Pentru oameni, jurnalistul

„Flacăra la dispoziția dumneavoastră!” era îndemnul apărut în primii ani după ce „tovarășul” Adrian Păunescu preluase conducerea revistei Flacăra, prin 1973. Un îndemn în care aș fi crezut cu adevărat, dacă nu ar fi fost folosit propagandistic. „Jurnalistul la dispoziția dumneavoastră!” încadrează misiunea celui ce scrie, misiunea acelui om pentru care timpul personal nu există, ci timpul lui e timpul tuturor. O idee ce sună comunist, ca o reîntoarcere în timp, doar că datoria jurnalistului e să reprezinte democrația în esența ei, prin adevăr. Iar adevărul? Trebuie găsit. Astfel, de la ideea esențială în care omul ce scrie întruchipează adevărul, tot același adevăr trebuie găsit. Munca unui jurnalist nu se oprește vreodată, el caută adevărul, îl transpune în cuvinte și îl împarte celorlalți oameni, mult prea ocupați cu treburile lor (extrem de importante, de asemenea), încât să le și rămână timp să caute personal adevărul.

Continuă lectura „Pentru oameni, jurnalistul”

Reclame

Workshop pe tema audiovizualului, organizat de ASJ

Sâmbătă, 25 noiembrie, membrii echipei Asociației Studenților Jurnaliști (ASJ) au participat la un atelier de lucru, în cadrul căruia au fost invitați Andreea Știliuc, jurnalist, și Relu Tabără, operator de imagine, de la TVR Iași.

Continuă lectura „Workshop pe tema audiovizualului, organizat de ASJ”

ASJ în direct cu Moise Guran

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) invită studenții de la Jurnalism și pe cei interesați de acest domeniu la a doua ediție a întâlnirilor ASJ, care îl va avea ca invitat pe jurnalistul Moise Guran. Evenimentul va avea loc vineri, 28 aprilie, începând cu ora 14:30 în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.

Moderată de Andrei Giurgia, discuția va avea ca temă centrală jurnalismul în ziua de astăzi privit atât din perspectiva presei tipărite, a radioului cât și a televiziunii.

Aceste întâlniri au ca scop familiarizarea viitorilor jurnaliști cu oamenii din presă, dar și cu problemele pe care le pot întâmpina în această meserie. Participanții iși pot satisface curiozitățile legate de activitatea jurnalistului Moise Guran și totodată pot afla ce se află în spatele unui om care a fost și încă este, reporter, prezentator și realizator de emisiuni.


Moise Guran s-a născut la Drobeta-Turnu Severin și a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, iar mai târziu a urmat cursurile Școlii BBC pentru televiziune. În ’94 a debutat ca reporter la „Tineretul Liber” și apoi a fost reporter special la „Evenimentul Zilei”. Trei ani mai târziu a fost redactor la Academia Cațavencu. În anul 1999, și-a început cariera în televiziune, mai întâi ca reporter și corespondent economic la postul Antena 1. Din 2005, a realizat, la Antena 3, emisiunea „Biz Bazar” timp de cinci ani, iar apoi, după ce și-a dat demisia de la Antena 3, a început să prezinte emisiunea „Ora de business”, difuzată inițial pe TVR2, apoi mutată pe TVR1.

Din septembrie 2015, jurnalistul Moise Guran a mutat emisiunea „Biziday” la Digi24, însă, în mai puțin de un an, aceasta a decis să-și dedice timpul mediului online, lansând aplicația „Biziday”. Ascultătorii de radio îi pot auzi vocea la postul de la radio „Europa FM”, de luni până joi, începând cu ora 13:15, la emisiunea „România în direct”.


Prima ediție a întâlnirilor ASJ a avut loc în luna martie și l-a avut ca invitat pe Dan Negru. În cadrul evenimentului au fost dezbătute subiecte de actualitate cu privire la stadiul în care se află televiziunea dar și problemele cu care se confruntă studenții de la Jurnalism. Evenimentul a adunat peste 200 de studenți care de-a lungul discuției s-au arătat interesați de sfaturile și experiențele pe care le-a subliniat omul de televiziune, Dan Negru.

