Trebuie să fii câte un pic din fiecare ca să reușești

Venind din Albești, Botoșani, Anca Nemțuc aduce primăvara din anul 2000, fiind născută pe 1 martie. A copilărit în Albești, fiind una din elevele premiante și eminente ale școlii din sat A urmat studiile liceale la Liceul ,,Demostene Botez”, din Trușești, fiind locul unde a aflat cele mai multe informații din matematică. S-a mutat apoi în Iași, orașul de unde a pornit pe un nou drum, mai greu, dar, așa cum spune ea, al unei experiențe frumoase. Acum, Anca se află în ultimul an la Informatică Economică, unde a învățat despre două domenii, economie și programare.

De ce ai ales să studiezi Informatică Economică; ai avut în liceu astfel de materii care să te ghideze să alegi asta?

Chiar tind să cred că nu eu am ales Informatică Economică, ci această specializare m-a ales pe mine. Eram în clasa a XII-a, iar pe lângă presiunea foarte mare cauzată de examenul de bacalaureat, eram și foarte stresată din cauză că nu știam ce facultate să urmez, dar cu ajutorul unei prietene, care urmase și ea această specializare, am reușit să mă hotărăsc. Desigur, principalul motiv a fost că mi-am dorit să-i demonstrez mereu profesorului meu de matematică din liceu faptul că eu pot și o să ma descurc chiar și la o facultate cu o înclinație destul de mare. Spre matematică.

În liceu nu am făcut toate materiile, doar matematică, și nici nu am avut cunoștințele de programare și economie care mi-ar fi putut fi un ajutor în plus . Recunosc și mă bucur că profesorii de la Informatică Economică au fost înțelegători și mereu dispuși să răspundă la orice nelămurire am avut.

Se intersectează pasiunile tale cu specializarea pe care ai ales-o?

Sincer, pasiunile mele nu se intersectează cu specializarea InfoEc. Eu sunt o persoană căreia îi place să citească cărți, să se uite la seriale (asta cred că majoritatea studenților o fac, mai ales în sesiune), să se plimbe. Îmi place foarte mult să descopăr lucruri noi, acesta fiind, probabil, unul din motivele pentru care mă aflu în anul III la Informatică Economică.

Pentru că acum ești în ultimul an de studiu, simți că specializarea la care ești te pregătește pentru un job real la finalul ei?

Da, InfoEc te pregătește pentru un job real, asta pentru că după trei ani de studiu ai atât cunoștințe din domeniul economic, cât și din cel al programării. Așadar, dacă nu îți place unul din cele două domenii, poți să te concentrezi pe cel care te atrage cel mai mult. Desigur, e important ca pe lângă facultate să-ți găsești un internship pentru că și asta contează foarte mult la CV-ul tău, iar profesorii, mai ales în acest an, au încercat să ne ajute, au făcut întâlniri cu diferiți oameni care excelează în domeniul pe care l-am ales și noi.

Există ceva ce nu se potrivește cu imaginea creată despre specializarea asta la început, când ai ales-o sau ceva care te face să dai înapoi?

Când am ales, în sfârșit, facultatea la care vreau să studiez, am auzit foarte multe păreri negative despre FEAA. Mulți spuneau că nu se învață la această facultate, că nu o să mă ajute la nimic și chiar începeam să-mi regret alegerea. De asemenea, în primul an am auzit alți studenți de la Facultatea de Informatică spunând că cei de la InfoEc nu fac mai nimic în comparație cu ceea ce fac ei, dar nu e așa deloc. Consider că după trei ani, specializarea aceasta nu-și merită imaginea creată de alții, pentru că da, chiar am învățat foarte mult în acești ani.

De ce să aleagă liceeni această specializare?

În primul rând, cei care se gândesc să vină aici nu trebuie să se sperie de denumirea de Informatică Economică și să se gândească că trebuia să fi fost la profil de mate-info în liceu, asta pentru că și eu și foarte mulți colegi nu am fost la acest profil și ne-am descurcat. Profesorii predau inițial ca pentru un nivel de începători și după avansează. Probabil și eu și alții ne-am gândit că este un domeniu căutat pe piața muncii, avem avantajul de a avea o dublă specializare datorită faptului că avem cunoștințe de economie și de programare.

Colectivul InfoEc e chiar fain! Și pentru cunoscători, noi îl avem pe domnul Valy Greavu și pot să vă asigur că mai avem profesori care să vă stârnească interesul. Noi vă așteptăm!

Ce fel de student trebuie să fii ca să studiezi Informatică Economică?

Trebuie să fii câte un pic din fiecare. Ei bine, am fost studentul stresat și stresant când era vorba de un parțial sau un examen, am fost studentul care ori învăța foarte mult, ori nu învăța deloc, studentul care avea noroc la un subiect ușor la examen, dar și studentul cu ghinion; studentul care se plângea cât de mult am de învățat și desigur că nu învățam nimic; studentul care se uita la seriale în timpul sesiunii, studentul care făcea curat în cameră când avea de învățat și lista poate continua. Așa că nu vă faceți griji, e normal să fii câte puțin din fiecare, toți am fost acolo în anumite momente.

Ai simțit vreodată că e prea mult de învățat sau că o materie este prea grea? Dacă da, cum ai trecut peste aceste hopuri ale vieții de student?

Desigur, cred că nu ești student dacă nu simți asta. Ca să zis așa, eu am reușit să trec peste aceste hopuri cu multă cafea și cu multe nopți nedormite. Un sfat pentru viitorii studenți: învățați din timp.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, te-ai îndrepta spre aceeași alegere?

Dacă ar fi să dau timpul înapoi, da, aș alege tot InfoEc pentru că toți anii aceștia au fost pentru mine o experiență frumoasă.

Cum descrii în câteva cuvinte viața de student?

Viața de student este cea mai frumoasă perioadă din viața mea și-mi pare rău că pandemia a pus oarecum stop acestei experiențe deoarece nu mai este la fel. Viața de student este despre prietenii legate, despre viața la cămin, despre nopți nedormite, despre cafeaua de la primul curs la care nu mai ajungeai, despre găsitul sălii de seminar sau curs, despre prins locul cel mai bun din amfiteatru, despre dormitul la curs, despre stres. Viața de student combină multe experiențe, altele mai interesante, altele mai puțin interesante. Ca student, trebuie să profiți de fiecare clipă.

Acum, că ești în ultimul an, ne poți lăsa câteva gânduri pentru viitorii studenți de la Informatică Economică?

Nu vă speriați de poveștile despre profesori spuse de studenții mai mari, așa cum am făcut eu. Realizez acum că, de fapt, nu a fost așa cum au spus unii. Învățați din timp, faceți-vă proiectele din timp pentru că știu cum e să nu o faci și să simți că nu mai poți. Nu vă faceți griji când veți avea prima carte de 400 de pagini, este ok, vor fi alte și mai mari. Mergeți la seminarii și cursuri pentru că o să învățați lucruri interesante, mai greu la cursul de la ora 08.00, dar o să vă obișnuiți. E ok și dacă o să aveți perioade mai urâte, și eu am fost acolo și mă plângeam că nu mai vreau și că o să mă las de facultate, important e să te autodepășești și să crezi în tine! Enjoy your time!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s