Un dulce gust al copilăriei

 M-am trezit de dimineață cu poftă de ceva dulce și nu știam exact ce să mănânc. Fiind, însă, în perioada de post, am zis să mănânc niște eugenii. Acum industria alimentară s-a lărgit într-o proporție foarte mare, iar produsele sunt foarte multe și diversificate, dar atunci când eram eu copil nu existau chiar așa multe feluri de dulciuri.

Astăzi am să vă prezint top câteva dulciuri pe care le cumpăram de la magazin și mi se păreau ceva deosebit în timpul copilăriei.

NUGA– este un preparat făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), puse de obicei între două vafele. Mie îmi plăcea foarte tare acest desert, chiar dacă era foarte dulce, îmi imaginam că este înghețată și nu ieșeam afară până nu o terminam de mâncat.

PUFULEȚII GUSTO ( cei cu surprize) – nu are rost să-i descriu, aproape toți care am făcut parte din acea perioadă știm acei pufuleți cu sare care în interior conțin câte o jucărie. Pot să recunosc că eu îmi cumpăram pufuleții doar pentru cadoul din pungă, cel puțin eu nu-i mâncam, cred că îmi plăcea mai mult ideea de „cadou” decât cea de pufuleți.

CORN MAGIC– țin minte că erau de două feluri: cel cu glazură de ciocolată deasupra sa și cel simplu. Ambele erau la fel de bune. Problema mea la vremea respectivă era dilema celor două, „pe care să-l aleg astăzi?”. Încă găsim cornurile astea în magazine, mai ales în cele de la colț de stradă, dar parcă nu mai au același gust de atunci.

EUGENIA– deși era doar un dulce simplu, cremă de cacao între două bucăți de biscuite, mie mi se părea ceva extraordinar. Erau destul de ieftine, țin minte că acestea costau vreo 50 de bani și îmi cumpăram multe ca să pot împărți și cu ceilalți copii, prieteni cu care mai ieșeam. Era, pe atunci, o bucurie pentru noi să ne adunăm și să ne luăm câte ceva dulce. Când eram mici, știu că ne luam de fiecare dată din casă, de la mama ori tata, câțiva lei ca să ieșim să ne luăm ceva. Fugeam repede la primul magazin și simțeam că-i raiul când ne adunam toți, fiecare aducând ceva diferit. Eugeniile erau printre preferate.

CIOCOLATA AFRICANA– acest produs se mai găsește și acum și pot să mărturisesc că dintre toate tipurile de ciocolată care se află la vremea actuală pe piață, ciocolata Africana (cu precădere, cea cu alune), a rămas preferata mea. De fiecare dată când am poftă de ciocolată, merg la raftul cu dulciuri și o aleg pe aceasta, chiar dacă trec pe lângă diversitatea de ciocolată Milka, aceasta rămâne preferata mea, mi se pare de neegalat.

Deși dulciurile pe care le-am prezentat sunt destul de modeste, pe vremea când eram eu copil păreau ceva „wow”. Acum, toate aceste cinci dulciuri pe care le-am menționat mai sus nu cred că depășesc suma de cinci lei, însă atunci mi se păreau așa scumpe. Poate unora li se pare banal ce am menționat eu aici, dar mie mi-au făcut copilăria mai frumoasă. Abia așteptam să vină ziua următoare se ne întâlnim cu toții la școală și să vedem ce ne-am mai luat bun. Și cine se nimerea să aibă același dulce, se adunau, râdeau și spuneau: „uite, ne-am luat la fel!”

N-aș schimba nimic, nici pe cele mai scumpe lucruri, căci tot ce am avut parte a fost simplu și frumos. Un dulce cu gust de copilărie!

Text scris de Diana Butnaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s