Resurse online:
Eveniment Facebook: ASJ în direct cu Moise Guran
Pagina ASJ: Asociația Studenților Jurnaliști

Dan Negru: „Sunteţi defavorizaţi, ca specialitate, pentru că nu aveţi profesori care să aibă contactul cu media, să ştie ce se întâmplă în radio, în televiziune”

Dan Negru a păşit prin Sala Paşilor Pierduţi spre Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, pe data de 16 martie, după o încercare eşuată de a ajunge alături de studenţii ieşeni în luna ianuarie. Tema propusă spre dezbatere a fost „Televiziunea, între divertisment şi breaking news”.

Cald, glumeţ, nonşalant, Dan Negru a făcut o incursiune studenţilor în mass-media şi a oferit publicului nişte trucuri pe care nu le-ar fi putut afla de la profesorii teoreticieni.

„Sunteţi defavorizaţi, ca specialitate, pentru că nu aveţi profesori care să aibă contactul cu media, să ştie ce se întâmplă în radio, în televiziune. Mă bucur pentru iniţiativa vostră, pentru că înţâlniţi oameni care au de a face cu breasla asta”, a precizat omul de televiziune, menționând că în acestă breaslă există profesori, care nu se uită la televizor. Or, acest aspect nu este în regulă, pentru că specialiștii care lucrează în domeniu trebuie să fie la curent cu ce se întâmplă.

A povestit studenților că cea mai mare provocare din media în societatea actuală este fenomenul „the second screen”, care constă în faptul că persoanele nu se mai uită, eminamente, la un singur ecran, ci la cel puțin două. Or, în acest context, televiziunea încearcă să aducă publicul pe al doilea ecran. În momentul actual, netul e haotic, fiind necesare mai multe acțiuni, de deblocare a dispozitivului, de căutare, de accesare a informației, pe când televiziunea e ordonată, e simplă. „În cazul unor breaking news, ai luat telecomanda și ai un singur buton. Îl apeși și ești în timp real acolo, la locul faptei”, lămurește Dan Negru. Netul încă nu a reușit să scurtcircuiteze, tehnic vorbind, niște informații. Consumul de televiziune, în ultimii ani, a scăzut dramatic. Ne-a comunicat că televiziunea oferă ceea ce se vinde, de aceea nu e o rușine zona de monden, și că educația trebuie făcută de familie, de profesori, de preot. Nu-mi las copiii să fie educați de televizor”, a mărturisit.

Glumele sale au făcut deliciul publicului, iar informaţiile transmise au schimbat mentalitatea studenților. A povestit despre marketing, despre publicitate, despre studiile care duc la apariţia emisiunilor, menționând că piața media din Europa de Est nu este bine dezvoltată, copiind ceea ce apare la americani.

065

„Trebuie să ieșiți din clișee”

Am aflat că showbusiness-ul românesc trăiește din televiziune. Sunt cântăreți care nu ar mai fi la fel de populari, dacă nu ar apărea la TV.

Marile companii de televiziune comandă studii, pentru a vedea ce face publicul, din punct de vedere social. Prezentatorul ne-a povestit că, conform unui studiu, procentul populației care mănâncă acasă, a crescut, față de anii precedenți. Deși, aparent, acest studiu nu este relevant pentru televiziune, poate fi speculat. Cum?- prin apariția emisiunilor culinare, pentru că așa dictează piața. Emisiunile cu talente au apărut tot pe baza studiilor, pentru că americanii încercau să descopere ce talente aveau, în cadre informale, în familie. Ne-a făcut și o incursiune a termenilor tehnici, ne-a explicat care sunt indicii ce calculează audiența. „Share-ul semnifică totalitatea televiziunilor existente. Ratingul e mai important, pentru că arată câți oameni au disponibilitatea de a se uita la televizor în seara respectivă”, ne-a comunicat omul de divertisment.

