Cristian Teodorescu – scriitorul lunii martie

Asociația Studenților Jurnaliști a organizat joi, 17 martie a treia ediție din cadrul proiectului „Scriitorul lunii”, proiect inițiat în luna ianuarie a acestui an și al cărui scop este cunoașterea omului din spatele cărții. Drept urmare, invitatul din luna lui Mărțișor a fost scriitorul, publicistul, actual redactor la săptămânalul Cațavencii – CRISTIAN TEODORESCU. Evenimentul a avut loc în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar discuțiile au pornit de la două dintre romanele sale, unul premiat în cadrul Colocviilor Romanului Românesc („Medgidia, orașul de apoi”) și un altul lansat chiar în ziua cu pricina la Iași („Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui”). Lucrurile au decurs de la sine și dat fiind faptul că invitatul este și prozator și jurnalist, întâlnirea s-a divizat în două părți aparent distincte: media actuală și influențele ei asupra maselor și detalii din culisele fabricării celor două opere.
scriitorul-lunii-cristian-teodorescu-asj1
„La începutul anilor `90, tirajul ziarelor bune depășea cu brio un milion. În anul 2016 însă, acesta a ajuns să încapă într-o roabă”.
În prima parte, publicistul a tratat „maladia” ce alcătuiește media românească, dezvăluind totodată și perspectiva actuală a ceea ce noi numim fapt de presă. Acesta povestește cu uimire și regret în suflet că dacă cineva i-ar fi spus acum 15 ani că tirajul ziarelor va încăpea într-o roabă, s-ar fi uitat la el și s-ar fi amuzat copios, necrezându-l bineînțeles. Acum că trăiește aceste vremuri, a ajuns la trista concluzie că o publicație care „se respectă” nu poate exista fără fata de la pagina 5. Acest lucru se „datorează” atât jurnalistului care produce materialele respective, cât și cititorului care s-a obișnuit așa și nu poate sau nu vrea să facă o triere din care lozul câștigător să fie calitatea și nu pseudo-evenimentele și „cancanerismele”. Cristian Teodorescu întrevede ca soluție a acestei epidemii imună la orice antidot până în prezent, reconstruirea și revizuirea produselor oferite publicului, iar apoi reobișnuirea acestuia de a citi cu acel respect față de presă așa cum era odinioară. De aici se deduce că faptele există numai că trebuie reactulizate. Această schimbare depinde doar de voința omului de presă în calitate de formator de opinii și furnizor de informații cu valori clare și precise de știre și de maniera în care își poate atrage, educa și recuceri publicul țintă, din nou. Din acest unghi, scriitorul este de părere că vina nu aparține cititorului  care consumă aceste produse, ci a jurnalistului care este incapabil de a-și face o restructurare și de a se  debarasa și dezobișnui de mondenități care nu constituie altceva decât simple acte care ar trebui păstrate la nivel de discuție între prieteni.
„Momentul în care tu ca ziar cu pretenții, glossy și așa mai departe, ai și fata de la pagina 5 înseamnă că ai cam lămurit-o cu cititorii cu pretenții care ar trebui să fie ținta ziarului tău.”

Making-oful și emoția din timpul procesului de creație

În cea de-a doua parte, scriitorul a răspuns cu plăcere la întrebările și curiozitățile venite din partea publicului prezent, amuzându-se și amuzându-i și pe ceilalți cu amintirile sale. Medgidia, orașul de apoi este un roman ce cuprinde peste 100 de povestioare separate în capitole distincte și etichetate prin câte-un titlu sugestiv fiecare. Autorul însuși sugera lectura acestuia începând de la orice capitol, chiar și cu finalul deoarece fiind independente unele de altele, nu afecta cu nimic parcurgerea unui fir narativ cum se întâmplă de obicei cu majoritatea operelor literare. Două personaje apar frecvent în carte (Fănică și Virginia), scriitorul dezvăluind că o parte din relatările făcute și-au găsit sursa de inspirație în trăirile și experiențele bunicilor Ștefan și Virginia.
Pe de altă parte, autorul povestește râzând că în urma publicării conținutului a avut și supărări cu unii dintre prietenii sau cunoscuții ale căror povestiri s-au regăsit în carte, redate parțial, mai mult sau mai puțin fidel și că a fost nevoie de a le explica și relua consecutiv faptul că o parte este ficțiune și trebuie tratată ca atare. Procesul de documentare a fost unul îndelungat, dar curgerea cuvintelor și închegarea acestora într-un șir frumos de povești mai mult sau mai puțin veridice a venit de la sine.
Întâlnirea s-a încheiat cu desemnarea lui Cristian Teodorescu de către Asociația Studenților Jurnaliști ca fiind Scriitorul lunii și, bineînțeles, cu nelipsita sesiune de autografe și poze cu iubitorii scrisului.
Scriitorul lunii - Cristian Teodorescu - ASJ3.jpg

