Vizita la București – un pas important în evoluția mea

Încă de când am aflat că urmează să mergem la București, mi-am spus că trebuie neapărat să mă aflu și eu în acel microbuz. Drumul a fost frumos, m-a făcut să mă simt de parcă mă duceam în excursie sau într-o tabără, iar după ce am ajuns ne-a mai rămas timp să vizităm un pic orașul.

A doua zi am început-o în forță. Când a trebuit să intrăm în clădire, măsurile de securitate, m-au „prevenit” și mi-au „transmis” subtil că nu e o joacă de oameni mari ceea ce urmează să fac. Un prim moment care m-a entuziasmat a fost episodul în care domnul Secretar de Stat, Daniel Șandru ne-a întâmpinat la dumnealui în birou și ne-a mulțumit pentru realul ajutor acordat evenimentului Centenar, iar după aceea mai multe persoane au intrat și ne-au spus ce treabă bună am făcut.

A fost o experiență pe care nici nu o pot descrie în cuvinte. Ideea în sine că eu am avut ocazia să iau parte la un eveniment atât de important, și mi s-a mai și mulțumit pe deasupra, m-a făcut să mă bucur cu toată inima.

Consider că această vizită la București oferită de rectorul Universității „ Alexandru Ioan Cuza”, prof. univ. dr. Tudorel Toader și de domnul Daniel Șandru a fost mai mult decât meritam. Adică totuși, nu oricine are ocazia să meargă la Palatul Victoria, să stea de vorbă cu vicepremierul României, Vasile Dâncu, cu Secretarul de stat, prof. univ. dr. Daniel Șandru, cu purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Liviu Iolu sau cu doamna chestor principal, Irina Alexe.

Un alt lucru fascinant a fost turul Palatului: să am ocazia să trec pe unde a trecut George W. Bush, să stau la masa unde se iau deciziile referitoare la viitorul țării și mare mi-a fost mirarea când am intrat în biroul media. Doamnele de acolo ne-au spus cam ce fac ele zilnic și m-au făcut să realizez încă o dată cât de importantă e COMUNICAREA.

Această experiență m-a schimbat radical. M-a făcut să îmi doresc să fac mai multe lucruri pentru viitorul meu și să nu mai fiu atât de superficială. Deși nu am realizat pe moment, după ce s-au mai sedimentat un pic lucrurile, mi-am dat seama la ce evenimente am avut ocazia să iau parte; ca să nu mai zic câte telefoane am primit după ce au apărut poze pe Facebook. Pe drumul de întoarcere acasă pur și simplu nu mă puteam aduna, încă eram surprinsă și îmi doream ca să nu uit niciun detaliu referitor la această vizită. Chiar și acum mă mai „laud” cu experiența mea și am fost felicitată pentru faptul că fac parte din Asociația Studenților Jurnaliști, deoarece se vede o schimbare majoră la mine datorită faptului că mă implic în aceste evenimente.

Text de Sabina Gherasim

Reclame

Cercetători la epicentru

Marile orașe m-au făcut mereu să cred că acolo e nucleul de unde încep să prindă contur lucrurile. Ultima vizită de la București mi-a confirmat că altfel se vede situația de acolo. La 400 de kilometri depărtare, obiectivitatea mă făcea să traduc politica prin corupție, fără să înțeleg că oriunde există excepții.

La final de 2016, dintr-o suită de evenimente neprevăzute, reușesc cu ușurință să-l aleg pe cel de top. Ghidată de zicala „Cine se trezește de dimineață, departe ajunge”, Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) și-a croit drum spre Guvernul României. Legitimația de vizitator ne-a confirmat că am trecut de securitate și ne-a facilitat accesul spre câteva dintre cele mai importante încăperi ale statului.

Unii dintre noi s-au bucurat când au găsit locul pe care-l ocupă de obicei Ministerul Dezvoltării Regionale și al Turismului sau cel al Apărării, însă bucuria mea nu a întârziat să apară. Fără să cred în legătura strânsă dintre jurnalism și politică, unul dintre punctele cheie spe care gazdele s-au gândit să ne conducă a fost chiar Biroul de Presă.

