Moise Guran: „Ești conștient că ai realizat ceva pe deplin corect atunci când pui capul pe pernă și ești mulțumit cu tine însuți.”

În după amiaza zilei de 28 aprilie, peste 60 de studenți și profesori au venit, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru a-l întâlni pe jurnalistul Moise Guran. Acesta a acceptat invitația membrilor Asociației Studenților Jurnaliști și a împărtășit cu cei prezenți momente cheie ale evoluției jurnalismului din ultimele două decenii sau aspecte privind schimbările din societate.

Discuția a avut ca punct de sprijin Importanța specializării în Jurnalism și a continuat printre întrebările adresate de public pe parcursul celor două ore. S-au atins subiecte privind atât meseria de jurnalist, dar mai cu seamă, necesitatea de a fi cinstit și corect în munca depusă. „Ești conștient că ai realizat ceva pe deplin corect atunci când pui capul pe pernă și ești mulțumit cu tine însuți, când nu banii sau beneficiile materiale te ghidează”, a spus jurnalistul. Întrebat dacă etica și „coloana vertebrală” sunt construite prin efort, acesta a afirmat că răspunsul se află în fiecare om, limitele fiind cunoscute doar de acesta. „Respectarea unei etici te poate salva până la un punct. Generațiile viitoare se vor confrunta cu dileme «Cui îi folosește informația asta?» într-o eră a audiențelor, a clickbait-ului, iar răspunsurile nu vor fi ușoare!” În opinia sa, tinerilor din România nu le lipsește nimic pentru a avea succes și a se dezvolta în aceeași măsură cu cei din alte țări, fiecare având șanse egale de reușită.

„O știre falsă (n. red. referire la fenomenul fake news) nu e cu adevărat o știre falsă, ea apare cu intenția de a manipula. Despre o astfel de știre nu trebuie să vorbești pentru că o faci și mai populară.”

Printre recomandările de lectură s-au strecurat și sfaturi privind necesitatea cunoașterii istoriei unui popor pentru a susține opinii prin argumente solide. Pentru a începe o carieră în jurnalism e nevoie de practică, începând cu presa scrisă. „Vă încurajez să începeți să lucrați în presă încă din facultate”, a mai spus Moise Guran, cel care a cunoscut toate domeniile mass mediei, lucrând atât în presă scrisă, cât și în radio și televiziune. A moderat emisiuni, a fost jurnalist de investigații, însă a fost atras de economie, domeniu pe care îl urmărește și la momentul actual. În prezent, acesta moderează emisiunea România în direct la postul de radio Europa FM și se ocupă îndeaproape de aplicația Biziday, împărtășind idei și opinii și pe blogul său. Aplicația Biziday a cunoscut într-un interval de trei luni o creștere neașteptată, ajungându-se, la puțin timp de la lansare, la sute de mii de descărcări. În fiecare clipă, o mână de oameni lucrează pentru a îmbunătăți platforma și pentru a vira știri adevărate. Întrebat de ce știrile nu sunt însoțite de imagini, Moise Guran a menționat că și-a dorit ca aplicația să facă informația să conteze. A mai spus însă că acceptă, ca singure excepții, să posteze fotografii cu persoane dispărute sau infractori aflați în libertate, întocmai pentru a ajuta.

Timpul a trecut pe nesimțite, fiecare dorindu-și ca întâlnirea să se prelungească cu încă o întrebare, o poveste, un sfat. O întâlnire echitabilă, un schimb de experiențe și învățăminte pentru studenții dornici să afle cât mai multe despre viitorul lor și al țării pe care trebuie să o apere – cam așa s-ar descrie întâlnirea cu jurnalistul Moise Guran.

Întâlnirile ASJ au ca scop interacțiunea dintre studenți și oameni din presa națională. Demarat în anul 2007, evenimentul a adunat un număr însemnat de invitați printre care se numără Cristian Tudor Popescu, Liviu Iolu, Sanda Nicola, Robert Turcescu, Mihai Tatulici, Toader Păun, Dan Negru.

