Pandemia mi-a fructificat iubirea pentru cărți

Mi-am făcut o promisiune odată ce am intrat în pandemie – îmi voi îndeplini toate dorințele pe care le aveam indiferent de riscuri. Cei care mă cunosc știu că am o dependență pentru cumpărat și citit carți. Sau dependențe, sunt două lucruri total diferite și vreau să subliniez asta.

Rar plec de acasă fără o carte la mine. Nici nu se știe pe unde te prinde vremea și trebuie să aștepți, iar singurul lucru care lipsește este cartea.

Voiam să creez o legătură mult mai strânsă cu cărțile mele, iar perioada de izolare mi-a dat curajul să visez către o pagină de bookstagram – pagină dedicată cărților creeată pe rețeaua de socializare Instagram. Urmăream cu mare rigurozitate mai multe astfel de pagini și îndrăzneam să mă văd promovând un astfel de conținut.

Lunile treceau și pagina mea de bookstagram nu mai apărea. Eram ținută în loc de frica de a nu mă face de râs. În cap mi se formau diferite scenarii care se terminau la fel de prost. Întruna mă gândeam că pagina va fi un eșec, cunoscuții vor râde de stângacea mea încercare de a aduce în atenția tuturor cărțile și rămânea să stau în bancă cu rușinea. Anxietatea mea creștea din ce în ce mai tare și pentru câteva săptămâni am abandonat una dintre cele mai aprige dorințe ale vieții mele.

Pe 21 iunie m-am trezit cu certitudinea că îmi voi pune pe picioare pagina de bookstagram, așa am și făcut. Am găsit soluția pentru frica de a nu mă face de rușine față de cunoscuți, am ținut pagina secretă. În acest fel îmi confirmam și mie că fac o treabă bună cu conținutul pe care îl postez. Voiam să mă lipsesc de acele persoane cunoscute care mă urmăresc din „milă” sau pentru că mă cunosc. Trebuia să fie o comunitate strict interesată de cărți.

A început munca. Fă poze cât mai creative, recenzii cât mai detaliate și să nu uiți să îți pui amprenta în toate lucrurile pe care le postezi. Am fugit de ideea „copiatului”. Am vrut ca tot ce apare pe pagina mea de bookstagram să fie personal. Așa au început să vină urmăritorii. Eram copleșită de mesaje de la persoane din toate colțurile țării. Primeam și ofeream sfaturi și legam prietenii din toate mediile sociale. Acesta ar fi și primul atu al oamenilor prezenți pe bookstagram – ne leagă dragostea pentru carte și suntem într-o comunitatea în care primim și oferim bucurie. Ca în orice comunitate se mai infiltrează și mici răutăcioși, dar asta destul de rar, iar până acum eu am avut bucuria să nu îi întâlnesc.

Am sesizat cât de plăcută eram pe bookstagram și cum se strânseseră din toată țara câteva sute de persoane dornice să îmi urmărească conținutul, iar după mai bine de două luni am hotărât să le împărtășesc și celor mai apropiate persoane din viața mea despre pagină, șapte persoane în total. De atunci au început să se implice trup și suflet în postările de pe bookstagram. Nici bine nu pun postarea și deja primesc mesaje de la ei dacă apare vreo greșeală gramaticală sau de exprimare. Tot ei mi-a spus și că acela este contul meu de vedetă, iar pe contul personal de Instagram nici nu mai am timp să intru.

Fiecare zi aniversară, excursie sau o simplă plimbare prin grădina botanică se transformă într-un șir lung de fotografii. Aduc în atenție cărțile și le fotografiez din toate unghiurile. Recunosc că majoritatea fotografiilor reușite de pe cont sunt făcute de ajutoarele mele de nădejde. Nu sunt fotografiile reușite dacă nu mi-am luat papara de la Andreea.

De Crăciun am îndrăznit să îmi fac primul brad din cărți. Pot spune că este mult mai greu decât pare. A durat ceva ore și a implicat mai multe minți și mâini.

Munca pe care o depun pe bookstagram mi-a confirmat că a meritat cu vârf și îndesat stresul construirii acestui cont. Au trecut mai bine de opt luni și am strâns peste 1.400 de persoane strict interesate de cărți. Poate vi se pare puțin, dar în realitate este un număr extraordinar de satisfăcător. Am devenit și mai atrasă de cărți. Sunt luni în care cumpăr și câte douăzeci de cărți. Neapărat dau cel puțin două comenzi de cărți pe lună și citesc în majoritatea timpului liber.

Aș mai avea atât de multe de povestit despre contul meu de vedetă, dar vă las să aruncați o privire pe pagina mea de bookstagram @cărți_cu_greutate. Acolo povestesc mai multe despre mine, oamenii din viața mea și lecturile mele.

Text scris de Mădălina Pântescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s