„Voluntarii nu sunt plătiţi, nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit”
În ultimii cinci ani, prin Asociația Studenților Jurnaliști au trecut zeci de generații, iar împreună am reușit să organizăm zeci de proiecte și reușita lor ne-a motivat să ajungem aici.
Așadar, pe 14 noiembrie 2013, în Sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Adelin Petrişor a fost alături de studenții și cititorii ieșeni, pentru o discuţie despre ultimul său volum „Ţara cu un singur gras”.
Grei, dar frumoși! Prin asta se definesc anii de studenție. Să devin un jurnalist? Da, asta a fost viziunea mea, când mi s-a spus să visez la viitor. Iubesc ceea ce oferă această meserie, iubesc încercarea de a face reală plăsmuirea din mintea mea. Viața mi-a dat o palmă încă din primele zile ale facultății, m-a trimis acolo, undeva, departe de cei dragi. Cu toate acestea, ea știe că și aici voi întâlni alți oameni dragi, poate mai mulți, poate mai puțini, dar cu care pot împărtăși același vis, aceleași plăceri, aceleași dorințe.
Am auzit de multe ori fraze ca „Viața de student e cea mai frumoasă!” sau „Prieteniile formate în facultate sunt cele mai durabile” și sper și îmi doresc să fie așa. Nu pot spune că m-am obișnuit cu această viață, dar mereu când trebuie să vorbesc despre ce trăiesc la facultate am o stare de mândrie și entuziasm. Am fost entuziasmată în prima zi de facultate și continui să fiu chiar și azi pentru că am descoperit că îmi place ceea ce fac aici. Este totul nou, poate puțin dificil, dar îmi dă impresia că așa trebuie să fie și că așa e normal să meargă lucrurile. Și, nu știu, poate acest entuziasm se datorează profesorilor, diferiți din punct de vedere al materiilor pe care le predau, dar parcă aceiași profesioniști în domeniul mass-mediei sau… poate colegii contribuie la starea de bine pe care mi-o provoacă viața de student. Aș putea, la fel de bine, să fiu fericită cu ceea ce trăiesc aici doar pentru că mi-am dorit prea mult să ajung la această specializare, iar acum inima nu mă lasă să regret.
Într-un interviu pe care l-am luat de curând, preotul Wilhelm Dancă spunea că există în viața fiecăruia o persoană sau o situație care ne schimbă total destinul.
La sfârșitul clasei a XII-a mă tot gândeam unde să merg la facultate, la București sau la Iași. Capitala credeam că-mi va oferi multe oportunități, iar orașul de pe cele șapte coline îmi plăcea la nebunie. Într-o seară, în timp ce conduceam mașina, mi-am spus că voi face cam așa: dacă apare în fața mea o mașină cu număr de Iași, înseamnă că voi merge la facultate la Iași, dacă va fi un număr de București – voi merge la București. Prima mașină care a trecut pe lângă mine avea un număr care începea cu IS.
Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) invită studenții de la Jurnalism și pe cei interesați de acest domeniu la a doua ediție a întâlnirilor ASJ, care îl va avea ca invitat pe jurnalistul Moise Guran. Evenimentul va avea loc vineri, 28 aprilie, începând cu ora 14:30 în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.
Moderată de Andrei Giurgia, discuția va avea ca temă centrală jurnalismul în ziua de astăzi privit atât din perspectiva presei tipărite, a radioului cât și a televiziunii.
Aceste întâlniri au ca scop familiarizarea viitorilor jurnaliști cu oamenii din presă, dar și cu problemele pe care le pot întâmpina în această meserie. Participanții iși pot satisface curiozitățile legate de activitatea jurnalistului Moise Guran și totodată pot afla ce se află în spatele unui om care a fost și încă este, reporter, prezentator și realizator de emisiuni.
Moise Guran s-a născut la Drobeta-Turnu Severin și a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, iar mai târziu a urmat cursurile Școlii BBC pentru televiziune. În ’94 a debutat ca reporter la „Tineretul Liber” și apoi a fost reporter special la „Evenimentul Zilei”. Trei ani mai târziu a fost redactor la Academia Cațavencu. În anul 1999, și-a început cariera în televiziune, mai întâi ca reporter și corespondent economic la postul Antena 1. Din 2005, a realizat, la Antena 3, emisiunea „Biz Bazar” timp de cinci ani, iar apoi, după ce și-a dat demisia de la Antena 3, a început să prezinte emisiunea „Ora de business”, difuzată inițial pe TVR2, apoi mutată pe TVR1.
