Pentru oameni, jurnalistul

„Flacăra la dispoziția dumneavoastră!” era îndemnul apărut în primii ani după ce „tovarășul” Adrian Păunescu preluase conducerea revistei Flacăra, prin 1973. Un îndemn în care aș fi crezut cu adevărat, dacă nu ar fi fost folosit propagandistic. „Jurnalistul la dispoziția dumneavoastră!” încadrează misiunea celui ce scrie, misiunea acelui om pentru care timpul personal nu există, ci timpul lui e timpul tuturor. O idee ce sună comunist, ca o reîntoarcere în timp, doar că datoria jurnalistului e să reprezinte democrația în esența ei, prin adevăr. Iar adevărul? Trebuie găsit. Astfel, de la ideea esențială în care omul ce scrie întruchipează adevărul, tot același adevăr trebuie găsit. Munca unui jurnalist nu se oprește vreodată, el caută adevărul, îl transpune în cuvinte și îl împarte celorlalți oameni, mult prea ocupați cu treburile lor (extrem de importante, de asemenea), încât să le și rămână timp să caute personal adevărul.

Continuă lectura „Pentru oameni, jurnalistul”

Reclame

Jurnalismul – drumul spre descoperirea personală

Când am ales această cale, să merg la jurnalism m-am gândit doar la un singur lucru – să găsesc aici aventură, neobișnuit și multă lume nouă de cunoscut. Am vrut ceva să mă scoată din normal, din rutina fiecărei zile de până atunci, ceva care să mă ajute să mă descopăr.

Pasiunea mea pentru jurnalism are o oarecare vechime pentru că se află în viața mea încă de când eram foarte mică, atunci poate nu conștientizam că asta e ceea ce vreau să fac în viitor, dar cu cât treceau anii cu atât mai mult această dorință a mea devenea mai puternică. Şi acum îmi amintesc cum obișnuiam să mă joc cu verișoara mea, ne „construiam” din diferite lucruri găsite prin toată casa, un loc unde se pregăteau a fi „difuzate” emisiunile noastre, emisiuni unde telespectatori și invitați erau plusurile din casă, iar noi eram pe rând ba prezentator, ba reporter şi chiar cameraman. E amuzant cum reușeam să ne trăim pasiunea prin lucruri atât de neobișnuite. Dar aceste lucruri simple au alimentat alegerea mea de acum.

Cu trecerea timpului realizam că lucrurile nu sunt chiar așa simple,ca atunci când le făceam în joacă. Această profesie necesită mult mai multe lucruri, multă voința, dar și încredere în forțele proprii ceea ce pentru mine, acest aspect era și este încă cam slab consolidat. Îmi petreceam serile și fiecare moment când îl prindeam pe tata captivat în televizor, urmărind știrile și analizând postura, gesturile și dicția prezentatorilor, dar şi reporterilor. Uneori mă imaginam ca fiind eu în locul lor și nu credeam că voi avea vreodată oportunitatea să lucrez la dezvoltarea mea pe acest plan.

Cu cât creșteam mai mult, cu atât îmi doream mai mult alte lucruri pentru mine, voiam să fiu reporter de teren, voiam să călătoresc din ce în ce mai mult şi credeam că asta poate alimenta două pasiuni ale mele, cum se spune „loveam doi iepuri dintr-o lovitură”. Îmi doresc mult să călătoresc, să cunosc alte tipologii de oameni şi mă conectez la o altfel de atmosferă decât cea cu care sunt obișnuită, vreau să îmi pun la încercare tot ce ţine de mine, să scot la iveală tot ce am mai bun şi şă fac ceva cu care să mă pot mândri. Nu ştiu cum a fost la alţii, dar pentru mine această pasiune pentru jurnalism a existat dintotdeauna, stau acum şi mă gândesc ce aş fi putut eu alege să fac pe viitor dacă nu jurnalism şi realizez că nu a mai exista vreo dorinţă și pentru altceva.

Jurnalismul este o profesie la care e greu să renunţi, făcută din pasiune, unde presiunile nu sunt percepute ca fiind „stress” dacă îţi place ceea ce faci. Jurnalismul este cea mai mare plăcere din viaţă, jurnalismul nu are program şi oferă libertatea de care puțini se pot bucura în viată. Nu cred că o să regret vreodată această alegere a mea.

Text de Simona-Georgiana DOROFTEI

Sursă foto: journalyourlife.tumblr.com

Realitate sau reușită. Unde mă aflu?

Atunci când vrei să-ți îndeplinești visul, ai încredere în forțele proprii. Dar, uneori, simți că ai vrea să știi cum a reușit cineva care s-a lovit de aceleași obstacole, care a avut aceleași temeri. Ai nevoie de încurajare, cauți repere. Asta se întâmplă și când, proaspăt student la jurnalism, privești buimac în jurul tău și nu mai știi la ce să te uiți, pe cine să citești sau dacă toate acestea te îndreaptă spre drumul potrivit.

