Spiritul studenției există

Mă apropii, cu sfială încă, de încheierea primei luni de facultate, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării. Mare parte din mine s-a acomodat cu viața de student, atât cât poate ea însemna pentru un boboc, care și-a schimbat mediul și s-a trezit, peste noapte, într-un oraș mare, frumos, dar străin. Un boboc care trebuie să se descurce singur pentru că oamenii sunt diferiți de cei de acasă (apropo, și „acasă” s-a schimbat). Sunt eu în fața unei provocări noi.

Și după o lună petrecută în Iași, orașul studenției mele, am încă nelămuriri și întrebări. Cum îmi voi aminti de acești trei ani, de acest oraș, de această facultate la care am visat vreme îndelungată? Oare voi fi mândră de primele răspunsuri de la curs sau le voi regreta? Îmi va tresări inima de emoție atunci când mi se va striga numele pentru ultima dată? Și oare ce amintiri îmi vor rămâne mai bine întipărite în minte? Vor rămâne doar cele mai frumoase?

Nu știu ce înseamnă studenția. Știu ce înseamnă, însă, începutul ei. Oameni, emoții, senzații, conexiuni, speranțe, așteptări, ieșiri, prieteni, pe care nu i-am descoperit în toată frumusețea lor încă, graba de a ajunge la timp la curs, reușita unor răspunsuri bune, lectură, libertate, nopți nedormite, contactul cu mentalități pe care nu le-am mai întâlnit până acum, un stil de viață nou (poate chiar un update al propriei gândiri) și lista poate continua. Ce îmi place cel mai mult e spiritul studenției. Căci da, eu cred cu tărie că există unul.

Studenții de la Cuza știu că parcul de lângă Balena este al lor, metaforic vorbind. Ceasurile de seară adună acolo ceva ce eu compar cu „hora destinelor” din romanul Ion, al lui Liviu Rebreanu. Pentru că, în serile pe care le-am petrecut acolo, am văzut pe chipul multora zâmbete. Am cântat alături de oameni pe care îi vedeam pentru prima dată și am fost primită în cercul de „cunoscuți” cu râsete și muzică bună. Acolo plutește în aer acel spirit al studenției pe care eu îl simt. Toată lumea e „frate” cu toată lumea, nimeni nu se simte jenat să fie propriul sine și când mai apare și o chitară, atmosfera devine și mai prietenoasă (și mai haotică). Cântate de mai mulți oameni la un loc, până și cele mai stupide melodii românești devin adevărate surse de haz și de binedispunere.

Spiritul ăsta presupune și un soi de solidaritate. A noastră, a studenților presați de orarul încurcat, de temele multe și greu de rezolvat, de amenințarea unor posibile restanțe, de job-ul part-time și de banii pe care nu îi avem.

Fenomenul mai seamănă cu „hora destinelor” și din alt unghi. Mai exact, în acest parc se înfiripă povești de iubire. De unde știu? Păi dacă nu ar fi, nu s-ar auzi. În plus, am verificat câteva surse, iar mitul e, de fapt, realitate.

Țin, totuși, să menționez și o diferență – fundamentală, pot spune. Dacă hora din romanul lui Rebreanu stabilea, conform legilor nescrise ale satului, pozițiile sociale, în serile petrecute în parcul de la Balenă, pot spune că am descoperit că ce se întâmplă acolo desființează, parcă, eventualele diferențe de statut. Toți suntem o apă și un pământ, ne adunăm pentru că împreună ne simțim bine, pentru că entuziasmul și momentele împărtășite ne fac să uităm de micile sau poate marile probleme de toate zilele. Mă declar un om norocos. De fiecare dată când am senzația de singurătate, de nesiguranță, pornesc spre locul unde răsună, în fiecare noapte, glasuri de studenți.

Revin cu gândul la această lună aproape scursă. Nu știu când a trecut. Oare așa vor trece și anii ce urmează? Oare spiritul studenției, pe care îl simt mai ales acolo, în parcul devenit „topos” pentru mine, va rămâne același, schimbând doar sufletele în care se manifestă? Și, oare, peste 10 ani, cum îmi voi reaminti de acest început?

Copil naiv în ale timpului. Încă mai am de învățat răbdarea. Până să trăiesc fiecare moment din anii ce urmează, până să ajung la răspunsurile acestor întrebări, găsesc necesar să îmi înțeleg trăirile de acum.

Text de Roxana Aiacoboaiei

Sursă foto: 360.uaic

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s