De-acolo pleacă informația după care chiar și noi, viitorii jurnaliști, suntem avizi. Sub forma comunicatului de presă, jurnaliștii se asigură ca nicio hotărâre importantă din Guvern să nu treacă neobservată de mass-media. Însă nu e deloc ușor, căci hibe există oriunde și poate că cei mai pregătiți jurnaliști în domeniul politic trebuie să fie tocmai cei pe care am avut ocazia să-i întâlnim. Când am ajuns în birou, primul lucru care mi-a atras atenția au fost televizoarele sau monitoarele deschise pe câte un canal de știri. Așa încât, colegii noștri de breaslă reușeau să verifice dacă informația a ajuns și este transmisă corect.

Pe lângă oamenii de la Departamentul Centenar, care ne-au oferit calitatea de locuitori pentru o zi ai Guvernului, unul drag ASJ-ului este și Liviu Iolu. O parte din noi am avut ocazia să-l cunoaștem pentru prima dată drept Purtător de cuvânt al Guvernului. Trebuie să recunosc că discuția pe care am purtat-o înainte de primirea diplomelor a fost una care ne-a deschis mințile. Am înțeles atunci cât de superficiali suntem uneori și cât de important este să empatizezi cu cel pe care-l intervievezi. Și asta pentru că într-o zi, de ce nu, s-ar putea să te afli tu de cealaltă parte a microfonului.

Jurnalismul îți deschide multe drumuri, numai dacă știi să le observi la timp.

Nu știu cum stau acum lucrurile în locul pe care l-am cercetat nu demult, însă știu că acolo încă există și oameni pe care-i putem lua ca exemplu, de la care avem ceva de învățat și care ne-au oferit cea mai importantă lecție: că orice ne dorim putem dobândi prin muncă și cunoaștere. Iar noi deja am început.

Text de Bianca Dorneanu

Experiență cu ecou la Guvernul României

Anul 2016 m-a surprins cu diverse întâmplări pe care nu le aveam notate în lista mea cu obiective de atins. Și pentru că se tot întâmplau, mi-am zis că trebuie să le adaug ca „ținte” surpriză. Una dintre ele s-a întâmplat pe 20 decembrie 2016.

ASJ este singura asociației non-guvernamentală care a devenit partener în cadrul manifestărilor din orașul de pe șapte coline.

Secretarul de Stat,  Daniel Șandru, coordonatorul Departamentului CENTENAR, a oferit drept răsplată pentru munca voluntarilor din ASJ, o vizită la Sediul Guvernului României.

Am pășit pentru prima dată în capitală și prima clădire pe care am vizitat-o a fost chiar Palatul Victoria. Mă simțeam norocoasă că mi s-a oferit șansa asta deosebită! Un ecou interior îmi spunea: te afli aici, în clădirea care apare aproape zilnic la televizor.

Îmi repetam în minte: clădirea asta o vezi de câteva ori pe săptămână la televizor și acum ești aici! M-au impresionat arhitectura și interiorul . A fost o onoare să pășesc pe holurile pe care miniștrii le parcurg zilnic. Am fost încântată de turul palatului care ni s-a oferit de către membrii departamentului CENTENAR. Am pășit în diverse săli și le menționez aici pe cele trei care m-au fascinat: „Transilvania”, „Muntenia” și „Moldova”. După tur, am participat , în sala „Muntenia”, la înmânarea distincțiilor, din partea Departamentului Centenar, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse de voluntarii ASJ. Dar înainte de acest lucru, prof. univ. dr. Șandru a aranjat cu succes o întâlnire între studenți și Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. La final, au fost înmânate diplomele studenților-voluntari, iar doamna Irina Alexe, Chestor Principal și Liviu Iolu, au oferit câte o broșă cu stema României. În sala „Muntenia”, în care se țin ședințele de guvern, alături de bradul proaspăt decorat, mi-a rămas în minte tavanul din lemn cu zeci de exemplare din Steaua Nordului (ochi de geografă, ce să mai!).

Cu siguranță a fost una dintre experiențele cu un ecou grandios. Toate simțirile, emoțiile și gândurile pe care le-am experimentat în acea zi sunt pentru o viață.

