Poveste de carantină: pasiune, recunoștință și dedicare

  Reflectând asupra acestui an și în special asupra perioadei de carantină pline de provocări pentru fiecare în parte, am constatat că, sub o formă sau alta, am fost inițiată într-un adevărat proces de cunoaștere și de înțelegere a universului meu interior, destul de haotic și învăluit într-o permanentă stare de visare. Pe scurt, carantina a constituit pentru mine un moment extraordinar, ca să folosesc expresia din engleză, “to check my privilege”. Într-adevăr, o perioadă tumultoasă, în care m-am simțit de multe ori confuză, dominată și copleșită simultan de o stare de incertitudine, bulversată de tot ce se întampla în jurul lumii, dar, pentru a evidenția și aspectele pozitive, o perioadă în care am descoperit rolul fundamental pe care îl au pasiunea și dragostea pentru artă în sufletul ființei umane.

  Înainte de a intra propriu-zis în carantină, țin foarte bine minte atmosfera de agitație din cadrul școlii, pe care am resimțit-o ulterior din ce în ce mai profund pe parcursul primăverii. Fiind în clasa a XII-a, mă focusam în principal pe examenul de bacalaureat și nu acordam foarte mare atenție asupra a ceea ce se întâmpla în jurul meu. Trebuie să recunosc că începutul lunii martie a fost unul destul de încărcat, întrucât la acea vreme eram implicată într-un proiect Erasmus, un proiect foarte drag sufletului meu și trebuia să găzduiesc pe o colegă din Letonia. Încă de atunci, existau discuții de o posibilă carantină, însă nu se știa nimic concret. După finalizarea acestui proiect, am continuat să merg la școală, dar nu pentru mult timp, din păcate.

  La scurt timp după, pe 9 martie, ne-a fost comunicat că timp de două săptămâni cursurile vor fi suspendate. Inițial, ca să fiu sinceră, m-am bucurat, nu doar pentru că simțeam nevoie de odihnă și de puțină relaxare, dar și pentru că am crezut că voi avea mai mult timp să mă focusez și să aprofundez ceea ce nu stăpânesc la materiile pentru bacalaureat. Da…în teorie totul sună foarte bine și frumos, dar în realitate lucrurile au stat puțin diferit. În aceste două săptămâni de incertitudine, am continuat să lucrez pentru bacalaureat, în special să-mi termin de scris eseurile la română și să mă culc destul de târziu încercând să deslușesc misterele matematicii sau ale chimiei anorganice. Între timp, am aflat, spre dezamăgirea mea, că nu voi mai putea susține un spectacol la dans și arbitra la un concurs care ar fi trebuit să se desfășoare pe 28 martie, din cauza situației cu virusul, care devenea din ce în ce mai îngrijorătoare, dar, dincolo de acest inconvenient, am continuat să dansez aproape zilnic în camera mea și, evident, să țin pasul cu toate trend-urile de pe tik tok. Chiar pe la sfârșitul lunii martie, devenise popular pe tik tok celebrul trend pe melodiile Savage de la Megan Thee Stallion și Say So de la Doja Cat, pentru care am căpătat o obsesie timp de câteva luni.

  După ce au trecut acele săptămâni în care nu știam dacă ne vom mai duce sau nu fizic la școală, am aflat și verdictul final: carantină. Nu știam cum să reacționez sau ce ar trebui să fac în acest sens, dar eram ferm convinsă că trebuie să continui să lucrez pentru bacalaureat, indiferent de modul de desfășurare al orelor. Testele de antrenament au devenit cele mai bune materiale de pregătire pentru acest examen al maturității și, la scurt timp, aveam să elucidez tainele aplicației Zoom. Ca o impresie generală, îmi aduc aminte oarecum cu nostalgie de acele dimineți de primăvară, când îmi pregăteam rețeta mea de cappucino cu frișcă și mă așezam la birou, așteptând să începem orele online de matematică. După ora 12:00, mereu ascultam cu mare interes verdictele Danei Budeanu și îmi puneam în valoare libertatea de imaginație, gândindu-mă la diverși pași și coregrafii pentru dans, prin care mi-am aprofundat pasiunea pentru muzica latino. Trebuie să recunosc că încă de la începutul acestui an, ceea m-a inspirat și mi-a redat energia, entuziasmul și adrenalina pentru dans a fost performance-ul absolut genial al Shakirei și al lui Jennifer Lopez de la Superbowl, un show memorabil, pentru care am dezvoltat o adevărată obsesie. Încă și acum sunt fascinată de acest performance și pot spune că odată cu acest spectacol, am început să ascult din ce în ce mai des melodiile acestor două artiste extraordinare, pe care le admir din tot sufletul meu și care constituie o sursă inepuizabilă de inspirație pentru mine și pentru lumea magică a dansului.

