Mărturisesc că jurnalismul nu a fost prima mea opțiune; nici măcar nu se afla pe lista planurilor de viitor. Însă, cum nimic nu-i întâmplător, cei trei ani de studenție m-au făcut să realizez că asta vreau să fac în viață, 24/7, cum ar spune cineva.
Inițial am vrut să urmez calea artistică, întrucât sunt solist instrumentist, și să-mi continui studiile la UEL (University of East London). Dar am picat la limită. Ulterior, am cugetat: mie îmi place să vorbesc, să cunosc oameni și să analizez, cred că mi s-ar potrivi mai bine jurnalismul. Ce-i drept, am fost demoralizată în primul an de facultate. Bine, poate în primii doi. Mi se părea că totul se desfășoară prea simplu și că informațiile pe care le primeam la cursuri îmi sunt deja cunoscute. Fals. Nu de puține ori mi-am dat seama că percep eronat unele informații. Dacă e un lucru pe care-l admir la profii de la catedra de Științe ale Comunicării, acela e spiritul analitic. Nu le scapă nimic.
Am trecut prin perioada aceea de tranziție, poate cea mai importantă perioadă din viața mea, întrucât mi-am definitivat obiectivele. Însă cum toți învățăm din greșeli, a trebuit să mă lovesc de realitate, mai întâi, ca să mă dezmeticesc.
Oscilam foarte mult între viața socială și planul profesional. Parcă aș fi vrut ca aceste nevoi fundamentale să fie acoperite simultan, dar fără intervenția mea. Fugeam mai mereu de la cursuri, ori în cafenele, ori la nani. Am făcut puțin voluntariat și prin ASFI, dar m-am culcat repede pe o ureche.
Pe de altă parte, anii petrecuți în Iași m-au ajutat să descopăr ce-mi place, ce nu-mi place, de cine să mă feresc, pe cine să iubesc și ce lecții mai am de învățat, în afară de cele de la UAIC.
Deși am avut intenția de a activa în cadrul ASJ încă din primul an, am renunțat la scurt timp, deoarece mi se părea că nu reușesc să mă apropii de oameni. Dar problema era la mine, pentru că EU nu mă apropiam de oameni, nu invers.
Momentul critic a fost acela în care eram în pragul exmatriculării. Aveam multe restanțe din cauza absențelor și nu știam dacă pot să continui. A fost un duș rece pentru mine. Mi-am dat seama cât am decăzut, din prea multă stimă de sine și superficialitate.
Apoi am meditat asupra menirii mele pe pământ. Și dacă, totuși, nu-s degeaba, ci doar am avut o rătăcire? Dacă mă pot îndrepta? Și am încercat. Mi-am testat limitele, am început să dau mai multă importanță lucrurilor care mă înconjoară și să mă bucur de oameni. Am început să muncesc dublu pentru a recupera noțiunile de la cursuri și experiențele pierdute.
Așa am intrat în ultimul semestru de facultate, cu cinci restanțe în spate și cu lacune în orice ține de jurnalism. Am început să citesc (lucru atipic pentru mine), să scriu pe blog, să mă înregistrez în baie ca și cum aș fi host la emisiunea „Fundu` curții”. Eram (și sunt) multitasking, femeia cu șapte capete, roboțel, oricum vreți să-i spuneți. Am reușit să mă ridic din „noroi” cu multă bunăvoință și muncă. Am început să fac practică la un post radio din Cluj, care mi-a devenit ulterior și loc de muncă. În paralel fac și PR pentru o companie de IT, producători locali și alte branduri. Bineînțeles, nu am neglijat facultatea, am recuperat și recuperez cursurile restante. Să nu uităm de Cuzanet, care e tot un fel de practică, dar pe scris. Chiar în timp ce tehnoredactez textul ăsta, scriu în paralel și un reportaj, cu alea șapte capete/ mâini de care vă spuneam. Unde mai pun că, în nebunia mea, m-am înscris și la cursuri facultative de limba coreeană? Că de`, mai am pasiuni ascunse. M-am hotărât să nu dau de tot cu piciorul nișei artistice, așa că m-am înscris, în toamna anului 2020 în cadrul „Coralei Universitas”.
În an terminal, am revenit în ASJ cu inima deschisă și cu dorință de implicare. Am început să mă apropii de fiecare. Am reușit să prind câteva proiecte și mai urmează, pentru că dorința e mare. E mare și pentru că am văzut ce aș fi pierdut dacă nu luam decizia de a mă întoarce. Și ei m-au primit cu brațele deschise și cu fruntea senină. Mă bucur și acum. Aici mă simt relevantă, sunt ascultată, opinia mea contează. Mă determină să fiu creativă și să mă dezvolt. Îi mulțumesc familiei ASJ, pe această cale, pentru îmbrățișarea caldă de „Bun (re)venit!”
Cursurile online nu m-au afectat deloc, timpul pe care-l petreceam în drum spre universitate a devenit timpul valoros în care „îmi mai scriu la ceva”. Mi se pare că a fost o portiță pentru a-mi acorda mai mult timp în drumul către evoluție.
Având toate acestea în spate, am reușit ca, semestrul acesta să devin și bursier. Știu, sună banal, dar pentru mine e o realizare, Mi-am demonstrat că sunt capabilă și că nu ocup degeaba locul altcuiva, care poate ar fi fost devotat, încă de la început.
Așadar, e fain la Jurnalism, dar tre` să vrei. Ne vedem peste 10 ani, la Știrile ProTV.
Text scris de Crina Patrașcu
asjiasi.com 