Între panică și zâmbet.

Familia Nechita în izolare. Puzzle-ul a fost gata, promitem.

M-am obișnuit cu tot ceea ce înseamnă pandemia și m-am adaptat noilor nevoi pe care înainte nu le consideram deloc firești. Paginile mele de jurnal studențesc de pandemie ar începe, culmea, cu cele două săptămâni de izolare. Eram plecată din Iași deja, venisem la țară să locuiesc cu mama și cu sora mea căci acolo, câteva luni singură, nu m-aș fi descurcat deloc. Tata a decis să vină și el în țară, locuind în Germania. Pandemia i-a afectat și pe ei destul de mult, în condițiile în care numărul de cazuri a ajuns în doar câteva zile la suta de mii. Așadar, ne-am izolat, fiind prima sau a doua familie din sat care trecea prin cele două săptămâni de izolare. Aș numi-o mai degrabă frustrare, nerv, stres, tristețe și stat degeaba. Dacă alții și-au fructificat cele paisprezece zile în ceva cât mai în folosul lor, apar eu, cea care în primele zile de izolare simțea cel mai mult nevoia de socializare, de interacțiune fizică, de vorbit și ieșit pe dealurile din sat, de plimbări lungi sau chiar și cele mai mici, până la bunica, cea care locuiește la o uliță distanță. Asta eram eu în primele zile, doar atunci. Mi-am luat apoi inima în dinți, am discutat cu persoanele apropiate și am început să am o rutină zilnică mult mai lejeră, dar plină cu activități care să nu mă plictisească.

Felix, cel mai mic membru din familia Nechita.

Așadar, cei care treceți prin aceste momente, recomand cu cea mai mare plăcere să încercați să aveți un plan al vostru de supraviețuire, așa l-am simțit eu, mai ales dacă sunteți persoane sociabile, dornice de comunicare, de interacțiune. Eu așa am făcut, sunam video, vorbeam zilnic prin apeluri, mă ocupam de animalele din curte cu sora mea. Zilnic ne aduceam cățeii pe iarba din curte și stăteam ore în șir cu ei. Citeam în fiecare zi, punându-mi singură o limită la care să ajung cu cititul și îmi ieșea. Am și gătit, am făcut un puzzle de o mie de piese, l-am ajutat pe tata la munca din curte, am construit cu el, deci cumva am reușit să îmbin utilul doar ca să îmi ocup timpul și să nu mă plictisesc. În pandemie mi-am dat seama că în momentul în care nu am activitate, încep să mă gândesc la tot felul de lucruri care îmi creează stări nu tocmai bune.

De când cu pandemia, ne-am mutat cursurile în mediul online, ceea ce pentru mine e un pic cam greu. Da, nu mai mergi fizic acolo, dar nici nu mai interacționezi, nu te mai vezi cu colegii, nu mai schimbi o vorbă, nu mai râdeți toți. Mi se pare că școala în mediul online mă obosește mult mai mult, după câteva ore de stat doar cu capul în laptop sau telefon chiar nu mai am chef de nimic. Aș vrea să revenim la cursuri fizic, să îmi văd colegii, să râd pe holurile facultății, să alerg pe holuri ca să ajung mai repede la curs, să fug să prind autobuzul care aproape pleacă din stație fără mine, să merg la ședințele asociației în corpul I și să stăm până noaptea târziu sau să ieșim la bowling. Ce vremuri trăiam și nu știam să ne bucurăm de ele, nu știam că pentru o lungă perioadă de timp le vom vedea doar ca pe amintiri.

Eu cu tata lucrând la noul gard. Acum știu să lucrez cu fierul și betonul.

Dacă ar fi să spun un plus pe care l-am observat de când cu pandemia ar fi acela că am devenit mult mai organizată, am mai mare grijă de mine, de cei din jurul meu și îmi planific altfel lucrurile. Dacă înainte preferam să las multe lucruri pe ultima sută de metri, perioada asta a reușit să scoată ce e mai bun din mine, astfel că acum îmi fac planurile mult mai ușor pentru o zi, știu cum o organizez astfel încât să îmi iasă toate așa cum mi-am propus. Dacă aș putea eu să dau un sfat pe care l-am primit și eu, la rândul meu, de la cei din jur, ar fi acela să vă bucurați de orice moment, să vă faceți planuri care să fie doar în folosul vostru și care să ajute la dezvoltarea voastră ca oameni. Bucurați-vă de oamenii de lângă voi, îmbrățișați-i pe cei pe care aveți voie, trăiți momentele la maximum de extaz  și fericire și nu lăsați nimic să vă stea în cale, nici măcar perioada de izolare care pare atât de grea. Faceți din ea ceva folositor vouă, dezolvați-vă, creșteți și tot ce v-ați propus până acum și nu v-a ieșit, mai faceți o dată! Nu iese nimic din prima, luptați până ce reușiți și arătați că o amârătă de perioadă de stat în casă nu e decât un prilej bun să vă mai odihniți și să vă dați un restart. PS: Eu așa am făcut și a funcționat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s