Fără nicio reţinere, Dan Negru a transmis studenţilor de la Jurnalism că meseria pe care şi-au ales-o este una în care cu greu reuşeşti, dar, după spusele prezentatorului meseria de scenarist este foarte căutată în televiziunea din România. Mai mult decât atât, a zis că jurnaliștii, dacă sunt buni în munca pe care o fac, vor cunoaște culmile carierei, întrucât există și persoane nepregătite suficient. „Trebuie să ieşiţi din clişee. Vă place Mihaela Rădulescu, sau nu, este irelevant. Aveți ce învăța de la ea, pentru că e în zona media de peste 20 de ani”, a fost sfatul lui Dan Negru, pentru studenți. Ne-a menționat că un bun om de televiziune trebuie să empatizeze cu publicul din spatele ecranului, trebuie să îl țină pe jar, și tocmai de aceea, își dă jos sacoul la un moment dat, în cadrul emisiunilor, pentru ca publicul să nu schimbe frecvența, să mai rămână pe canal. Dan Negru, atunci când e o perioadă de platou, creează intriga, făcând publicul să se întrebe: „Ce va urma?”

La întâlnirea din cadrul proiectului cu același nume – Întâlnirile ASJ – am învățat lucruri noi, am memorat trucuri, am râs, am văzut cum Dan Negru renunță la sacou și am aflat răspunsuri la întrebările pe care le aveam. Dan Negru, invitat de ASJ, a adunat o sală plină cu oameni, care au stat cu sufletul la gură să-l cunoască. O altă surpriză plăcută a fost faptul că munca Asociației se aude și dincolo de Iași, căci am avut printre invitați o studentă care a venit de la Galați, special pentru această întâlnire. De asemenea, printre invitații din sală, s-a aflat și moderatorul unei emisiuni locale, care a felicitat organizația pentru inițiativă. La ora 18, evenimentul a luat sfârșit, urmând multe poze cu entertainerul.  Iar pentru un eveniment bine-organizat, echipa ASJ, împreună cu Dan Negru, a mers la un ceai, pentru a afla curiozități „din culise”.

Oameni mari ne urmăresc, urmează o altă întâlnire ASJ, stați cu ochii pe noi!

057.jpg

Text de Speranța Talabă

Foto: Dan Ignat

Aici puteți vedea imagini de la întâlnirea cu omul de televiziune.

Jurnalismul – drumul spre descoperirea personală

Când am ales această cale, să merg la jurnalism m-am gândit doar la un singur lucru – să găsesc aici aventură, neobișnuit și multă lume nouă de cunoscut. Am vrut ceva să mă scoată din normal, din rutina fiecărei zile de până atunci, ceva care să mă ajute să mă descopăr.

Pasiunea mea pentru jurnalism are o oarecare vechime pentru că se află în viața mea încă de când eram foarte mică, atunci poate nu conștientizam că asta e ceea ce vreau să fac în viitor, dar cu cât treceau anii cu atât mai mult această dorință a mea devenea mai puternică. Şi acum îmi amintesc cum obișnuiam să mă joc cu verișoara mea, ne „construiam” din diferite lucruri găsite prin toată casa, un loc unde se pregăteau a fi „difuzate” emisiunile noastre, emisiuni unde telespectatori și invitați erau plusurile din casă, iar noi eram pe rând ba prezentator, ba reporter şi chiar cameraman. E amuzant cum reușeam să ne trăim pasiunea prin lucruri atât de neobișnuite. Dar aceste lucruri simple au alimentat alegerea mea de acum.

Cu trecerea timpului realizam că lucrurile nu sunt chiar așa simple,ca atunci când le făceam în joacă. Această profesie necesită mult mai multe lucruri, multă voința, dar și încredere în forțele proprii ceea ce pentru mine, acest aspect era și este încă cam slab consolidat. Îmi petreceam serile și fiecare moment când îl prindeam pe tata captivat în televizor, urmărind știrile și analizând postura, gesturile și dicția prezentatorilor, dar şi reporterilor. Uneori mă imaginam ca fiind eu în locul lor și nu credeam că voi avea vreodată oportunitatea să lucrez la dezvoltarea mea pe acest plan.