Adresez mulțumiri Departamentului CENTENAR, domnului profesor Daniel Șandru, Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și colegilor din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași.

Text de Nicoleta Felea

Facultatea-un nou început

În drumul nostru spre succes, căci sunt sigură ca majoritatea dintre noi avem aspirații înalte, luam decizii care ne schimbă brusc viața. Pot spune că așa a fost și când am decis să merg la facultate. Tind sa cred că această schimbare era necesară și a fost mai mult decât bine-venita.

Încă îmi este proaspătă în memorie prima zi ca studentă la Iași. Pentru majoritatea dintre noi, odată cu prima zi de facultate vine și începutul unei noi vieți. O viață în care alarma de dimineață nu mai e mama, iar tot atunci realizezi că nu ai nicio problemă dacă mănânci același fel de mâncare o săptămână. Dacă mă gândesc mai bine, prima zi nu este chiar ziua festivității de deschidere, ci mai degrabă prima zi de seminarii și cursuri. Atunci e palpitant, când nu ai idee unde se află sala în care ai prima oră, iar când în sfârșit ai nimerit-o, deja ai lăsat o impresie proastă. Dar nici atunci nu ești sigur că aceia erau colegii tăi, căci nimeni nu îți era cunoscut. Măcar ai aflat ce semnificație au termenii ca „sesiune”, „laborator” „parțial”. Câțiva profesori au și explicat ce urmează să faci aici la jurnalism. În principiu? Știri, presă, comunicare și mass-media. Ce am auzit cel mai des în ziua aceea? „De ce ai dat la jurnalism?”, „Care este jurnalistul tău preferat?”, „Ce ziare/reviste citești cel mai des?”. Întrebări cu răspunsuri gândite din timp… sau nu.

Ce poți observa încă de atunci? Că nu mai e ca în liceu, toți sunteți diferiți. Aici nu mai aveți același nivel, poate că unii au terminat deja o facultate, poate că unii sunt aici pentru că asta și-au dorit sau doar de dragul de a fi. Aici ești pe cont propriu. Fără diriginte căruia i te poți plânge, fără pauze lungite sau teze amânate. Mai rău, mai vine și sesiunea de care toți se plâng. Dar tot răul spre bine, nu? De ce ar mai spune toată lumea că perioada studenției e cea mai frumoasă? Poate că este și poate că trebuie să profiți la maximum de ea. Dar pune mereu facultatea pe primul loc. Dă tot ce-i mai bun din tine, fă mereu ceea ce îți place, fii puternic, căci nu știi pe cine poți inspira. Uneori îți va fi greu, dar nu uita că munca și dedicația este calea succesului.

Text de Bianca Barhan

Jurnalismul, meserie sau pasiune?

De ce jurnalism?

„Jurnalism? Serios?” Asta mi-au zis apropiații când au auzit ce meserie îmi doresc. Desigur, m-au susținut și mă susțin în continuare, doar că au fost surprinși de această schimbare. Asta pentru că pâna să ajung în ultimul an de liceu nu eram hotărât în totalitate cu privire la facultatea pe care vreu să o urmez. Printre opțiunile mele se numărau Facultatea de Drept și chiar Facultatea de Geografie, având la activ chiar un loc doi pe județ la un concurs de geografie, ceea ce îmi întărea ideea că dacă aș merge la geografie mi-ar fi ușor.

Cu toate acestea, îmi doresc să fac altceva. Îmi doresc să fac ce îmi place, indiferent dacă este ușor sau nu. Consider că dacă fac ce îmi place, inevitabil e ușor.

De când eram mai mic, mă visam prezentator de știri sau chiar prezentând rubrica sportivă sau, de ce nu, rubrica de meteo. Dorința mi-a rămas aceeași chiar dacă au trecut mulți ani de atunci. Întotdeauna mi-am dorit ca atunci când voi avea locul meu de muncă, să fie unul pe care să îl fac din plăcere, iar acum îmi dau seama, că ceea ce îmi doresc acum, îmi poate fi atât meserie cât și pasiune.

Îmi doresc să explorez și să cunosc cât mai mulți oameni, iar jurnalismul îmi poate oferi acest lucru. Această meserie, de jurnalist, nu este doar o meserie pentru mine, ea reprezină mult mai multe lucruri.