Pe lângă această pasiune enormă pentru dans, am vizionat și câteva filme vechi, precum Singin’ in the Rain, West Side Story, musical-uri care m-au cucerit prin splendoarea coregrafiilor și acea atmosferă cinematografică feerică, specifică Hollywood-ului și am descoperit (de pe tik tok, logic) o rețetă absolut delicioasă de clătite, pe care am și pus-o în aplicare de multe ori în această carantină. De altfel, un alt moment care îmi va rămâne întipărit în suflet este sugerat de conversațiile pe WhatsApp cu bunica mea, de întâlnirile noastre virtuale în care vorbeam despre această perioadă dificilă. Deși blocurile noastre sunt destul de apropiate, am respectat toate măsurile de distanțare socială pe parcursul carantinei și pot spune că i-am simțit lipsa, având în vedere că înainte de starea de urgență, venea zilnic la noi. În această lună, m-am confruntat și cu anumite stări contradictorii, mai multe crize existențiale tipic adolescentine, în care am realizat anumite aspecte și mi-am dat seama ulterior că singura modalitate de a trece peste aceste gânduri negative este să-mi regăsesc refugiul în pasiunile mele.

  În continuare, lunile aprilie și mai au fost cu adevărat semnificative pentru mine, întrucât am încercat să-mi creez o normalitate în universul meu din propriile pasiuni. Pentru aproximativ două săptămâni, adică în vacanța de Paște, am început să mă familiarizez cu ceea ce înseamnă să stai toată ziua în pat și să termini un serial într-un timp record. Timpul trecea și la un moment dat nici nu-mi mai dădeam seama ce zi este, încercam să explorez diferite colțuri ale imaginației mele în speranța că voi avea cu ce să umplu acest gol. Pe lângă asta, m-am bucurat alături de familia mea și de adorabilii mei pisoi de sărbătorile pascale, ne-am jucat celebrul joc Just dance, pe care îl recomand cu mare drag și am făcut maraton de filme. Anul acesta, această sărbătoare a avut o importanță deosebită pentru mine, întrucât a fost prima dată când am realizat cât de frumoasă și splendidă este natura. Știu, sună destul de clișeic, dar țin minte foarte bine că era o zi însorită de duminică și ieșisem în grădină pentru câteva minute să savurez aerul înmiresmat al primăverii. Peisajul era absolut divin, florile înceapeau treptat să se deschidă, copacii erau înfloriți și totul era învăluit într-o atmosferă plină de spiritualitate. După mult timp petrecut în camera mea, după săptămâni în care îmi găseam refugiul numai în lumea dansului, reîntâlnirea cu natura a fost emoționantă și am realizat cât de mult ar trebui să admirăm frumusețile naturale din jurul nostru și cu atât mai mult, să ne găsim fericirea și în lucruri mici.

  În aceste două luni, am continuat să mă pregătesc pentru bacalaureat, deși situația devenea din ce în ce incertă și nici nu mai știam dacă vom susține examenul, dar am încercat să nu mă las influențată de zvonurile ce roiau mai peste tot. Totodată, mi-am redescoperit pasiunea pentru premiile Oscar, așa că am început să vizionez filmulețe cu secvențele mele favorite din cadrul ceremoniei, cu speech-urile inspiraționale ale actorilor și să ascult fără întrerupere coloanele sonore ale filmelor cu care rezonez cel mai mult. În călătoria mea cinematografică, dacă o pot numi așa, cel mai mult m-a fascinat ceremonia organizată anual de American Film Institute, în care marile personalități ale filmului se reunesc pentru a celebra longevitatea artistică și succesul celor mai apreciate staruri. În același timp, pot spune că am reușit să mă reconectez și cu altă pasiune de a mea, tenisul. Deși nu practic acest sport, îmi place foarte mult să vizionez fiecare meci în parte și să-l trăiesc cu sufletul la gură, mai ales când își fac apariția Simona Halep, Roger Federer sau Rafa Nadal. Mi-au lipsit tare mult aceste emoții pe parcursul carantinei, dar mi-am făcut un obicei din a mă uita la meciuri în reluare, după orele online și de a retrăi cele mai frumoase momente din turneele de Grand Slam. Evident, se înțelege de la sine că nu am încetat să țin pasul cu ce se mai întâmplă în lumea fabuloasă a  tik tok-ului și am continuat să admir performance-ul absolut incomparabil al Shakirei și al lui Jennifer Lopez de la Superbowl.

