prieteni – Asociația Studenților Jurnaliști

Spiritul studenției există

Mă apropii, cu sfială încă, de încheierea primei luni de facultate, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării. Mare parte din mine s-a acomodat cu viața de student, atât cât poate ea însemna pentru un boboc, care și-a schimbat mediul și s-a trezit, peste noapte, într-un oraș mare, frumos, dar străin. Un boboc care trebuie să se descurce singur pentru că oamenii sunt diferiți de cei de acasă (apropo, și „acasă” s-a schimbat). Sunt eu în fața unei provocări noi.

Continuă lectura „Spiritul studenției există”

Reclame

„Doar cu facultatea nu faci nimic!”

Deja ne pregătim de un nou an universitar, aşadar, noi schimbări, noi provocări, prieteni noi, activităţi şi ieşiri în grup, noi evenimente, alte amintiri, alte excursii, dar acelaşi ASJ.

Poate simţi că nu faci mare lucru cu facultatea, că nu te ajută la nimic, poate vrei ceva mai mult, poate te sperie gândul că ești boboc în ale jurnalismului, dar nu te panica: Cei care au trecut prin ASJ simţeau aceleaşi lucruri și cu timpul, împreună, prin evenimentele organizate, prin invitaţii cu care s-au întâlnit, mulți dintre ei și-au dat seama – merită să faci voluntariat și e frumos, te ajută mult, îți oferă alte viziuni, întâlnești oameni noi de la care vei avea ce învăța, experimentezi și altceva, înveți să fii mai punctual, să respecți deadline-uri, să trimiți email-uri, să postezi pe site, să faci un proiect, să vorbești, să moderezi un eveniment și, cu siguranță, multe altele. Și dacă nu mă credeți, vă las mai jos un text care vă poate confirma că am dreptate. Continuă lectura „„Doar cu facultatea nu faci nimic!””

Un an de amintiri și ședințe-n prelungiri

Când am venit în Iași, eram, ca oricare alt student care abia descoperă universitatea de la Iași, pierdut și fără prietenii pe lângă mine. De fapt, asta era principala problemă. O luam de la capăt, cu „hei! Eu sunt Ionuț” sau cu „și ție ce îți place să faci?”. Obositor, dar dacă ai ști finalul, parcă ai pune și mai multe întrebări.

Ș-apoi, mi-am aruncat privirea și curiozitatea peste tot, pe unde am putut. Am început cu facultatea, acolo unde nimeni nu este așa cum este în camera de cămin. E și normal, și eu, la rândul meu, mă schimb, odată ce împing ușa grea de la intrare în corpul A. Aveam nevoie de oameni deschiși, fără să mă mai chinui să dau cu dalta în fețe false pentru a descoperi miezul. De pe 1 decembrie 2015, am pătruns în Asociația Studenților Jurnaliști sau simplu ASJ. Aici, un vârtej și mai mare decât la facultate. Idei peste idei, ședințe, păreri, ce, cum, unde, eu? Aaa? Stop! Am luat-o de la început cu „eu sunt Ionuț!”. Am întins mâna de mii de ori pentru a da noroc, am îmbrățișat de sute de ori aceleași corpuri sau poate altele, m-am supărat și am muncit. Era pentru prima dată, în viața mea, când construiam ceva de la zero, proiectul „Eu și cartea mea”, și aduceam prieteni în jurul meu. Atunci nu-mi mai venea să-mi iau bagajul și să mă duc acasă, la Crăiești, parcă-parcă rădăcinile alea începeau să se înfigă în cel puțin una dintre colinele ieșene. Și veneau oameni, prieteni și fotografiile alea, de pe Facebook, pe care le tot vedem, la alții, la început de octombrie 2015, și care prindeau contur și în studenția mea. Vorbesc de cele în care zâmbetul este dintr-un râs de la ultima glumă pe care o gustă tot grupul.

Am trecut și pe acolo, și pe dincolo, am întâlnit oameni pe care îi apreciez și cu care aș vrea să petrec mult timp, dar și uscături. Anul acesta, pe 1 decembrie, mi-am dat seama că am mai multe motive de a sărbători. În unul dintre cei nouă ani ai asociației, am fost și eu prezent. Acum, îmi rămâne mie să întind, de pe partea cealaltă, mâna, să îmbrățișez corpurile nou veniților și să fac fotografia în care toată lumea să zâmbească.

„Eu și cartea mea”

Primele fotografii din ASJ