Interviu cu Popovici Denisa: Programul este mult mai flexibil la universitate

Popovici Denisa este studentă în anul II la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Se bucură de timpul prietenos pe care i-l oferă cadrul universitar, alocându-l diferitelor activități. Visează să devină profesoară de limba engleză și să-i calce pe urme profesoarei din gimnaziu, de la care mărturisește că a preluat iubirea pentru această meserie.

Cum te-ai decis în alegerea profilului și a facultății?

Mi-am dorit de mică să devin profesoară de limba engleză, iar când a venit momentul pentru a alege o specializare la facultate, m-am gândit că o combinație între limba maternă și limba engleză ar fi potrivită.

Din păcate, m-am înșelat și am decis după un an de studii să schimb specializarea la engleză-spaniolă.

Și ce te-a făcut să te transferi de la engleză- română la engleza- spaniolă?

În perioada sesiunilor am observat faptul că nu aveam foarte mult timp pentru limba engleză din cauza materiei grele și voluminoase la limba română. Învățam pentru note, deloc din plăcere și acest lucru mă demoraliza maxim. Fiind limba maternă, cadrele didactice pun foarte multă presiune pe studenți, iar așteptările sunt implicit mai mari.

De ce engleză-spaniolă?

Profilul de engleză-spaniolă l-am ales deoarece pasiunea mea sunt limbile străine. Am realizat că îmi face mai mare plăcere să învăț ceva de la 0, decât să aprofundez ceva ce deja am învățat.

Cum a fost trecerea de la liceu la universitate?

Pentru mine a fost o trecere ușoară și foarte plăcută. Programul este mult mai flexibil la universitate și îmi găsesc timp pentru mai multe plăceri.

Ce îmi poți spune despre viata de student de până acum, despre experiența ta și oamenii pe care i-ai întâlnit?

Îmi place mult să fiu studentă. Am cunoscut multe persoane cu interese comune, de la care am de învățat și așteptările mi-au fost cu siguranță îndeplinite. M-am implicat în asociații studențești, în balul bobocilor, în acțiuni de voluntariat. Ador faptul că timpul îmi permite să fac toate aceste lucruri!

Știu că tu studiezi hibrid, cum e on-line versus fizic?

Programul hibrid îți conferă o oarecare libertate. Cursurile sunt online, iar seminarele și laboratoarele on-site. Prin urmare, la cursuri poți intra de oriunde: de acasă, de la magazin, de la locul de muncă.

Mi-ar fi plăcut totuși să nu fie nevoie să facem în acest regim.

Ce plan ai după ce termini facultatea?

Îmi doresc din suflet să dau titularizarea și să mă angajez ca profesoară de limba engleză la clasele 1-8. Te-a influențat vreun profesor în luarea aceste decizii, ai vreun model?

Cu siguranță. Doamna profesoară de limba engleză pe care am avut-o în gimnaziu este și va fi întotdeauna modelul meu în viață când vine vorba de carieră. Îmi doresc sa fiu la fel de elegantă și plăcută ca dumneaei.

Cum te vezi tu  ca profesor?

Sper să fiu considerată profesoara ,,cool” și să le facă plăcere elevilor să vină la ora de limba engleză. Îmi doresc să fim amici și să învățăm într-un mod distractiv. Iubesc copiii și sper să mă iubească și ei pe mine!

Interviu realizat de Ana Pentilescu.

Lasă un comentariu