Din septembrie 2015, jurnalistul Moise Guran a mutat emisiunea „Biziday” la Digi24, însă, în mai puțin de un an, aceasta a decis să-și dedice timpul mediului online, lansând aplicația „Biziday”. Ascultătorii de radio îi pot auzi vocea la postul de la radio „Europa FM”, de luni până joi, începând cu ora 13:15, la emisiunea „România în direct”.
Prima ediție a întâlnirilor ASJ a avut loc în luna martie și l-a avut ca invitat pe Dan Negru. În cadrul evenimentului au fost dezbătute subiecte de actualitate cu privire la stadiul în care se află televiziunea dar și problemele cu care se confruntă studenții de la Jurnalism. Evenimentul a adunat peste 200 de studenți care de-a lungul discuției s-au arătat interesați de sfaturile și experiențele pe care le-a subliniat omul de televiziune, Dan Negru.
Resurse online:
Eveniment Facebook: ASJ în direct cu Moise Guran
Pagina ASJ: Asociația Studenților Jurnaliști
Toată lumea, pe la vreo patru-cinci ani, este supusă unui interogatoriu stupid care debutează amenințător cu întrebarea „ce vrei să te faci când crești mare?” Ei bine, eu nu voiam nimic. Nici medic, nici învățătoare, nici cântăreață, nici măcar prințesă cu castel și unicorn. Mereu am vrut să am un microfon cu care să schimb lumea. Ideea asta a rămas vreme de mai mulți ani uitată într-un colț de minte fiind acoperit de o pânză de păianjen pe care abia în ziua înscrierii la facultate am dat-o la o parte. M-am înscris la o singură facultate, la Jurnalism. Mi-am pus în facultatea asta toate speranțele, visele, dorințele, temerile. Trebuie să reușesc, nu pentru mine, cea de acum, ci pentru copila aceea de demult care voia un microfon, cu care să schimbe lumea. Ce naivă eram! Lumea se schimbă zi după zi, numai noi, oamenii ei, rămânem la fel: mici și inofensivi.
În viața mea, lucrurile și-au urmat cursul firesc, eu nefiind genul de persoană care își mai face destinul și cu propriile mâini. Am mers la școală, nu lipseam nici măcar motivat, mi-am făcut prieteni, ce-i drept, nu prea mulți, am fost mereu cuminte, am respectat regulile, am fost o prezență discretă și nu m-am afirmat decât atunci când mi-au fost puse în pericol principiile. Am fost mereu omul care a tăcut și a făcut, iar bunica mă încuraja spunându-mi: „lasă, maică, e mai bine așa. Știu și eu, știi și tu că pe capul plecat, sabia nu îi taie”. Poate că în acest fel am devenit vulnerabilă și poate că am fost ușor ,„de luat înainte”, dar nu asta a contat. Pentru mine era suficient să sun la un număr și să îmi răspundă o voce caldă, să bat la o ușă și să îmi deschidă un chip zâmbitor, nu alergam după nimic, nu aveam un țel. Așa de desfășurau zilele mele, într-o armonie perfectă care, în timp a evoluat, asemenea unei boli cronice, într-o monotonie stranie. Terminam liceul, ba mai mult dobândisem drept de vot și încă nu aveam un plan de atac pentru viitorul meu.
Vara este un sfetnic bun; am citit, am căutat, am discutat și a trebuit să iau o decizie: la ce facultate mă înscriu. Planul cu Academia de Poliție eșuase lamentabil pe terenul de sport, așa că trebuia să încropesc un plan B și să îi prezint familiei. Dacă m-aș vedea acum luând decizii, probabil m-aș prăpădi de râs, așa de încrâncenată eram. Am zis că mă înscriu la Construcții, că în timp o să fac bani din meseria asta, o să trăiesc bine și poate că o să îmi și placă; program de la 8 la 16, salariu atractiv, mașină de serviciu, cască de protecție și toate cele. Unde mai pui că verișoara mamei, de la Constanța, are o fată care studiază întocmai acest domeniu și e tare mândră? Când i-am zis bunicii de decizia mea, ea mi-a dat un argument solid care mi-a schimbat fundamental viziunea: ,„e meserie de băieți, mamă! Unde să stai tu numai printre bărbați? Altceva!”
