Boboc la jurnalism

 

Am auzit de multe ori fraze ca „Viața de student e cea mai frumoasă!” sau „Prieteniile formate în facultate sunt cele mai durabile” și sper și îmi doresc să fie așa. Nu pot spune că m-am obișnuit cu această viață, dar mereu când trebuie să vorbesc despre ce trăiesc la facultate am o stare de mândrie și entuziasm. Am fost entuziasmată în prima zi de facultate și continui să fiu chiar și azi pentru că am descoperit că îmi place ceea ce fac aici. Este totul nou, poate puțin dificil, dar îmi dă impresia că așa trebuie să fie și că așa e normal să meargă lucrurile. Și, nu știu, poate acest entuziasm se datorează profesorilor, diferiți din punct de vedere al materiilor pe care le predau, dar parcă aceiași profesioniști în domeniul mass-mediei sau… poate colegii contribuie la starea de bine pe care mi-o provoacă viața de student. Aș putea, la fel de bine, să fiu fericită cu ceea ce trăiesc aici doar pentru că mi-am dorit prea mult să ajung la această specializare, iar acum inima nu mă lasă să regret.

Faptul că mă plimbam de la un etaj la altul în căutarea sălilor de curs mi-a dat în permanență sentimentul că nu mă voi putea integra complet, că nu voi reuși să-mi duc până la capăt visul și că spre nemulțumirea mea, voi eșua. Da, îmi era frică de acest necunoscut în care intrasem, nu știam ce mă aștepta, dar parcă știam ce vreau și știam de ce mă aflu la jurnalism. Și din motiv că îmi era frică, m-am implicat în acțiunea de voluntariat a specializării. Voiam să aflu ce înseamnă să fii cu adevărat jurnalist, cât de greu e să devii unul și cum poți să reușești în viitor și am cunoscut acest grup de oameni deschiși, dornici să-ți ofere din entuziasmul lor, din experiența pe care au acumulat-o până la momentul actual. Sunt răbdători și încearcă să te ajute să descoperi răspuns la întrebarea „Oare eu chiar asta vreau să fac în viață?!” și da, ai nevoie de astfel de persoane cel puțin în primul an de facultate. Pot fi un sprijin moral când un profesor te face să te-ndoiești de tine sau când iți trece, chiar și pentru o secundă, prin minte ideea că vrei să renunți.

Astăzi, după ce am descoperit puțin cam cum stă treaba cu jurnalismul, știu că nu-mi va fi ușor, că vor fi anumite cerințe din partea profesorilor și că va trebui să le răspund cu zâmbetul pe buze dacă îmi doresc să cunosc această specializare în adevăratul sens al cuvântului, nu doar în acest sens mediocru pe care îl cunosc la acest moment. Dar mai știu și că voi reuși în această carieră atâta timp cât voi munci, mă voi dedica și voi avea încredere în mine și în propriile forțe.

Sunt abia la începutul acestei aventuri, dar sunt sigură că urmează niște ani frumoși, plini de cunoștințe noi, de fel și fel de oameni, fel și fel de activități pe care le voi face. Voi trece prin niște momente cum rar îmi va fi dat să trăiesc, alături de persoane cum poate rar voi întâlni și fiind îndrumată de profesori cu o experiență bogată. Până să apar pe micul ecran și să prezint știri, până să fiu vocea plăcută de la radio sau autoarea din spatele unor înșiruiri de cuvinte, sunt doar boboc la jurnalism.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s