Workshop pe tema audiovizualului, organizat de ASJ

Sâmbătă, 25 noiembrie, membrii echipei Asociației Studenților Jurnaliști (ASJ) au participat la un atelier de lucru, în cadrul căruia au fost invitați Andreea Știliuc, jurnalist, și Relu Tabără, operator de imagine, de la TVR Iași.

Activitatea, care a durat mai bine de trei ore, s-a desfășurat în două părți. În prima parte, studenții au fost puși la curent cu câteva noțiuni teoretice și cu principalele reguli din domeniul audiovizualului, apoi au primit informații despre combinarea setărilor tehnice, regulile privind compoziția, obiectivele foto și alte accesorii.

În cea de a două partea a workshop-ului, studenții au avut acces la echipamentul specializat, având, astfel, posibilitatea de a pune în practică cunoștințele acumulate în prima parte a activității. Voluntarii din cadrul asociației au simulat un interviu, atât din postura intervievatului, cât și din perspectiva operatorului și a reporterului de televiziune.

Foto: Lavinia Iuliana MOLOCINIUC

La final, invitații au dorit să împărtășească amintiri din cei peste 20 de ani activitate și să le ofere studenților câteva sfaturi cu privire la meseria de jurnalist. „La workshop am realizat câtă muncă este în spatele camerelor de filmat și am înțeles că nu am vedea nimic pe «sticlă» dacă nu ar fi acea echipă din spate. Cel mai probabil, de astăzi, mă voi uita altfel la televizor și nu îl voi mai aprecia doar pe cel care îmi transmise informația, ci și pe cei care au muncit pentru a fi posibilă transmiterea ei”, a declarat Lavinia-Iuliana Molociniuc, membru ASJ. „Activitățile din cadrul workshop-ului m-au făcut să înțeleg calea pe care o parcurge imaginea de pe sticlă. A fost primul workshop la care am participat și, desigur, unul plin de inspirație și lucruri bine înțelese”, declarat Doina Bîzgu, membru ASJ.

ASJ organizează periodic ateliere de lucru cu jurnaliști din presa locală și națională. În edițiile trecute, au fost prezenți jurnaliști precum George Onofrei, Gina Popa sau Teodora Tompea.

Foto: Ionuț Teoderașcu 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s