Mi-am luat inima în dinți și am hotărât să mă duc la Jurnalism și nu în București, unde se așteptau ai mei, ci în Iași, aproape de casă, aproape de Radu al meu. Urma să stau la cămin și el să vină la mine o dată pe săptămână, iar eu sa merg acasă în weekend. I-am promis că nu o să se schimbe nimic între noi: eu o să studiez aici, aproape și el o să fie în continuare tehnician dentar în Vaslui. Mama zicea să nu mă închid în Moldova, să plec și să las năravul acasă. Pentru prima dată în viață nu am ascultat-o. Am zis că plec la Iași și să aștepte că o sun să îi spun ce am făcut. Cred că după ce am plecat, a început să caute caserole pentru mâncarea ce avea să mi-o trimită.
Așa m-am făcut studentă; ce mă mai fac când cresc mare om trăi și om vedea. Până atunci mă bucur de tot ceea ce am găsit în minunatul Iași: oameni frumoși, prieteni, studenți și speranțe, nevoi și dorințe. Poate nu ne-om face toți jurnaliști, nu vom apărea toți pe sticlă, dar să știu să țin un microfon în mână tot o să învăț. Am să scriu și am să vorbesc, tot așa discret și cu simț de răspundere ca și până acum.
Text de Andreea Nicoleta Guțu
Sursă foto: seamedu.com
În drumul nostru spre succes, căci sunt sigură ca majoritatea dintre noi avem aspirații înalte, luam decizii care ne schimbă brusc viața. Pot spune că așa a fost și când am decis să merg la facultate. Tind sa cred că această schimbare era necesară și a fost mai mult decât bine-venita.
Încă îmi este proaspătă în memorie prima zi ca studentă la Iași. Pentru majoritatea dintre noi, odată cu prima zi de facultate vine și începutul unei noi vieți. O viață în care alarma de dimineață nu mai e mama, iar tot atunci realizezi că nu ai nicio problemă dacă mănânci același fel de mâncare o săptămână. Dacă mă gândesc mai bine, prima zi nu este chiar ziua festivității de deschidere, ci mai degrabă prima zi de seminarii și cursuri. Atunci e palpitant, când nu ai idee unde se află sala în care ai prima oră, iar când în sfârșit ai nimerit-o, deja ai lăsat o impresie proastă. Dar nici atunci nu ești sigur că aceia erau colegii tăi, căci nimeni nu îți era cunoscut. Măcar ai aflat ce semnificație au termenii ca „sesiune”, „laborator” „parțial”. Câțiva profesori au și explicat ce urmează să faci aici la jurnalism. În principiu? Știri, presă, comunicare și mass-media. Ce am auzit cel mai des în ziua aceea? „De ce ai dat la jurnalism?”, „Care este jurnalistul tău preferat?”, „Ce ziare/reviste citești cel mai des?”. Întrebări cu răspunsuri gândite din timp… sau nu.
Ce poți observa încă de atunci? Că nu mai e ca în liceu, toți sunteți diferiți. Aici nu mai aveți același nivel, poate că unii au terminat deja o facultate, poate că unii sunt aici pentru că asta și-au dorit sau doar de dragul de a fi. Aici ești pe cont propriu. Fără diriginte căruia i te poți plânge, fără pauze lungite sau teze amânate. Mai rău, mai vine și sesiunea de care toți se plâng. Dar tot răul spre bine, nu? De ce ar mai spune toată lumea că perioada studenției e cea mai frumoasă? Poate că este și poate că trebuie să profiți la maximum de ea. Dar pune mereu facultatea pe primul loc. Dă tot ce-i mai bun din tine, fă mereu ceea ce îți place, fii puternic, căci nu știi pe cine poți inspira. Uneori îți va fi greu, dar nu uita că munca și dedicația este calea succesului.