Text de Adina Elena Rotaru

Foto: Ionuț Teoderașcu

Mai multe fotografii aici și aici.

Un an de amintiri și ședințe-n prelungiri

Când am venit în Iași, eram, ca oricare alt student care abia descoperă universitatea de la Iași, pierdut și fără prietenii pe lângă mine. De fapt, asta era principala problemă. O luam de la capăt, cu „hei! Eu sunt Ionuț” sau cu „și ție ce îți place să faci?”. Obositor, dar dacă ai ști finalul, parcă ai pune și mai multe întrebări.

Ș-apoi, mi-am aruncat privirea și curiozitatea peste tot, pe unde am putut. Am început cu facultatea, acolo unde nimeni nu este așa cum este în camera de cămin. E și normal, și eu, la rândul meu, mă schimb, odată ce împing ușa grea de la intrare în corpul A. Aveam nevoie de oameni deschiși, fără să mă mai chinui să dau cu dalta în fețe false pentru a descoperi miezul. De pe 1 decembrie 2015, am pătruns în Asociația Studenților Jurnaliști sau simplu ASJ. Aici, un vârtej și mai mare decât la facultate. Idei peste idei, ședințe, păreri, ce, cum, unde, eu? Aaa? Stop! Am luat-o de la început cu „eu sunt Ionuț!”. Am întins mâna de mii de ori pentru a da noroc, am îmbrățișat de sute de ori aceleași corpuri sau poate altele, m-am supărat și am muncit. Era pentru prima dată, în viața mea, când construiam ceva de la zero, proiectul „Eu și cartea mea”, și aduceam prieteni în jurul meu. Atunci nu-mi mai venea să-mi iau bagajul și să mă duc acasă, la Crăiești, parcă-parcă rădăcinile alea începeau să se înfigă în cel puțin una dintre colinele ieșene. Și veneau oameni, prieteni și fotografiile alea, de pe Facebook, pe care le tot vedem, la alții, la început de octombrie 2015, și care prindeau contur și în studenția mea. Vorbesc de cele în care zâmbetul este dintr-un râs de la ultima glumă pe care o gustă tot grupul.

Am trecut și pe acolo, și pe dincolo, am întâlnit oameni pe care îi apreciez și cu care aș vrea să petrec mult timp, dar și uscături. Anul acesta, pe 1 decembrie, mi-am dat seama că am mai multe motive de a sărbători. În unul dintre cei nouă ani ai asociației, am fost și eu prezent. Acum, îmi rămâne mie să întind, de pe partea cealaltă, mâna, să îmbrățișez corpurile nou veniților și să fac fotografia în care toată lumea să zâmbească.

