fost un proiect desfășurat atât în luna mai a anului 2014, cât și în 2015. Are ca scop realizarea unor interviuri cu invitații festivalului „Serile Filmului Românesc”, reportaje și relatări de la evenimentele care au avut loc în timpul festivalului. Organizatorul acestui proiect este Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ).

Evenimentul „Presa: câine de pază sau armă de şantaj” a avut loc pe data de 6 mai 2007. Acest eveniment a avut ca scop evidențierea importanței presei și rolului ei în societate. Invitatul acestui proiect a fost Robert Turcescu.

„Jurnalismul între presiune politică și profesionalism” a fost un atelier de lucru organizat de Asociația Studenților Jurnaliști pe data de 6 noiembrie 2007. Invitatul special al acestui workshop a fost Rodica Culcer, jurnalist român și fost director a Direcției de Știri al postului de televiziune TVR.

„Relaţia dintre scriitor şi jurnalist” a fost un proiect demarat pe data de 10 decembrie 2008 de către Asociația Studenților Jurnaliști. Invitatul acestui proiect a fost Stelian Tănase, scriitor, eseist, realizator de televiziune și analist politic român.

„Training TV: Redacţia de ştiri şi tehnici de vorbire” este un proiect inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști în perioada 21 – 22 februarie 2009. Invitata acestui proiect a fost Sanda Nicola. Scopul a fost instruirea tinerilor student în arta comunicării.

„Cârcotaşii la Iaşi” este un proiect inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști pe data de 8 mai 2009. Echipa Cronicii Cârcotașilor a fost invitată pentru desfășurarea proiectului.

Pentru mai multe detalii și fotografii, vă rugăm să intrați pe pagina noastră de Facebook:  Asociația Studenților Jurnaliști