Text de Bianca Barhan
Când am ales această cale, să merg la jurnalism m-am gândit doar la un singur lucru – să găsesc aici aventură, neobișnuit și multă lume nouă de cunoscut. Am vrut ceva să mă scoată din normal, din rutina fiecărei zile de până atunci, ceva care să mă ajute să mă descopăr.
Pasiunea mea pentru jurnalism are o oarecare vechime pentru că se află în viața mea încă de când eram foarte mică, atunci poate nu conștientizam că asta e ceea ce vreau să fac în viitor, dar cu cât treceau anii cu atât mai mult această dorință a mea devenea mai puternică. Şi acum îmi amintesc cum obișnuiam să mă joc cu verișoara mea, ne „construiam” din diferite lucruri găsite prin toată casa, un loc unde se pregăteau a fi „difuzate” emisiunile noastre, emisiuni unde telespectatori și invitați erau plusurile din casă, iar noi eram pe rând ba prezentator, ba reporter şi chiar cameraman. E amuzant cum reușeam să ne trăim pasiunea prin lucruri atât de neobișnuite. Dar aceste lucruri simple au alimentat alegerea mea de acum.
Cu trecerea timpului realizam că lucrurile nu sunt chiar așa simple,ca atunci când le făceam în joacă. Această profesie necesită mult mai multe lucruri, multă voința, dar și încredere în forțele proprii ceea ce pentru mine, acest aspect era și este încă cam slab consolidat. Îmi petreceam serile și fiecare moment când îl prindeam pe tata captivat în televizor, urmărind știrile și analizând postura, gesturile și dicția prezentatorilor, dar şi reporterilor. Uneori mă imaginam ca fiind eu în locul lor și nu credeam că voi avea vreodată oportunitatea să lucrez la dezvoltarea mea pe acest plan.
Cu cât creșteam mai mult, cu atât îmi doream mai mult alte lucruri pentru mine, voiam să fiu reporter de teren, voiam să călătoresc din ce în ce mai mult şi credeam că asta poate alimenta două pasiuni ale mele, cum se spune „loveam doi iepuri dintr-o lovitură”. Îmi doresc mult să călătoresc, să cunosc alte tipologii de oameni şi mă conectez la o altfel de atmosferă decât cea cu care sunt obișnuită, vreau să îmi pun la încercare tot ce ţine de mine, să scot la iveală tot ce am mai bun şi şă fac ceva cu care să mă pot mândri. Nu ştiu cum a fost la alţii, dar pentru mine această pasiune pentru jurnalism a existat dintotdeauna, stau acum şi mă gândesc ce aş fi putut eu alege să fac pe viitor dacă nu jurnalism şi realizez că nu a mai exista vreo dorinţă și pentru altceva.
Jurnalismul este o profesie la care e greu să renunţi, făcută din pasiune, unde presiunile nu sunt percepute ca fiind „stress” dacă îţi place ceea ce faci. Jurnalismul este cea mai mare plăcere din viaţă, jurnalismul nu are program şi oferă libertatea de care puțini se pot bucura în viată. Nu cred că o să regret vreodată această alegere a mea.
Text de Simona-Georgiana DOROFTEI
Sursă foto: journalyourlife.tumblr.com
Atunci când vrei să-ți îndeplinești visul, ai încredere în forțele proprii. Dar, uneori, simți că ai vrea să știi cum a reușit cineva care s-a lovit de aceleași obstacole, care a avut aceleași temeri. Ai nevoie de încurajare, cauți repere. Asta se întâmplă și când, proaspăt student la jurnalism, privești buimac în jurul tău și nu mai știi la ce să te uiți, pe cine să citești sau dacă toate acestea te îndreaptă spre drumul potrivit.
Ca cititor, consider că oamenii de presă actuali se mulează pe redactarea unor subiecte care să atragă fără a se ține cont de ceea ce se transmite sau ce s-ar putea înțelege. Într-un studiu care a apărut acum ceva timp, monitorizat de blogul MediaIQ, s-a constatat că cel mai des, în presă, sunt folosite cuvinte precum „senzațional”, „șoc” sau „extraordinar”. E asta „surprinzător”? Oamenilor nu li se (mai) oferă posibilitatea de a asculta o emisiune bună, de a vedea ceva constructiv sau interactiv de calitate. Acest fapt e cauzat și de viteza cu care se petrec lucrurile în prezent, dar asta nu e o scuză.