  După mai bine de două luni petrecute exclusiv în casă, primul meu contact cu lumea socială, cu realitatea a fost mersul la coafor, când am decis să-mi schimb tunsoarea, așa ca după carantină. Țin minte că tremuram și aveam puține emoții, pentru că nu știam sigur dacă port corect masca, dacă voi rezista cu masca așa de mult timp acolo, dar totul a decurs mai mult decât bine.

  Între timp, bacul se apropia și încă nu știam sigur dacă vom susține competențele digitale (se stabilise că probele obligatorii vor avea loc), dar am continuat să lucrez, evident cu pauze în care mă delectam cu filmulețe legate de premii cinematografice și meciuri de tenis sau dansam prin casă. La începutul lunii, am vizionat un mini serial intitulat simplu Hollywood, care suprinde modul în care decurgeau lucrurile în industria cinematografică din anii ’50 și ’60, iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost finalul, care pune în lumină farmecul ceremoniei din cadrul premiilor Oscar, evident raportat la contextul istoric respectiv.

  Pe la mijlocul lunii mai, începusem să resimt stresul bacului, simțeam că nu stăpânesc materia așa cum îmi doream și nu-mi dădeam seama prea bine cum va fi experiența de a purta mască pe parcursul probelor. Încercam să mă concentrez pe ce aveam de învățat, deși de multe ori, în special în luna iunie, ajungeam la un o stare de absolută saturație, în care tot ce îmi doream era să treacă mai repede examenul. Eram familiarizată cu această senzație, dar pot spune că îmi aduc aminte cu drag acum de tot procesul de pregătire pentru bacalaureat, unul atipic aș spune, de toate provocările și dificultățile pe care le-am avut de înfruntat.

  Făcând o retrospectivă asupra acestor luni, pot spune că această primăvară a fost una plină de mistere, în care mi-am dat seama că fericirea se găsește și în lucruri mici, că familia este și va fi mereu pe primul loc, că farmecul naturii este interminabil și pasiunile mele reprezintă o sursă de purificare pentru sufletul meu.

  Trecând mai departe…Suntem în luna iunie…O lună foarte specială pentru mine, luna în care are loc ziua mea de naștere, mai exact pe 2 iunie, imediat după Ziua Copilului…S-ar putea spune că am două zile de naștere consecutive și sinceră să fiu, mereu mă cuprinde un tumult sufletesc și o vibrație puternică, de fericire în această perioadă a anului. Deși ar fi trebuit ca anul acesta de ziua mea să mă bucur de momentul absolvirii și în ziua următoare (mereu îmi place să precizez faptul că imediat după ziua mea, adică pe 3 iunie este ziua unuia dintre jucătorii mei preferați din lumea tenisului, Rafa Nadal) de banchet, se pare planurile au cam fost date peste cap. În schimb, diriginta noastră a organizat pe 1 iunie o ceremonie absolut superbă de absolvire, extrem de emoționantă pe Zoom. M-am costumat exact așa cum m-aș fi costumat și pentru cursul festiv în format fizic, am avut exact aceleași emoții și am savurat din tot sufletul meu acel moment. Inima îmi bătea în permanență și cred că momentul culminant a fost cel în care am ascultat melodia Ani de liceu și am realizat practic că o etapă din viața mea a luat sfârșit, o etapă plină de aventuri, de care îmi voi aduce aminte cu drag și dor.