Ca cititor, consider că oamenii de presă actuali se mulează pe redactarea unor subiecte care să atragă fără a se ține cont de ceea ce se transmite sau ce s-ar putea înțelege. Într-un studiu care a apărut acum ceva timp, monitorizat de blogul MediaIQ, s-a constatat că cel mai des, în presă, sunt folosite cuvinte precum „senzațional”, „șoc” sau „extraordinar”. E asta „surprinzător”? Oamenilor nu li se (mai) oferă posibilitatea de a asculta o emisiune bună, de a vedea ceva constructiv sau interactiv de calitate. Acest fapt e cauzat și de viteza cu care se petrec lucrurile în prezent, dar asta nu e o scuză.

Astăzi, pentru a putea asculta vocea lui Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleșu trebuie să caut în arhive, sau, cu puțin noroc, îi pot vedea la o emisiune unde au fost invitați să vorbească despre realitatea tot mai apăsătoare. De aceea, poate sunt norocoasă. Părinții m-au „injectat” cu bucuria de a căuta mereu să învăț ce e mai bun din ceea ce văd sau aud. Astfel, am crescut uitându-mă la „Profesioniștii”, „Garantat 100%”, ascultând programele de teatru radiofonic sau deschizând cu bucurie pachetele îndesate cu cărți aduse de poștaș.

În prezent, consider că presa din România e ghidată de cantitate, nu calitate, iar unii dintre cei ce apar astăzi și se numesc jurnaliști nu sunt decât niște voci care citesc un text de pe un prompter, jurnalismul devenind astfel literatură la repezeală. Dacă aș fi un jurnalist, ceea ce se presupune că voi deveni, aș vorbi cu oamenii care au reușit profesional și, împreună, ne-am uni forțele să-i ajutăm și pe alții, aș spune adevărul și m-aș asigura să-l afle toți. Aș ține omul într-un continuu suspans, ca de-a lungul zilei să se gândească ce știri vor mai fi, ce va mai afla.

Oportunități există, dacă vrei cu adevărat să reușești. Librării, biblioteci, asociații și oameni prietenoși deschid brațele pentru cei ce stau la pândă, gata să pornească pe un drum trainic cu forțe de izbândă. „Viața este uneori zgârcită, dar odată ce se deschide o ușă, o adevărată avalansă pătrunde prin spațiul deschis”, spunea cu tâlc, Paulo Coelho.

Text de Adina Elena ROTARU

Sursă foto: arroniz-arte.com

Ziaristica și etica

„Etica” este definită de DEX drept „ansamblul de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor”. În jurnalism, ca și în alte domenii, este necesar ca activitatea să se desfășoare conform anumitor principii și norme de conduită etică. Trăim într-o societate democratică (sau cel puțin așa o numim), în care dreptul la opinie nu ne este îngrădit. Statul nu mai este coercitiv, jurnalismul nu este îngrădit de a fi scris într-o manieră anumită. Trebuie menționat că menirea jurnalistului este de a căuta adevărul și de a-l transpune așa cum este el. Corectitudinea, imparțialitatea și obiectivitatea sunt alte aspecte vizate în acest domeniu profesional.

Unul dintre drepturile căpătate după Revoluție este acela de a ne putea bucura de o presă liberă. Dar lucrurile oare stau chiar așa? E productivă libertatea de care ne bucurăm? Jurnalismul trebuie să fie de calitate. Cu siguranță, într-un regim dictatorial nu se poate vorbi despre așa ceva, jurnaliștii fiind constrânși de a publica „povești” care să dea bine. Însă nici în democrația post-dictatorială de azi, calitatea presei nu pare a fi strălucitoare. Există surse care dezinformează, există posturi care caută de a atrage vizualizări, există ziare, reviste și emisiuni al căror scop e de „a vinde”, ca să nu mai vorbim despre tabloidele ieftine care capătă tot mai mult teren.

Jurnalismul înseamnă informare prin adevăr, mai presus de orice. Jurnaliștii sunt vectori de opinie și influențează masele de oameni. Or, asta nu e o responsabilitate deloc mică. Tocmai de aceea, jurnaliștii trebuie să respecte principiile fundamentale care stau la baza acestei profesii. Mai ales în vremurile grele, etica profesională trebuie valorificată, scopul trebuie menținut, obstacolele- depășite cu capul în sus, iar publicul trebuie educat și respectat. Un bun jurnalist e un bun ascultător, e atent, e ager, e deschis, e un investigator, știe să facă diferența dintre adevăr și minciună, e onest și, niciodată corupt.

În epoca în care avem atât de multe alegeri, în care ne simțim debusolați, e greu să distingem uneori binele de rău. Or, corectitudinea jurnalistică înseamnă a fi ghid pentru public. Jurnalismul de valoare spune lucrurilor pe nume dintr-o perspectivă nepărtinitoare.

Text de Speranța TALABĂ

Sursă foto: radio.ubbcluj.ro