Transformă timpul liber în oportunităţi.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la pandemie, o asociez cu o Apocalipsă. Însă Apocalipsa nu înseamnă neapărat sfârşitul, ci mai degrabă, o schimbare.

Toată schimbarea asta a venit cumva pe neaşteptate. Îmi spuneam: ,,Ce să fac cu atât de mult timp liber?”, ca şi cum ţelurile mele de până atunci au fost şterse cu buretele, ca şi cum timpul s-ar fi oprit în loc. Recunosc că primele săptămâni de la instaurarea stării de urgenţă au fost cruciale. Eram singură, blocată între patru pereţi, departe de familie, de prieteni, de tot. Eram pe punctul de a cădea într-o uşoară depresie, când, într-o zi, plecată să cumpăr pâine (cu nelipsita declaraţie în buzunar) şi pierdută în propriile gânduri, am zărit pe  acoperişul unui bloc, un afiş cu mesajul: ,,Schimbă perspectiva”.

Aşa am făcut. Am realizat atunci că viaţa e influenţată în funcţie de perspectiva din care priveşti lucrurile. Am început să apreciez lucrurile mărunte.  Am lucrat pe partea de self confidence până am ajuns să mă împac cu mine. Aşa am descoperit meditaţia: o cale eficientă de conectare cu sinele, pe care oricine ar trebui să o practice.

M-am gândit să transform tot acest timp mort într-o oportunitate. Să încerc lucruri noi. Întâmplarea a făcut ca, în timp ce mulţi au rămas fără loc de muncă, eu să mă angajez. Am prins un loc pe postul de consilier financiar bancar, un domeniu care nu m-a atras niciodată, dar care în acel moment m-a determinat să îmi întrec limitele. Socializam, în sfârşit. Parcă nu mai era aşa de rău în pandemie.

Deşi nu era în plan, tot la începutul acestei pandemii (fix după impunerea stării de urgenţă) am cunoscut un băiat care mi-a oferit tot sprijinul moral şi emoţional de care aveam nevoie, doar că de la 130 de kilometri depărtare. Acum, opt luni mai târziu, ne-am mutat împreună. Uneori, mai în glumă, mai în serios, ne spunem că am trăit o ,,Dragoste în vremea holerei”, dar reinterpretată. Cred cu tărie că nu aş fi ajuns până în prezent cu mintea întreagă dacă el nu-mi era alături.

Respectând cu stricteţe regulile de protecţie impuse, vara asta am reuşit să fac şi un city break, în Munţii Ceahlău, cu prietenii apropiaţi. Am urcat până la Vârful Toaca (1904 m) și chiar dacă în următoarele două zile nu mi-am simit picioarele, pot spune că a meritat pe deplin tot efortul depus. Aşadar, se pot face activităţi frumoase în grup şi în pandemie, doar că în aer liber.

Jamila este şi va rămâne „prietena” mea din bucătărie. În aceste vremuri, când stăm mai mult pe acasă, mi-am descoperit și pasiunea pentru gătit. Am încercat diverse reţete, de la dulciuri la main course, iar feedback-ul a fost unul pozitiv, ce să vezi. Aşa am început să postez diverse poze/ filmuleţe cu reţete pe Instagram.

Şi totuşi… Încercând să ridicăm ușor privirea spre viitor, ce se vede astăzi într-un orizont mai îndepărtat, dincolo de stratul gros de incertitudini?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s