  Bineînțeles că emoțiile deveneau din ce în ce mai mari, având în vedere că în câteva ore împlineam vârsta de 19 ani. Ziua mea de naștere din acest an a fost una cu adevărat specială, în care am constatat că familia este cel mai important dar din universul meu, un dar pentru care sunt extrem de recunoscătoare. Faptul că părinții mei sunt mereu acolo pentru mine, că mă sprijină necondiționat îmi umple sufletul de bucurie și binecuvântare. Mi-am petrecut ziua de naștere alături de persoanele dragi mie, în pași de dans, ca de obicei. La doisprezece noaptea, am fost pur și simplu copleșită de lacrimi, întrucât părinții și fratele meu m-au surprins atât cu un tort de înghețată și cu multe cadouri, cât și cu un apel video de la unchii și verișorii mei din America, care m-a emoționat profund. Cred că cel mai frumos moment din acea zi, pe care nu-l voi putea uita niciodată a fost îmbrățișarea pe care mi-a dat-o fratele meu, atât de dulce și de călduroasă. Făcând o asociere cu o melodie de la Billie Eilish, în acel moment literalmente am simțit că “I got everything I wanted”: timp petrecut în familie, urări emoționante de la persoanele dragi sufletului mei, atmosferă de dans, sănătate și parfum de fericire.

  În continuare, emoțiile începeau să devină din ce în ce mai puternice și intense, întrucât bacul se apropia treptat. Cred că nu voi uita prea curând de nenumăratele zile petrecute în grădină în care citeam comentariile la română și de magile nopți în care cu o oarecare frustrare încercam să deslușesc misterul din spatele problemelor de matematică și chimie anorganică. Luna iunie a fost specială și pentru că am avut oportunitatea să-mi revăd liceul și pur și simplu să mă plimb, să admir împrejurimile orașului. Îmi amintesc perfect ultima săptămână înainte de bacalaureat, în care ascultam în permanență melodia On the floor de la Jennifer Lopez, pe care am ascultat-o și înainte de fiecare probă, întrucât îmi dădea o energie pozitivă și mă motiva să nu mă las copleșită de emoții, chiar dacă fix cu două zile înainte de începerea probei scrise la română, m-am confruntat cu anumite dificultăți, peste care am reușit să trec într-un final.             

În ceea ce privește experiența mea cu bacalaureatul, pot spune că am trăit un amestec de sentimente. Nu am simțit neapărat presiunea purtării măștii, totul s-a desfășurat în siguranță și la un moment dat nici nu mai simțeam prezența ei, pentru că eram prea focusată pe ceea ce scriam. Legat de examenul în sine, în sufletul meu a coexistat o stare atât de revoltă, oarecum de nemulțumire față de mine, cât și de asumare, în sensul în care trebuia să trec peste acel sentiment de neliniște și să mă detașez de stresul și emoțiile acumulate în acele zile. Imediat după ce am terminat cu ultima probă, am tras un pui de somn mai mult decât meritat, mi-am adunat gândurile și mi-am făcut ordine în cărți sau mai bine spus mi-am eliberat biroul de toate caietele și fișele pentru bacalaureat și am încercat să-mi găsesc calmul interior, deși în sufletul meu exista, din păcate, opusul. Nu voi uita discuția pe care am avut-o cu o colegă despre experiența în sine cu bacalaureatul, știu că nu mă simțeam foarte bine și plângeam, pentru că eram dominată de această nevoie de a atinge perfecțiunea practic. Până să aflu rezultatele, am petrecut timp cu familia mea, am fost extrem de nostalgică și m-am refugiat în pozele cu mine de când eram mică și am început să vizionez mai mult decât cunoscut serial Friends, care pe tot parcursul verii a constituit sursa mea inepuizabilă de refugiu spiritual. După ce am aflat rezultatele, starea mea de constrângere sufletească s-a accentuat, deși notele și media generală au fost destul de bune, dar eu nu mă simțeam absolut deloc bine cu mine și până să aflu că am intrat la Facultatea de Litere, am trecut printr-o perioadă de maximă incertitudine, în care de multe ori mă simțean neputincioasă și incapabilă să realizez ceva. Începusem să fiu destul de confuză și în privința alegerii facultății, nu-mi dădeam seama dacă este alegerea potrivită sau dacă specializarea pe care mi-am ales-o este în regulă (deși din clasa a zecea simțeam că acesta este drumul meu) și dacă încercam să aflu păreri din diferite surse, starea mea de neliniște se accentua din ce în ce mai tare. Într-un final, m-am decis să-mi depun dosarul la mai multe facultăți, deși cel mai mult îmi doream să intru la specializarea română-engleză, din cadrul Facultății de Litere. Încă din liceu am simțit o puternică atracție față de această meserie de profesor, dincolo de toate obstacolele și provocările pe care le are de înfruntat sau poate de drumul anevoios pe care îl are de parcurs o persoană pentru a ajunge în postura mult dorită, dar am spus că trebuie să încerc și dacă voi simți că nu este ceea ce îmi doresc cu adevărat, pot oricând să-mi schimb traseul profesional. Părinții mei și profesoara mea de pregătire la engleză au fost cei mai buni îndrumători în această perioadă și au contribuit enorm la starea mea de spirit, precum și alte persoane dragi mie care m-au ajutat să mă simt mai bine și să încerc să accept situația. De asemenea, lecțiile de spaniolă, dansul, meciurile de tenis de la US Open, melodiile Shakirei și serialul Friends au fost cireașa de pe tort și avut și ele un impact definitoriu asupra stării mele mentale pe tot parcursul verii.

