Poziția culcat: deschidem televizorul!
Mereu mi-am imaginat televiziunea ca pe un fenomen inexplicabil, în ciuda tuturor orelor de tehnici mediatice pe care le-am ascultat la Jurnalism. Acolo ne învăţau cum şi de unde se formează legăturile în eter, în aşa fel încât să avem un proces între emiţător şi receptor. Se mai întâmplă, ne spuneau profesorii, ca acest proces să întâmpine zgomote sau deviaţii de canal. De multe ori, procesul de transmisie a informaţiei codate şi de receptare a ei ajunge să fie perceput ca rezultat doar a ceea ce vedem pe micul ecran.
Începuturile televiziunii se leagă de Oxford Street, acolo unde John Logie Baird avea să facă primele demonstraţii publice de la al său „televisor”, în anul 1926, în marele magazin Selgridges. Apoi, drumul s-a deschis către atâtea şi atâtea inovaţii a imaginii care se mişcă în 24 de cadre pe secundă. Cutia magică din care ieşeau imagini în mişcare avea să ne schimbe cu totul viaţa şi deprinderile cotidiene. Ne-am adaptat stilul de viaţă după unele ore de difuzare ale serialelor sau emisiunilor.
Telecomanda televizorului încă ne este de folos, dar preconizările pentru viitor arată că nici de ea nu vom avea nevoie în câteva zeci de ani. Totul va funcţiona la nivelul interacţiunii vizuale, tactile, fără intermediari cu butoane. Ajunge omul să fie folosit de către tehnologie şi să se transforme într-un sclav al acesteia? Aplicând lecturile din filozofie, mă întreb, fără să dau verdict sau răspunsuri, dacă televiziunea e pentru noi sau ajungem să fim noi pentru ea.
Spectacolul de care avem parte astăzi pe micile ecrane ne schimbă obiceiurile, ne elimină unele obiceiuri şi ne dictează o poziţie culcată, la nivelul ecranului, o poziţie care predispune la pietrificarea corpurilor omenirii, precum susţine Jean-Jacques Wunenburger. Îmi asum paşii pe care îi voi face în favoarea unui ajutor pe care filozofia ar putea să i-l ofere situaţiei din mass media actuale. Cred într-o curăţire a presei în următorii ani. Am tot auzit la cursurile de la jurnalism că o anumită curăţire a presei va veni doar în momentul în care publicul se va sătura de spectacolul care îi este oferit. Publicul alege, dar tot el este învinovăţit pentru ceea ce conţin programele televizuale. Unde şi a cui să fie vina? În acest amalgam al dezvoltării tehnicilor mediatice şi al vitezei decide audienţa, pentru că trebuie „să vindem”. Din păcate, societatea de consum nu impune niciun respect faţă de ceea ce se alege a fi drept eveniment de primă pagină, de breaking news. De cultură ne lipsim tot mai mult pe crane, ba chiar se închid posturile care o promovează. Nu vând, nu fac audienţă. Transformăm societatea într-una de spectacol uşor, care să nu ne lase deloc să ridicăm ochii spre cer, fără a trece mai întâi prin faţa ecranului?
Text de Corina GOLOGOȚ (GIURGIA)
(fragment din argumentul tezei de disertație: „Mai multe ecrane, mai puțini oameni. O interpretare filosofică a televiziunii”, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, iunie 2014)
Sursă foto: TV Baird Selfridges, sursa: tekkiepix.com
asjiasi.com 