Cu cât creșteam mai mult, cu atât îmi doream mai mult alte lucruri pentru mine, voiam să fiu reporter de teren, voiam să călătoresc din ce în ce mai mult şi credeam că asta poate alimenta două pasiuni ale mele, cum se spune „loveam doi iepuri dintr-o lovitură”. Îmi doresc mult să călătoresc, să cunosc alte tipologii de oameni şi mă conectez la o altfel de atmosferă decât cea cu care sunt obișnuită, vreau să îmi pun la încercare tot ce ţine de mine, să scot la iveală tot ce am mai bun şi şă fac ceva cu care să mă pot mândri. Nu ştiu cum a fost la alţii, dar pentru mine această pasiune pentru jurnalism a existat dintotdeauna, stau acum şi mă gândesc ce aş fi putut eu alege să fac pe viitor dacă nu jurnalism şi realizez că nu a mai exista vreo dorinţă și pentru altceva.

Jurnalismul este o profesie la care e greu să renunţi, făcută din pasiune, unde presiunile nu sunt percepute ca fiind „stress” dacă îţi place ceea ce faci. Jurnalismul este cea mai mare plăcere din viaţă, jurnalismul nu are program şi oferă libertatea de care puțini se pot bucura în viată. Nu cred că o să regret vreodată această alegere a mea.

Text de Simona-Georgiana DOROFTEI

Sursă foto: journalyourlife.tumblr.com

Ziaristica și etica

„Etica” este definită de DEX drept „ansamblul de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor”. În jurnalism, ca și în alte domenii, este necesar ca activitatea să se desfășoare conform anumitor principii și norme de conduită etică. Trăim într-o societate democratică (sau cel puțin așa o numim), în care dreptul la opinie nu ne este îngrădit. Statul nu mai este coercitiv, jurnalismul nu este îngrădit de a fi scris într-o manieră anumită. Trebuie menționat că menirea jurnalistului este de a căuta adevărul și de a-l transpune așa cum este el. Corectitudinea, imparțialitatea și obiectivitatea sunt alte aspecte vizate în acest domeniu profesional.

Unul dintre drepturile căpătate după Revoluție este acela de a ne putea bucura de o presă liberă. Dar lucrurile oare stau chiar așa? E productivă libertatea de care ne bucurăm? Jurnalismul trebuie să fie de calitate. Cu siguranță, într-un regim dictatorial nu se poate vorbi despre așa ceva, jurnaliștii fiind constrânși de a publica „povești” care să dea bine. Însă nici în democrația post-dictatorială de azi, calitatea presei nu pare a fi strălucitoare. Există surse care dezinformează, există posturi care caută de a atrage vizualizări, există ziare, reviste și emisiuni al căror scop e de „a vinde”, ca să nu mai vorbim despre tabloidele ieftine care capătă tot mai mult teren.

Jurnalismul înseamnă informare prin adevăr, mai presus de orice. Jurnaliștii sunt vectori de opinie și influențează masele de oameni. Or, asta nu e o responsabilitate deloc mică. Tocmai de aceea, jurnaliștii trebuie să respecte principiile fundamentale care stau la baza acestei profesii. Mai ales în vremurile grele, etica profesională trebuie valorificată, scopul trebuie menținut, obstacolele- depășite cu capul în sus, iar publicul trebuie educat și respectat. Un bun jurnalist e un bun ascultător, e atent, e ager, e deschis, e un investigator, știe să facă diferența dintre adevăr și minciună, e onest și, niciodată corupt.

În epoca în care avem atât de multe alegeri, în care ne simțim debusolați, e greu să distingem uneori binele de rău. Or, corectitudinea jurnalistică înseamnă a fi ghid pentru public. Jurnalismul de valoare spune lucrurilor pe nume dintr-o perspectivă nepărtinitoare.

Text de Speranța TALABĂ

Sursă foto: radio.ubbcluj.ro