Muncă, implicare și devotament, consider că aceste trei caracteristici trebuie să primeze în această meserie, deoarece fără ele, meseria va rămâne la stadiul de obligație, iar cu acestea, pasiunea va fi cea care își va pune amprenta peste activitatea fiecăruia, iar acest lucru se va vedea.

Sunt student și nu cunosc încă toate aspectele jurnalismului, însă m-am înscris la această facultate pentru a putea deprinde cât mai multe și pentru a-mi aprofunda cunoștințele.

Text de Rotaru Radu-Nicolae

Studenție cu folos

Eram la curs. Așteptam să înceapă. Îmi sună telefonul și o voce caldă mă întreabă dacă vreau să merg la București. Fără ezitare răspund că da.

În acel moment știam că ceva important avea să se întâmple. Știam că trebuie să mergem la Guvernul României, la Palatul Victoria. Însă nu știam ce va urma exact, eram atât de emoționată.
A doua zi am plecat cu Asociația Studenților Jurnaliști spre București. Drumul a fost lung, obositor, dar eram înconjurată de oameni frumoși. Încă nu-mi dădeam seama cât de norocoasă sunt.

Am ajuns pentru prima oară la București. Mă uit în jur și erau multe clădiri vechi, totul era atât de frumos, abia așteptam să vad ce urmează.

Următoarea zi am mers la Guvernul României. În continuare eram foarte emoționantă. Intrăm înăuntru, trecem de securitate. Acolo o domnișoară înaltă, brunetă ne așteptă. Ne conduce spre o ușă mare din lemn. Am rămas surprinsă cât de calzi erau oamenii de acolo cu noi. Intrăm înăuntru și prima persoană cu care facem cunoștință e Ministrul Secretar de Stat Florin Daniel Şandru. După care intră pe uşă şi alți membrii ai echipei Departamentului CENTENAR.

Am văzut atâtea în acea zi încât nu aş putea să povestesc doar într-o pagină.

Unul dintre momentele care m-a marcat foarte mult, a fost întâlnirea cu Liviu Iolu, Purtător de Cuvânt al Guvernului. Acesta ne-a povestit în detaliu trecerea lui de la jurnalist la funcția pe care o are acum. După care urmează cel mai emoționant moment. Momentul în care toți membrii ASJ primim diplome pentru parteneriatul privind ,,Iași, Capitala Renașterii Naționale”, înmânate de Florin Daniel Şandru.

Acestea sunt doar câteva momente ce mi-au rămas puternic imprimate în minte. Această vizită mi-a mărit orizontul. Acum parcă am mai multă încredere în mine.

Mulțumesc Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Departamentului CENTENAR din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Romaniei şi, nu în ultimul rând, Asociației Studenților Jurnaliști pentru că mi-a oferit această oportunitate prin care am reușit să descopăr atât de multe și să plec cu un mare bagaj de amintiri.

Text de Ștefana Trifan

Buletin de-o zi în București

Am strâns în două zile amintiri cât pentru o viață, scriind astfel istoria unui viitor ce se anunță plin de bucurii.

În luna decembrie, datorită implicării Asociației Studenților Jurnaliști în cadrul evenimentului reunit sub numele de „Iași, capitală a renașterii naționale”, Departamentul Centenar și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ne-au răsplătit cu o vizită la Palatul Victoria.

Am pornit din Iași cu emoții, neputând încă să cred oportunitatea ce mi se oferea. Odată ce am ajuns în capitală, mi-am dat seama că sunt norocoasă. Privit noaptea, Bucureștiul m-a fermecat. Lumini de Crăciun, forfotă pe străzi, oameni zâmbitori și vorbăreți, toate mi-au adus zâmbete pe chip. Bucureștiule, să știi că vin să te mai văd odată să te cunosc de-a fir a păr! Ziua ce a urmat a fost una dintre cele mai importante, înglobând momente pe care nu se știe dacă le voi retrăi vreodată. Am ajuns în fața Guvernului și nu știu dacă frigul de afară sau emoțiile îmi făceau genunchii să tremure. Trecând prin filtrele de securitate am realizat că nu oricine ajunge să pășească în clădirea Guvernului.