Cristian Teodorescu – scriitorul lunii martie

Asociația Studenților Jurnaliști a organizat joi, 17 martie a treia ediție din cadrul proiectului „Scriitorul lunii”, proiect inițiat în luna ianuarie a acestui an și al cărui scop este cunoașterea omului din spatele cărții. Drept urmare, invitatul din luna lui Mărțișor a fost scriitorul, publicistul, actual redactor la săptămânalul Cațavencii – CRISTIAN TEODORESCU. Evenimentul a avut loc în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar discuțiile au pornit de la două dintre romanele sale, unul premiat în cadrul Colocviilor Romanului Românesc („Medgidia, orașul de apoi”) și un altul lansat chiar în ziua cu pricina la Iași („Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui”). Lucrurile au decurs de la sine și dat fiind faptul că invitatul este și prozator și jurnalist, întâlnirea s-a divizat în două părți aparent distincte: media actuală și influențele ei asupra maselor și detalii din culisele fabricării celor două opere.
scriitorul-lunii-cristian-teodorescu-asj1
„La începutul anilor `90, tirajul ziarelor bune depășea cu brio un milion. În anul 2016 însă, acesta a ajuns să încapă într-o roabă”.
În prima parte, publicistul a tratat „maladia” ce alcătuiește media românească, dezvăluind totodată și perspectiva actuală a ceea ce noi numim fapt de presă. Acesta povestește cu uimire și regret în suflet că dacă cineva i-ar fi spus acum 15 ani că tirajul ziarelor va încăpea într-o roabă, s-ar fi uitat la el și s-ar fi amuzat copios, necrezându-l bineînțeles. Acum că trăiește aceste vremuri, a ajuns la trista concluzie că o publicație care „se respectă” nu poate exista fără fata de la pagina 5. Acest lucru se „datorează” atât jurnalistului care produce materialele respective, cât și cititorului care s-a obișnuit așa și nu poate sau nu vrea să facă o triere din care lozul câștigător să fie calitatea și nu pseudo-evenimentele și „cancanerismele”. Cristian Teodorescu întrevede ca soluție a acestei epidemii imună la orice antidot până în prezent, reconstruirea și revizuirea produselor oferite publicului, iar apoi reobișnuirea acestuia de a citi cu acel respect față de presă așa cum era odinioară. De aici se deduce că faptele există numai că trebuie reactulizate. Această schimbare depinde doar de voința omului de presă în calitate de formator de opinii și furnizor de informații cu valori clare și precise de știre și de maniera în care își poate atrage, educa și recuceri publicul țintă, din nou. Din acest unghi, scriitorul este de părere că vina nu aparține cititorului  care consumă aceste produse, ci a jurnalistului care este incapabil de a-și face o restructurare și de a se  debarasa și dezobișnui de mondenități care nu constituie altceva decât simple acte care ar trebui păstrate la nivel de discuție între prieteni.
„Momentul în care tu ca ziar cu pretenții, glossy și așa mai departe, ai și fata de la pagina 5 înseamnă că ai cam lămurit-o cu cititorii cu pretenții care ar trebui să fie ținta ziarului tău.”

Making-oful și emoția din timpul procesului de creație

În cea de-a doua parte, scriitorul a răspuns cu plăcere la întrebările și curiozitățile venite din partea publicului prezent, amuzându-se și amuzându-i și pe ceilalți cu amintirile sale. Medgidia, orașul de apoi este un roman ce cuprinde peste 100 de povestioare separate în capitole distincte și etichetate prin câte-un titlu sugestiv fiecare. Autorul însuși sugera lectura acestuia începând de la orice capitol, chiar și cu finalul deoarece fiind independente unele de altele, nu afecta cu nimic parcurgerea unui fir narativ cum se întâmplă de obicei cu majoritatea operelor literare. Două personaje apar frecvent în carte (Fănică și Virginia), scriitorul dezvăluind că o parte din relatările făcute și-au găsit sursa de inspirație în trăirile și experiențele bunicilor Ștefan și Virginia.
Pe de altă parte, autorul povestește râzând că în urma publicării conținutului a avut și supărări cu unii dintre prietenii sau cunoscuții ale căror povestiri s-au regăsit în carte, redate parțial, mai mult sau mai puțin fidel și că a fost nevoie de a le explica și relua consecutiv faptul că o parte este ficțiune și trebuie tratată ca atare. Procesul de documentare a fost unul îndelungat, dar curgerea cuvintelor și închegarea acestora într-un șir frumos de povești mai mult sau mai puțin veridice a venit de la sine.
Întâlnirea s-a încheiat cu desemnarea lui Cristian Teodorescu de către Asociația Studenților Jurnaliști ca fiind Scriitorul lunii și, bineînțeles, cu nelipsita sesiune de autografe și poze cu iubitorii scrisului.
Scriitorul lunii - Cristian Teodorescu - ASJ3.jpg

 |Ștefania VIERU

Voluntar „Asociația Studenților Jurnaliști”