  Cu atât mai mult, despărțirea de liceu a fost una destul de dificilă, întrucât abia după ce am fost să-mi iau diploma de bacalaureat și toate actele necesare pentru admitere, am realizat că va începe o nouă etapă în viața mea. Am încercat să-mi ascund într-un mod subtil lacrimile care se scurgeau prin mască în timp ce pășeam pe coridoarele pustii ale școlii pentru ultima dată în calitate de elevă. La fel de emoționant a fost și momentul în care am pășit pe treptele facultății pentru a-mi confirma locul, constatând că de acum înainte mă aflu într-o nouă postură, cea de studentă.

  Ziua în care am aflat că am fost admisă la Facultatea de Litere, adică 27 iulie, a fost și ziua în care clasa mea a organizat simbolic un curs festiv, unde ne-am putut primi robele și tocile și bineînțeles, ne-am putut bucura, în condiții speciale, de acea atmosferă de absolvire. A fost o zi plină de emoții pentru mine, pe care nu o voi uita prea curând. Cred că toate lucrurile s-au așezat într-un final și nu știu dacă a fost menit sau nu să coincidă ziua cursului festiv cu aflarea rezultatelor de la concursul de admitere, dar a fost un moment cu totul și cu totul special.

  Înainte de a încheia acest jurnal de pandemie, trebuie neapărat să împărtășesc una dintre cele mai frumoase experiențe în care am fost inițiată în acest an (mă cuprind emoțiile și entuziasmul simultan), o experiență de suflet, cu adevărat magică și mai mult decât atât, un vis devenit realitate. Ca să nu mai prelungesc suspansul, în această vară am avut oportunitatea de a mă reconecta cu dansul, adică de a avea șansa să antrenez din nou. Nu voi uita ziua în care mi-am trimis CV-ul și tot procesul prin care am trecut, de la confirmarea jobului până la antrenamentele care mi-au făcut zilele de luni și vineri atât de frumoase și atât de speciale. În momentul în care pășesc în sala de dans, mă simt ca acasă și sinceră să fiu, este un sentiment atât de plăcut pe care nu îl pot descrie în cuvinte…Iubesc să fiu în această postură de instructor de dans, să interacționez cu copiii și adulții și să le trasmit pasiunea mea infinită pentru farmecul acestei arte desăvârșite, dansul. Dacă la începutul acestui an mă simțeam lipsită de orice speranță, credeam că nu voi reuși să antrenez din nou, că nu se va concretiza nimic în acest sens, după luni bune, după o perioadă de carantină plină de provocări, după experiența bacului și a admiterii, am reușit să mă reconectez cu această lume magică a dansului, lucru pentru care voi rămâne recunoscătoare pentru eternitate.

  În final, cred că ceea ce m-a învățat cel mai mult perioada de carantină a fost faptul că trebuie să trăiesc în prezent, să savurez la maxim fiecare clipă și să fiu mereu recunoscătoare, să apreciez tot ce se află în jurul meu, de la familia mea până la oportunitatea de a antrena, de a merge la facultate și de a mă îmbogăți atât pe plan intelectual, cât și spiritual. Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte ce a reprezentat toată acestă perioadă pentru mine, ar suna în felul următor: pasiune, recunoștință și dedicare. Cam aceasta a fost povestea mea de carantină…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s