Aproape de ora prânzului ne-am întâlnit cu Ministrul Secretar de Stat Daniel Șandru, cel care a și prilejuit vizita noastră în capitală. În momentele ce au urmat am avut parte de un tur al clădirii, putând admira sălile unde au loc ședințe importante sau pășind pe același coridor pe unde a trecut și George W. Bush. Am pătruns în biroul media pe care îl poți confunda ușor cu un magazin de electronice datorită celor șase televizoare ce transmit știrile de pe cele mai importante canale din țară. Ne-am așezat la masa ovală la care deseori se discută viitorul țării alături de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, care ne-a vorbit despre tranziția de la meseria de jurnalist la cea de mână dreaptă a premierului. De asemenea, întâlnirea cu vicepremierul Vasile Dâncu a fost una de ținut minte. Sfaturile acestuia privind meseria de jurnalist în epoca contemporană, lecțiile pe care dânsul le-a împărtășit cu noi și discuțiile privind sociologia, un domeniu la care am fost olimpică, toate acestea au făcut ca timpul să stea în loc.

Am realizat astfel că tot ceea ce îți dorești este posibil, că munca și încercarea de a fi pe zi ce trece tot mai bun aduc cea mai mare bucurie. Sunt mândră de ceea ce am reușit să fac și recunoscătoare pentru toți cei ce mi-au oferit sprijin și încredere. Mulțumesc!

Text de Adina Rotaru

Palatul Victoria, o clădire labirint

Cum aș descrie vizita la București? Unică.
Deși sunt adeptă a aglomerației și aș alege mereu o stradă plină de oameni agitați în schimbul uneia pustii, parcă Bucureștiul era prea aglomerat. Enervant de aglomerat. Nu știu dacă m-aș putea obișnui acolo. Este un oraș mare, plin de chipuri străine și unde ai impresia că totul se mișcă cu viteza luminii.
Ziua de 20 decembrie a fost solicitantă, încărcată și mai ales plină de emoții. Nu știu cum priviți voi, din afară, Guvernul României, dar tot ce pot eu spune e că se muncește din greu și se fac eforturi uriașe pentru a avea un trai decent.  
Intrarea în Palatul Victoria aș asemăna-o cu una din aeroport. Măsurile de securitate sunt riguroase, semn că nu oricine are acces în clădire. De afară, construcția nu pare atât de imensă, însă odată ajunsă înăuntru aveam impresia că sunt într-un labirint. Sălile de ședință sunt mari, înalte, iar tu ești o ființă minusculă în fața lor.
Am primit o diplomă și o insignă cu stema de stat pentru activitatea de voluntariat din cadrul seriei de evenimente „Iași, Capitala Renașterii Naționale”. Și odată cu ele zeci de emoții și gânduri. E imposibil să nu îți imaginezi că poate vei ajunge și tu într-o funcție atât de importantă.
Să dai mâna cu Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului,  Vasile Dâncu, vicepremierul României, prof. univ. dr. Daniel Șandru, Secretarul de Stat sau cu doamna chestor principal Irina Alexe, nu e un fapt care se întâmplă în fiecare zi. Atunci m-am simțit apreciată. Atunci am realizat că dacă îți dorești un lucru și muncești pentru el, îl poți obține.
Am rămas cu câteva momente unice trăite la intensitate maximă și cu tot atâtea aspirații superioare. Poate că această experiență m-a învățat cum să privesc cu alți ochi ceea ce se petrece în jurul meu și să apreciez mai mult persoanele care zi de zi încearcă să ne aducă pe drumul cel bun. 
Mai multe fotografii găsiți aici.

