Pentru oameni, jurnalistul

„Flacăra la dispoziția dumneavoastră!” era îndemnul apărut în primii ani după ce „tovarășul” Adrian Păunescu preluase conducerea revistei Flacăra, prin 1973. Un îndemn în care aș fi crezut cu adevărat, dacă nu ar fi fost folosit propagandistic. „Jurnalistul la dispoziția dumneavoastră!” încadrează misiunea celui ce scrie, misiunea acelui om pentru care timpul personal nu există, ci timpul lui e timpul tuturor. O idee ce sună comunist, ca o reîntoarcere în timp, doar că datoria jurnalistului e să reprezinte democrația în esența ei, prin adevăr. Iar adevărul? Trebuie găsit. Astfel, de la ideea esențială în care omul ce scrie întruchipează adevărul, tot același adevăr trebuie găsit. Munca unui jurnalist nu se oprește vreodată, el caută adevărul, îl transpune în cuvinte și îl împarte celorlalți oameni, mult prea ocupați cu treburile lor (extrem de importante, de asemenea), încât să le și rămână timp să caute personal adevărul.

Epoca cere jurnaliști capabili și obiectivi. Puternic înrădăcinați în idealul jurnalistic, cu o reală cunoaștere asupra societății, sinceri și mereu „înarmați” cu argumente și idei înălțătoare. În fapt, jurnalismul e o artă, care își păstrează aceleași concepții de bază: căutarea adevărului și prezentarea adevărului, astfel încât istoria să nu se repete. Căci, iată, dacă în prima parte a anilor nouăzeci, jurnalismul încă era controlat de neocomuniștii care au preluat puterea, astăzi putem vorbi despre o presă împărțită în: Garda Veche – promotorii știrilor de tipul „fake-news” și nou-veniții, cei care vor să împrospăteze imaginea jurnalismului prin transmiterea unor informații de calitate.

Ne amintim cum a fost nevoie de sânge vărsat în decembrie 1989 ca românii să câștige (mai mult sau mai puțin) libertatea, un drept și o idee pentru care suntem datori. Fără libertate, fără acel sacrificiu enorm din partea a sute de români căzuți pe străzile Timișoarei, ale Bucureștiului, ale Brașovului, ale Iașului și ale celorlalte mari orașe, libertatea ar fi rămas doar un cuvânt în fața căruia am fi putut cel mult clipi, cât să dispară ca apoi să revenim și să ne dăm „patriei”, muncitori ai patriei, nu intelectuali și nu jurnaliști. Din cei ce au murit aici, ne-am reîntors năluci/ Să nu mai fie cum a fost măcelul de atunci.” Și acum, la peste 25 de ani de la „Imnul Golanilor”, ne amintim cu vagă tristețe de costul libertății noastre.

În esență, jurnalistul nu poate să caute adevărul dacă nu este un om liber. Prin libertatea lui caută adevărul: prin libertatea de a gândi, de a scrie, de a se manifesta. Trăiască, deci, nu patria și poporul/Ceaușescu, tricolorul”, ci trăiască libertatea omului ce scrie pentru oameni!

 

Text de Ionuţ-Tiberiu Bălan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s