 |Ștefania VIERU

Voluntar „Asociația Studenților Jurnaliști”
Reclame

De vorbă cu scriitorul Cătălin Mihuleac, la ceas de Făurar

Asociația Studenților Jurnaliști, asociație din care mă bucur că fac parte, a conturat cea de-a doua ediție a proiectului „Scriitorul lunii”. Întâlnirea cu invitatul special, CĂTĂLIN MIHULEAC a avut loc vineri, 26 februarie 2016, începând cu ora 17:00 în sala „B. P. Hasdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. În centrul atenției, după cum a menționat și scriitorul Cătălin Mihuleac, a fost romanul „America de peste pogrom”, roman pe care mulți dintre participanți l-au citit cu interes.
„Nu eu sunt important, ci importantă este toată această poveste. Nu contează că am scris eu cartea, principalul este că ea a fost scrisă.”
Subiectul „Pogromul de la Iași” este unul sensibil și dificil, după cum subliniază și Andrei Giurgia, moderatorul evenimentului. Cu toate acestea, invitatul special Cătălin Mihuleac a dat o altă nuanță acestei teme prin intermediul personajelor și a scriiturii. Invitatul a deschis conversația cu frumoase forme de salut inspirate de la personajele romanului. „Eu sunt un soi de purtător de cuvânt al personajelor cărții și din partea colectivului vă urez un sincer «Shalom!». Din partea lui Joe Bernstein vă doresc ca atunci când veți apela la el pentru niște mărfuri second-hand să întâlniți cele mai frumoase stories.  De asemenea, din partea lui Rabbi vă transmit urarea lui «Mergeți în sufletul meu!», iar din partea lui Suzy Bernstein, tandra și șmechereasca ei formulă, «Kepp in touch, cum ziceau strămoșii daci.»” Scriitorul a promis să răspundă la toate întrebările, mai puțin la două: „Care personaje sunt fictive și care nu?” și „Suzy Bernstein există în realitate?”
„Dacă ești un artist adevărat, nu faci ceea ce vrei tu, ci faci ceea ce vor demonii din tine să faci.”
Scriitorul a dezvăluit că timp de 15 luni, timp în care a scris cartea, s-a schimbat foarte mult. De multe ori când se întâlnea cu prietenii, aceștia îi spuneau că este slăbit și că ceva se întâmplă. Cele mai evidente au fost schimbările fizice, schimbări ce l-au dus de multe ori în poalele bolilor. Toate se datorau faptului că scriitura necesita multă emoție, multă implicare și multă energie. Scenele ce l-au secat acut de energie pe scriitor au fost reprezentate de scena violului și scrisoarea de la finalul cărții. „Am mers pe sârmă atunci când am scris cartea aceasta, pentru că în mod voit am introdus acest ingredient care este comicul, cu toată paleta lui, culminând cu umorul, partea cea mai umană a comicului. Și tot deliberat, am introdus și pasajele mai deocheate pentru că am vrut ca cel ce se apropie de această carte să găsească acolo un raft întreg cu produse, nu un singur produs.”, a dezvăluit invitatul.
Scriitorul lunii - Catalin Mihuleac -ASJ 2.jpg
Cătălin Mihuleac a ținut să menționeze că nu are nicio legătură cu poporul evreu, cu excepția câtorva aspecte: poartă blugi inventați de un evreu, se uită la filmele de la Hollywood (bazele Hollywood-ului fiind puse de evrei),  a crescut cu muzica lui Mendelssohn Bartholdy și a lui Leonard Bernstein și a fost atras de Sigmund Freud. Cu toate acestea, a ales să se apropie de poporul evreu, întrucât, aflat într-un impas personal,  a dorit să construiască un lucru cu foarte mare greutate.
Scriitorul a informat publicul cu emoție că anul acesta poporul evreu a ajuns din nou la populația de dinaintea Holocaustului, adică la 14 milione de persoane. De asemenea, acesta a subliniat faptul că acestă regenerare a poporului evreu s-a realizat destul de greu.
„Am o normă de o singură pagină pe zi pentru ca textul să fie condensat.”
Întrebat în ce a constat documentarea cu referire la Pogromul de la Iași, Cătălin Mihuleac a răspuns că a trebuit să analizeze rapoarte ale poliției și să citească mărturii. Cel mai mult l-a interesat ura din perioada respectivă. „Nicio persoană dintre cei care au deschis cartea, în momentul în care închid coperțile nu mai este în aceeași stare ca la început. Ceva în el se schimbă, devine mai bun, mai uman, mai tolerant.”
Cititorii au fost curioși ce ascund simbolurile regăsite în carte. Scriitorul a dezvăluit în mare ce semnifică unele simboluri și a precizat că nu poate spune mai multe, întrucât fiecare cititor trebuie să acorde o semnificație proprie. Doctorul Oxenberg este ginecolog fiindcă reprezintă originea vieții; eliberarea rățuștelor galbene în Marea Baltică reprezintă dorința de eliberare a evreilor. „Pe mine mă interesează ca cititorul meu să devină co-autor.”, a mai menționat autorul.
Aspectul care l-a deranjat pe scriitor a fost faptul că acest roman nu a fost nici măcar citit de juriul din diverse concursuri ce țin de domeniu literaturii. În ciuda acestui fapt, romanul a intrat în inimile multor cititori și la diversele festivaluri la care scriitorul a fost invitat (spre exemplu la Alba-Iulia la festivalul „Dilema Veche”) se făceau cozi la autografe și fotografii cu Cătălin Mihuleac.
În timpul scrierii, o editură a anunțat că scriitorul Cătălin Mihuleac pregătește o carte ce va atinge și subiectul Pogromul de la Iași, iar de atunci scriitorul a primit multe critici și chiar amenințări. „Îți place friptura bună? O să ajungi și tu o friptura bună”, a fost una dintre subtilele amenințări primite și amintite de autorul romanului. „Urarea este de o cruzime ieșită din comun. El prin friptura bună se referea la evreii arși în crematorii.”, a menționat invitatul. Toate amenințările au încetat în momentul în care cartea a apărut.
„Visul meu este ca această carte, dacă va fi făcută film, și va fi făcută, să treacă ori pe mâna unui maestru internațional ori pe mâna unuia dintre cei doi oameni pe care eu îi respect: Radu Mihăileanu ori Nae Carafil.”
La rugămințile publicului, scriitorul a citit două pasaje din roman, iar la final a fost aplaudat cu multă ardoare de public. Cătălin Mihuleac a primit o diplomă din partea asociației. Acesta s-a declarat foarte mulțumit de întâlnirea de vineri seară și a apreciat ideea asociației de a aduce la un loc: o carte, scriitorul ei și mulți, mulți cititori. La final a urmat o sesiune de autografe și fotografii cu membrii asociației și cu toți cei prezenți în sală.
Scriitorul lunii - Catalin Mihuleac - ASJ1.jpg

