Pandemie: despre cum faci rai din ce ai.

Savuroase, atât vă spun.

Era o dimineață de luni cu soare slab când am decis să părăresc pereții camerei mele scăldate în miros de ceai și săculeți cu lavandă în schimbul reacomodării cu viața de cămin. Pentru că, ce altceva îm rămânea să fac în timpul pandemiei dacă nu să trăiesc, la modul clasic și deloc perimat, în cămin, în ultimul meu an de Jurnalism? Trecuseră opt luni de când locuiam, din nou, la mine acasă, petrecând mai mult timp singură, în camera mea, lucrând pe laptop sau răsfoind ultimul teanc venit de la Elefant. Puteam să mă bucur în continuare de cinele apetisante pregătite de mama sau puteam să plec la Iași și să folosesc timpul în favoarea mea. M-am decis asupra celei de-a doua variante.

Și glazurate.

Tot eu sunt. Claudia. Vă povesteam că după opt luni în care am stat departe de unii și alții, în care m-am apropiat mai mult de ai mei, am hotărât să mă întorc la cămin, astfel încât, pe lângă facultatea online, să îmi folosesc și în alt mod timpul. Rubrica aceasta însă se intitulează Jurnal de pandemie, așadar am să dau puțin paginile în urmă și am să îmi aduc aminte de tot ce-a fost și ce nu a fost în acest ultim timp în care parcă am trăit și am inspirat și expirat mai mult cu toții.

Eu cu bunica mea.

Pe perioada stării de urgență și a celor de alertă, pentru că, firește, am stat acasă, m-am strecurat săptămânal în bucătărie să fac dulciuri. Pentru că, ce zi e aceea – de weekend, mai ales –  fără o prăjitură, un ceai, o cafea ori un pahar de vin roșu, după preferințe, savurate, nu într-o braserie, ci în curte, pe scaunul din fața bucătăriei? În aceeași curte largă, în unele zile mă jucam cu pisicile mele, două dintre ele între timp devenind mame și mărindu-ne astfel familia. Apoi tata mi-a adus un pui de cățel, o Linda al cărei unic scop era să caute afecțiune. Pe principiul, cățelul nostru, stăpânul nostru! În alte zile îi făceam bunicii fotografii cu telefonul în timp ce se plimba pe aleea din curte, lovind-o cu bastonul din mers. Uneori stăteam în grădină și citeam, alteori lăsam orice obiect-companion și mă găseam la masa de afară, cu oamenii pe care îi iubesc. Alteori, în zilele de iulie mă postam afară, în speranța că o să scap de albul lăptos al pielii mele și o să mă bronzez. Sfârșeam, o oră, două, mai târziu, spălându-mă de uleiul ce promitea un bronz rapid. Nu am crezut niciodată despre mine că sunt campioană la avutul răbdării. Tot în unele zile însorite am ajuns puțin la munte, de unde vă și las o poză cu un celebru castel de la noi, în jurul căruia s-a învârtit cândva regele Mihai I.

Peleșul, vizitat în pandemie.

În sfârșit, la final de octombrie am scris despre ce năzbâtii am găsit eu să fac acasă, o bună vreme departe de lumea urbană. Vouă cum v-a mers?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s