
Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) a organizat joi, 8 martie, cu ocazia zilei Internaționale a Femeii, un eveniment intitulat ,,Iubire la feminin”. Invitata specială a fost Daniela Mitrofan, președinte al Asociației Reset, dar și psihoterapeut de cuplu și familie. Activitatea s-a desfășurat online, pe platforma Zoom Cloud Meetings, dar a fost transmisă și live pe Facebook, începând cu ora 18.00.
Evenimentul s-a desfășurat pe două părți, astfel că în prima parte s-a discutat despre evoluția femeii, care a pornit de la o mentalitate în care aceasta avea drepturi ,,puțin mai multe decât un animal”, așa cum a susținut invitata evenimentului, Daniela Mitrofan, și care a evoluat în timp, până la mentalitatea din zilele noastre, când femeia este stăpână pe propriul drum și propriile decizii; decizii care pot fi legate de carieră, de alegerea partenerului sau de momentul întemeierii unei familii. Participanții au aflat, așadar, despre poziția femeii în societatea de acum, despre cum a evoluat aceasta și cu ce tipuri de violență se confruntă aceasta cel mai des. Chiar dacă am evoluat, în mediul rural, după cum spunea și Daniela Mitrofan, mentalitatea conform căreia femeia trebuie să stea la cratiță, să gătească, să aibă grijă de copii și de treburile gospodărești încă se menține. În mediul urban, în schimb, femeia se axează mai mult pe studii, pe carieră, astfel că dedică mai mult timp acestei părți din viața ei, iar căsătoria are loc mult mai târziu.
În a doua parte a evenimentului a avut loc o sesiune de întrebări adresate de participanți pe diferite subiecte, de la vestimentația femeii în societatea de astăzi, până la alte aspecte legate de probleme ale femeii din ziua de azi, precum libertatea de exprimare din toate punctele de vedere și independența pe toate planurile. Sfatul pe care Daniela Mitrofan îl oferă este că ,,a fi femeie înseamnă să-ți asculți vocea, înseamnă să-ți urmezi visurile, să protestezi atunci când drepturile tale sunt încălcate”. Aceasta a mai menționat și faptul că ,,este foarte important ca noi, ca femei, să ne conectăm cu natura noastră și să nu lăsăm să se pună prea mult praf peste ea”.
Daniela Mitrofan este absolventă a facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a masterului Terapii de Cuplu și familie din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, Iași. În prezent, ea este psihoterapeut de cuplu și familie, trainer educațional și organizator principal al festivalului de știință Fereastră către Știință. Este membru fondator și activist civic în cadrul grupului civic Reset.
Text scris de Iuliana Fechetă