Încă nu știu…

Nu este nevoie de panică. Este nevoie de multă precauție.

Sunt printre puținele persoane care se bucură de această perioadă, nu pe toate planurile, desigur. Unele activități îmi sunt mai ușoare acum pentru că sunt în mediul on-line. Facultatea? Sunt împărțită acum, dacă-n primele luni de pandemie eram fericită pentru că nu mai făceam același drum obositor de 40 de minute sau chiar o oră în zilele aglomerate, acum îmi lipsește contactul cu oamenii din facultate. Îmi lipsesc grupulețele de prieteni, profesorii, mimica și ținutele lor, persoanele vii cu care făceam contact zi de zi.

Primele luni au fost interesante, am descoperit noi pasiuni pe plan de social – media and stuffs, am citit o groază de articole despre interacțiunea on-line, despre promovare sau cum să scrii: articole, postări, povești pe Instagram and so on.

Am descoperit noi jocuri, dacă până acum eram un gamer din mediul consolelor – playstation, acum sunt un mic fan al jocurilor pe computer și cred cu tărie că m-au ajutat foarte mult să mă detașez un pic de viața din jurul meu, nu amestecam viața off-line cu cea on-line, așa am reușit să evadez câte puțin.

M-am bucurat că am putut să mă întorc acasă pentru o perioadă mai lungă, chiar dacă eram deja obișnuită cu vibe-ul din Iași, acasă e acasă. Mi-am încărcat corpul cu energia alor mei, animăluțele (un micuț – nu prea – ciobănesc mioritc ce-mi făcea plăcere să-l văd mereu plin de energie, doi peruși fooooooarte bucuroși de viață – chiar îmi explicau zi de zi cum se simt – cântau, P.S.: nu au talent la cântat) și cu activitățile online.

Chiar dacă ne-am mutat acasă, izolați, personal am reușit să-mi mut și activitățile în online. Un foarte bun exemplu este clubul de carte pe care l-am înființat, alături de fetele mele, fetele de la Bookuria, am mutat clubul în mediul online. Acest lucru ne-a făcut să realizăm că este o idee și pentru viitor, după pandemie; deoarece prin intermediul platformei Zoom am reușit să ajungem conectați cu oameni din diferite orașe: București, Cluj, Brașov and so on.

Am învățat cum să colaborăm doar prin mediul online, deoarece nu mai reușeam să facem ședințele noastre de organizare fizic, am învățat să trăim în mediul online.

Cât despre studenția din pandemie… Nu a fost cel mai roz lucru la început, deoarece toată lumea era bulversată de cum vom proceda, de cum vom evolua în mediul online. Până și acum, în prezent, sunt foarte multe dificultăți întâlnite la orele online, multe ore pierdute pentru că platformele nu funcționează la putere maximă sau pentru că nu suntem încă obișnuiți cu toate detaliile unei platforme pentru studiu.

Anul al III-lea nu mai este despre studenție, nu se mai simte vibe-ul acela de student, sentimentul că vom termina în câteva luni și vom ieși pe ușile online ale facultății cu diploma de literat în mână este pierdut, acest dezavantaj m-a înfuriat. Incertitudinile, starea aceasta de nesiguranță, au adus și alte sentimente: anxietate, frică, tristețe și stres, iar acum în toiul pandemiei sunt undeva la 50 – 50 % pro și contra.

Mă bucur și nu de această carantină, mă bucur pentru că mă simt safe unde sunt, mă bucur că-mi pot dezvolta și alte talente, că pot studia sau da search la orice îmi trece prin minte, deoarece cu pandemia au venit și beneficiile informațiilor online, acum fiind o gamă mult mai largă. Nu mă bucur pentru că mereu mă gândesc la ai mei cu sentimentul acela negativ în minte, nu mă bucur pentru că am o parte din familie peste hotare, am persoane dragi cu care nu mă pot îmbrățișa, nu mă bucur pentru că pandemia m-a făcut să-mi schimb perspectivele asupra viitorului – renunțând la multe plăceri pentru a putea avea timp să respir –.

Dacă mă întrebi acum ce cred despre pandemie, nu știu. Mă bucur și nu de această perioadă, chiar dacă procentajul de lucruri negative crește zi de zi, dar speranța moare mereu ultima și trebuie să ne gândim la ce este mai bine.

Un lucru pe care l-am învățat în ultimele săptămâni, oricât de nedreaptă e viața și oricâte șuturi îți vei lua – don’t lose hope – e cel mai important lucru.

Viața e frumoasă,

Alexandra.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s