Dan Lungu – scriitorul lunii ianuarie

Scriitorul Dan Lungu a acceptat invitația Asociației Studenților Jurnaliști și, astfel, a fost cel care a deschis proiectul „Scriitorul lunii”. În cadrul întâlnirii, de pe 22 ianuarie, din sala B.P. Hașdeu din cadrul Bibliotecii Centrale Universirare, scriitorul ne-a dezvăluit poveștile mai puțin cunoscute din spatele romanului „Sînt o babă comunistă!” și a dat curs tuturor curiozităților cititorilor.
„Mi-ar plăcea să fac reportaje!”
La început am vorbit despre relația scriitorului cu presa. Dan Lungu ne-a spus că a construit și construiește o relația frumoasă cu jurnaliștii, întrucât a lucrat o scurtă perioadă în acest domeniu. Tip de peste doi ani, scriitorul a realizat, săptămânal, pagina culturală a ziarul „Monitorul de Iași”. În prezent, profesorul încearcă să-și gestioneze cât mai potrivit cele trei imagini (scriitor, director al Muzeului Literaturii Române din Iași, manager al Festivalului „Filit”), să le apere, chiar dacă de multe ori, cea care are cel mai mult de suferit este imaginea de scriitor.
scriitorul-lunii-asjiasi1
După aceste dezvăluiri, publicul a dorit să discute cu scriitorul despre cartea sa, „Sînt o babă comunistă”. Astfel, am ajuns să cunoaștem povestea din spatele romanului, să descoperim impactul pe care l-a avut și îl are cartea. Pe baza romanului, s-au realizat spectacole de teatru: unul realizat de Lucian Teodorovici (montat la Ateneul Tătărași), o monodramă la Budapesta, altul în Olanda, iar anul trecut s-a desfășurat chiar și un moment de balet pe baza acestei cărți. În 2013, Stere Gulea a dat naștere unui film de excepție, care îmbină comicul cu dramaticul.