Astăzi, pentru a putea asculta vocea lui Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleșu trebuie să caut în arhive, sau, cu puțin noroc, îi pot vedea la o emisiune unde au fost invitați să vorbească despre realitatea tot mai apăsătoare. De aceea, poate sunt norocoasă. Părinții m-au „injectat” cu bucuria de a căuta mereu să învăț ce e mai bun din ceea ce văd sau aud. Astfel, am crescut uitându-mă la „Profesioniștii”, „Garantat 100%”, ascultând programele de teatru radiofonic sau deschizând cu bucurie pachetele îndesate cu cărți aduse de poștaș.
În prezent, consider că presa din România e ghidată de cantitate, nu calitate, iar unii dintre cei ce apar astăzi și se numesc jurnaliști nu sunt decât niște voci care citesc un text de pe un prompter, jurnalismul devenind astfel literatură la repezeală. Dacă aș fi un jurnalist, ceea ce se presupune că voi deveni, aș vorbi cu oamenii care au reușit profesional și, împreună, ne-am uni forțele să-i ajutăm și pe alții, aș spune adevărul și m-aș asigura să-l afle toți. Aș ține omul într-un continuu suspans, ca de-a lungul zilei să se gândească ce știri vor mai fi, ce va mai afla.
Oportunități există, dacă vrei cu adevărat să reușești. Librării, biblioteci, asociații și oameni prietenoși deschid brațele pentru cei ce stau la pândă, gata să pornească pe un drum trainic cu forțe de izbândă. „Viața este uneori zgârcită, dar odată ce se deschide o ușă, o adevărată avalansă pătrunde prin spațiul deschis”, spunea cu tâlc, Paulo Coelho.
Text de Adina Elena ROTARU
Sursă foto: arroniz-arte.com
„Etica” este definită de DEX drept „ansamblul de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor”. În jurnalism, ca și în alte domenii, este necesar ca activitatea să se desfășoare conform anumitor principii și norme de conduită etică. Trăim într-o societate democratică (sau cel puțin așa o numim), în care dreptul la opinie nu ne este îngrădit. Statul nu mai este coercitiv, jurnalismul nu este îngrădit de a fi scris într-o manieră anumită. Trebuie menționat că menirea jurnalistului este de a căuta adevărul și de a-l transpune așa cum este el. Corectitudinea, imparțialitatea și obiectivitatea sunt alte aspecte vizate în acest domeniu profesional.
Unul dintre drepturile căpătate după Revoluție este acela de a ne putea bucura de o presă liberă. Dar lucrurile oare stau chiar așa? E productivă libertatea de care ne bucurăm? Jurnalismul trebuie să fie de calitate. Cu siguranță, într-un regim dictatorial nu se poate vorbi despre așa ceva, jurnaliștii fiind constrânși de a publica „povești” care să dea bine. Însă nici în democrația post-dictatorială de azi, calitatea presei nu pare a fi strălucitoare. Există surse care dezinformează, există posturi care caută de a atrage vizualizări, există ziare, reviste și emisiuni al căror scop e de „a vinde”, ca să nu mai vorbim despre tabloidele ieftine care capătă tot mai mult teren.
Jurnalismul înseamnă informare prin adevăr, mai presus de orice. Jurnaliștii sunt vectori de opinie și influențează masele de oameni. Or, asta nu e o responsabilitate deloc mică. Tocmai de aceea, jurnaliștii trebuie să respecte principiile fundamentale care stau la baza acestei profesii. Mai ales în vremurile grele, etica profesională trebuie valorificată, scopul trebuie menținut, obstacolele- depășite cu capul în sus, iar publicul trebuie educat și respectat. Un bun jurnalist e un bun ascultător, e atent, e ager, e deschis, e un investigator, știe să facă diferența dintre adevăr și minciună, e onest și, niciodată corupt.
În epoca în care avem atât de multe alegeri, în care ne simțim debusolați, e greu să distingem uneori binele de rău. Or, corectitudinea jurnalistică înseamnă a fi ghid pentru public. Jurnalismul de valoare spune lucrurilor pe nume dintr-o perspectivă nepărtinitoare.
Text de Speranța TALABĂ
Sursă foto: radio.ubbcluj.ro