Moldova din Palatul Victoria

O clădire mare, cu multe etaje și cu și mai multe ferestre, în care se naște, trăiește și intră în istorie politica românească. Palatul Victoria este păzit la fiecare poartă de un soldat îmbrăcat într-o uniformă colorată, cu stele și a cărui poziție se schimbă doar atunci când apasă pe butonul care ridică bariera de acces. Am intrat. De pe-un hol, numele îți este strigat și cu pași repezi, de parcă ai fi pe cale sa pierzi un avion, pășești în portalul de securitate. Primesc un card pe care se sunt imprimate cifrele 301 și apoi, gata, covorul moale, de-un verde smarald, începe să scârțâie sub picioarele mele. Săli lungi și înalte, uși mici și mari, sute de scaune și peste tot aceeași culoare de verde îmbrăcată cu nuanțele unui lemn dur, rezistent. Sala „Moldova” este una în care se țin ședințele mai restrânse ale premierului – cu ambasadorii, cu alți premieri sau președinți. Sau, așa cum a fost la noi, sala în care Vasile Dâncu, vicepremierul României, și prof. univ. dr. Daniel Șandru, Secretar de Stat, ne-au vorbit pe îndelete despre jurnalismul de astăzi – despre superficialitate și viitor incert. Discuții, premii, aplauze și fotografii și, cel mai important, emoții.

Strângerea de mână cu Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a fost puternică, fermă și hotărâtă. De pe-un scaun pe care, în ședințele de Guvern, stau doar miniștri, noi, membri în Asociația Studenților Jurnaliști am ascultat sfaturile jurnalistului Liviu Iolu – despre cum se vedea presa înainte și după mandatul de purtător de cuvânt, despre relația cu foștii colegi din presă și despre obiectivitate. O întâlnire pe care n-o poți gândi, n-o poți planifica, ci doar simți. Dar, până să ajungem la statutul de purtător de cuvânt, revenim acasă, la Iași, cu microbuz alb pe dinafară și cu amintiri pe dinăuntru.

Pe cele șapte coline, jurnalismul n-o fi atât de dinamic, nu-i cu palate imense, nu-i cu gong de la sunetul căruia vibrează toată țara, dar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” reușește să pregătească profesioniști care odată aruncați în lupta din capitală discută viitorul țării dintr-o sală pe a cărei ușă stă scris: Moldova.

dsc_0243

Să învățăm de la cei mai buni

Sunt de părere că atunci când vrei să urmezi o carieră într-un anumit domeniu trebuie să iți alegi din timp un model de succes, o persoană care a reuşit în acel domeniu prin multă muncă şi dăruire. Pentru mine, acest model se numește Ovidiu Ioanițoaia, directorul ziarului Gazeta Sporturilor şi realizatorul emisiunii radio „Tribuna 0” de la Europa FM.

Îi urmăream emisiunile încă de pe vremea când nici nu ştiam cu ce se mănâncă această meserie. De fapt, nici măcar fotbalul nu-l înțelegeam prea bine. Eram doar un puşti. Însă mi-a plăcut ceva la acest om de presă şi m-a făcut să fiu mai atent şi mai interesat de fenomen. Acum îmi dau seama că Ovidiu Ioanițoaia nu se pricepe doar la fotbal, el este o adevărată enciclopedie. Pasionat de tot ce înseamnă sport.

Meseria de jurnalist presupune multe abilități. Printre cele mai importante, în opinia mea, sunt răbdarea şi calmul. Aceste calități îl conturează pe ziaristul Ovidiu Ioanițoaia, fiind dobândite după ani de muncă. Indiferent de invitații din studio, unul mai vocal ca altul, sau de intervenția telespectatorilor, acesta încercă să-şi păstreze mereu calmul, indiferent de situaţie. Lucrurile pot degenera într-o secundă, lumea sportului fiind foarte primejdioasă. Mai ales în perioada de glorie a GSPTV-ului, unde certurile erau la zi.

Gazeta Sporturilor reprezintă, în momentul de față, unul dintre cele mai îndrăgite ziare din România. Echipa condusă de Ovidiu Ioanițoaia este una dintre cele mai profesioniste din întreaga țară. Un colectiv de invidiat de către orice altă redacție de la noi. În momentul de față au o întreagă echipă de jurnalişti de investigație care se luptă să aducă adevărul oamenilor. Această echipă realizează ceva unic în România. Fără doar şi poate, o mare parte a succesului ziarului din ultimii ani, mai ales în această vreme de criză pentru presa scrisă, se datorează acestui om care a reuşit să adune o echipă de ziarişti de cel mai înalt calibru, care muncesc enorm de mult pentru a menține în viață sportul românesc scris şi chiar jurnalismul în general.