Scriitorul ne-a povestit de unde a pornit, de fapt, ideea scrierii unui roman despre viața unei familii din perioada post-comunistă. 

„Totul pornește de la o întâlnire cu o babă reală. În calitate de sociolog, prin anii `90, făceam o cercetare («Viața socială în deplin socialism») și realizam interviuri. De la toată lumea auzeam că în perioada comunismului erau foarte multe lipsuri, era frig, nu era mâncare. Eu eram foarte obișnuit cu tipul ăsta de discurs. Într-o zi i-am luat un interviu unei bătrâne și eu mă așteptam să spună aceeași poveste, însă s-a petrecut diferit. Mi-a spus: «Bine ai venit! Stai jos. Hai să-ți spun ce bine am dus-o eu pe vremea comunismului.» Eu am înlemnit. Cum? Toată lumea se plânge că a dus-o rău și ea îmi spune că a dus-o bine? La început mi s-a părut interesant, apoi a început să mă intrige.”, ne-a povestit scriitorul.
Romanul a început să prindă viață după mult timp de la această întâlnire. Pe când se afla la Paris, cu o bursă post-doctorală, Dan Lungu a fost sfătuit de către editorul francez al cărții „Raiul Găinilor” să scrie o continuare a cărții menționate. Scriitorul a refuzat să scrie volumul II, însă și-a expus ideea precum că ar putea scrie despre o întâlnire cu o bătrână care l-a marcat. Astfel, cartea a început să prindă contur.
„Experiența scrisului este mai săracă decât experiența directă”
„Primii bani pe care i-am primit din scris, au venit pe când eu eram elev în clasa a X-a. Am trimis la un ziar (Suplimentul literar al ziarului «Scînteia Tineretului») un text, iar acesta a fost publicat. Era un lucru enorm să ți se întâmple așa ceva. Surpriza totală a fost că am primit și bani. Nu știam dacă trebuie să-i trimit înapoi sau dacă să-i primesc. Iar din ei mi-am cumpărat cărți, chiar și acum mai am cărțile alea.”, ne-a dezvăluit Dan Lungu. De asemenea, prima carte pe care a publicat-o Dan Lungu, a fost una de poezii, carte ce l-a făcut să-și dea seama că ar fi mai bine să scrie proză.
Profesorul ne-a spus că nu povestește nimănui despre ceea ce scrie și că mereu la titlu zăbovește mai mult deoarece nu se poate decide. Chiar și romanul „Sînt o babă comunistă” a avut parte de alte două variante de titluri.
Scriitorul lunii-asjiasi2.jpg
„Pentru un scriitor este foarte importantă empatia.”
„Personajele pe care le conturezi trebuie să fie diferite între ele, trebuie să exprime puncte de vedere diferite, psihologii diferite, poziții sociale diferite, limbaje diferite, or, pentru asta trebuie tu să experimentezi virtual identități diferite. Este necesar ca un scriitor să facă acest exercițiu de a intra în pielea altuia, or, asta nu se poate face fără empatie. Aceasta a fost una dintre lecțiile mari pe care le-am învățat despre proză.”, ne-a spus invitatul.
După această discuție, ce a durat peste o oră, animată de o atmosfera călduroasă și degajată, a urmat sesiunea de autografe și uite așa ajungem de unde am plecat. La primul autograf pe care îl am de la scriitorul Dan Lungu. Acest lucru a fost posibil datorită invitatului nostru special, publicului și colegilor mei din „Asociația Studenților Jurnaliști”, cărora le mulțumesc foarte mult!
„A fost o seară foarte relaxată și simpatică. Îmi face bine ca din când în când să mai comunic cu cititorii mei. Aceasta este o campanie foarte potrivită și bine-venită pentru spiritul nostru moldovenesc «Șezi blând și citește» sau mai bine spus «Șezi blând și citește… mult!». Vă urez succes și sper ca la ediția 101 să mă invitați din nou.”, a declarat scriitorul Dan Lungu.
Pe această cale, vă invit la următoarea ediție a evenimentului „Scriitorul lunii”. La finalul lunii februarie veți cunoaște un alt scriitor frumos, care vă va satisface curiozitatea. Stați cu ochii pe pagina de Facebook a asociației.