OFF-ul studențesc, inițiat de ASJ

Despre campanie

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) a lansat la începutul lunii martie „OFF-ul studențesc”, o campanie adresată tuturor studenților de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), cu scopul de a milita pentru îmbunătățirea experienței studențești.

Această campanie a fost lansată pentru prima dată în anul 2010, când studenții au avut ocazia să își exprime nemulțumirile legate de universitate și cămin, pe două pagini imense de ziar, amplasate chiar în fața universității.

Continuă lectura „OFF-ul studențesc, inițiat de ASJ”

Reclame

Lansare de carte la Iaşi: Stelian Dumistrăcel, Cuvintele, încotro? Lingvistică pentru toate televiziunile

Joi, 1 martie 2018, începînd cu ora 17.00, la Librăria „Orest Tafrali” din Iaşi (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, corp A, parter), va avea loc lansarea volumului Cuvintele, încotro? Lingvistică pentru toate televiziunile, apărut de curînd la Editura Polirom, în colecţia „Media. Studii şi eseuri”.

Invitaţi, alături de autor:

Dr. Gabriela Haja, CP I, şefa Departamentului de lexicologie al Institutului „A. Philippide”, Iaşi
prof. univ. dr. Bogdan Creţu, directorul Institutului „A. Philippide”, Iaşi
conf. univ. dr. Ioan Milică, şeful Catedrei de limba română şi lingvistică generală, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Moderator: Andrei Giurgia

Continuă lectura „Lansare de carte la Iaşi: Stelian Dumistrăcel, Cuvintele, încotro? Lingvistică pentru toate televiziunile”

Capitole din anii 2013-2018

În ultimii cinci ani, prin Asociația Studenților Jurnaliști au trecut zeci de generații, iar împreună am reușit să organizăm zeci de proiecte și reușita lor ne-a motivat să ajungem aici.

Așadar, pe 14 noiembrie 2013, în Sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Adelin Petrişor a fost alături de studenții și cititorii ieșeni, pentru o discuţie despre ultimul său volum „Ţara cu un singur gras”.

Continuă lectura „Capitole din anii 2013-2018”

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași sărbătorește un deceniu de activitate

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) organizează vineri, 19 ianuarie, Gala „Zece ani de 10”, cu ocazia aniversării unui deceniu de activitate. Evenimentul se va desfășura în Sala Mare „Radu Beligan” a Ateneului din Iași, începând cu ora 18:00. La Gală vor participa studenți și profesori de la catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării, precum și foști studenți, care s-au format, de-a lungul anilor, în cadrul uneia dintre cele mai active asociații studențești de profil din țară. Doi invitați de marcă ai presei naționale vor fi prezenți la eveniment, pentru o dezbatere despre presa actuală și starea acesteia.

La ora 17:00, la Ateneul din Iași, va avea loc lansarea cărții „Am un interes personal: România”, scrisă de jurnalistul Mihai Tatulici. Evenimentul va fi moderat de prof. Univ. Doru Tompea și vine în deschiderea Galei.

Intrarea la eveniment este liberă.
Continuă lectura „Asociația Studenților Jurnaliști din Iași sărbătorește un deceniu de activitate”

Boboc la jurnalism

 

Am auzit de multe ori fraze ca „Viața de student e cea mai frumoasă!” sau „Prieteniile formate în facultate sunt cele mai durabile” și sper și îmi doresc să fie așa. Nu pot spune că m-am obișnuit cu această viață, dar mereu când trebuie să vorbesc despre ce trăiesc la facultate am o stare de mândrie și entuziasm. Am fost entuziasmată în prima zi de facultate și continui să fiu chiar și azi pentru că am descoperit că îmi place ceea ce fac aici. Este totul nou, poate puțin dificil, dar îmi dă impresia că așa trebuie să fie și că așa e normal să meargă lucrurile. Și, nu știu, poate acest entuziasm se datorează profesorilor, diferiți din punct de vedere al materiilor pe care le predau, dar parcă aceiași profesioniști în domeniul mass-mediei sau… poate colegii contribuie la starea de bine pe care mi-o provoacă viața de student. Aș putea, la fel de bine, să fiu fericită cu ceea ce trăiesc aici doar pentru că mi-am dorit prea mult să ajung la această specializare, iar acum inima nu mă lasă să regret.

Continuă lectura „Boboc la jurnalism”

Jurnalistică și pasiune. „Ce mai faci, profesore?” cu Adrian Hazaparu

Studenți de la Jurnalism și nu numai, s-au întâlnit joi, 24 noiembrie, în corpul I, pentru a-i adresa întrebarea „Ce mai faci, profesore?” lectorului univ. dr. Adrian Hazaparu.

Astfel, cu toții, am aflat că Adrian Hazaparu s-a născut în Botoșani, iar după școala generală și liceu a urmat specializarea Jurnalism, la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). Masterul l-a urmat la Facultatea de Psihologie, iar din noiembrie 2010 este doctor în Filologie.

Momentan, este lector universitar în cadrul Departamentului de Jurnalism (UAIC), susținând cursuri practice de presă scrisă, discurs jurnalistic și pragmatic, cursuri și seminarii de „Agenții de presă, Canale de comunicare și Management media”. De asemenea, pe unul din blogurile sale, precizează că îi plac limbile română, spaniolă, catalană, engleză și franceză, dar și viața la țară, muntele, pescuitul, grădinăritul, bufnițele, pisicile, soarele și bureții.

„Îmi plac bufnițele pentru că seamănă cu oamenii”.

Adrian Hazaparu spune că nu a pornit de acasă cu gândul de a se înscrie la Jurnalism, ci a fost o decizie de moment. Afirmă că scrisul a apărut printre opțiunile de la facultate, nefiind o pasiune pe care a avut-o din liceu. Totodată a decis să rămână la catedră, după terminarea studiilor, căci „La noi la Jurnalism exista tradiția de a «racola» șefii de promoție, să rămână să predea aici. Atunci eram hotărât să plec la București, cam ca toată lumea, dar am zis să pun în calcul și altă variantă.”

„Am lucrat 10 ani în redacție la «Opinia Studențească». Așa s-a cultivat și pasiunea pentru scris. De aici și blogurile”.

Întrebat fiind cum era studentul Adi Hazaparu, aflăm că era un unul conștiincios, mergea mereu la cursuri și că de obicei stătea în prima bancă. Totodată aflăm că este o persoană matinală și că mereu ajungea la seminariile de dimineață.

La întrebarea „Cum s-au modificat generațiile de studenți?” profesorul a afirmat: „Știți mult mai multe decât știam eu sau generația mea, voi aveți acces la resurse. Dar asta vine la pachet și cu un dezavantaj. Vă blazați.”

De asemenea, Adrian Hazaparu ne spune că a schimbat foarte mult forma de abordare a actului didactic, dar și relația cu studenții. „La început încercam să îi impresionez pe ceilalți profesori, apoi mi-am dat seama că mai mult conteaza studenții. Pierzi pe o parte, dar câștigi pe alta. Cu cât ești mai tânăr cu atât așteptările din partea studenților sunt mai mari.”

Evenimentul s-a încheiat cu acordarea unei diplome lectorului univ. dr. Adrian Hazaparu, după care am marcat momentul cu câteva poze.

Proiectul „Ce mai faci, profesore?” face parte din seria „Întâlnirile ASJ” și se află la a treia ediție, în trecut fiind invitați prof. univ dr. Stelian Dumistrăcel și dr. drd. Daniela Gîfu.

Text de Bianca Barhan