Jurnalism, hotar al mântuirii mele

Toată lumea, pe la vreo patru-cinci ani, este supusă unui interogatoriu stupid care debutează amenințător cu întrebarea „ce vrei să te faci când crești mare?” Ei bine, eu nu voiam nimic. Nici medic, nici învățătoare, nici cântăreață, nici măcar prințesă cu castel și unicorn. Mereu am vrut să am un microfon cu care să schimb lumea. Ideea asta a rămas vreme de mai mulți ani uitată într-un colț de minte fiind acoperit de o pânză de păianjen pe care abia în ziua înscrierii la facultate am dat-o la o parte. M-am înscris la o singură facultate, la Jurnalism. Mi-am pus în facultatea asta toate speranțele, visele, dorințele, temerile. Trebuie să reușesc, nu pentru mine, cea de acum, ci pentru copila aceea de demult care voia un microfon, cu care să schimbe lumea. Ce naivă eram! Lumea se schimbă zi după zi, numai noi, oamenii ei, rămânem la fel: mici și inofensivi.

În viața mea, lucrurile și-au urmat cursul firesc, eu nefiind genul de persoană care își mai face destinul și cu propriile mâini. Am mers la școală, nu lipseam nici măcar motivat, mi-am făcut prieteni, ce-i drept, nu prea mulți, am fost mereu cuminte, am respectat regulile, am fost o prezență discretă și nu m-am afirmat decât atunci când mi-au fost puse în pericol principiile. Am fost mereu omul care a tăcut și a făcut, iar bunica mă încuraja spunându-mi: „lasă, maică, e mai bine așa. Știu și eu, știi și tu că pe capul plecat, sabia nu îi taie”. Poate că în acest fel am devenit vulnerabilă și poate că am fost ușor ,„de luat înainte”, dar nu asta a contat. Pentru mine era suficient să sun la un număr și să îmi răspundă o voce caldă, să bat la o ușă și să îmi deschidă un chip zâmbitor, nu alergam după nimic, nu aveam un țel. Așa de desfășurau zilele mele, într-o armonie perfectă care, în timp a evoluat, asemenea unei boli cronice, într-o monotonie stranie. Terminam liceul, ba mai mult dobândisem drept de vot și încă nu aveam un plan de atac pentru viitorul meu.

Vara este un sfetnic bun; am citit, am căutat, am discutat și a trebuit să iau o decizie: la ce facultate mă înscriu. Planul cu Academia de Poliție eșuase lamentabil pe terenul de sport, așa că trebuia să încropesc un plan B și să îi prezint familiei. Dacă m-aș vedea acum luând decizii, probabil m-aș prăpădi de râs, așa de încrâncenată eram. Am zis că mă înscriu la Construcții, că în timp o să fac bani din meseria asta, o să trăiesc bine și poate că o să îmi și placă; program de la 8 la 16, salariu atractiv, mașină de serviciu, cască de protecție și toate cele. Unde mai pui că verișoara mamei, de la Constanța, are o fată care studiază întocmai acest domeniu și e tare mândră? Când i-am zis bunicii de decizia mea, ea mi-a dat un argument solid care mi-a schimbat fundamental viziunea: ,„e meserie de băieți, mamă! Unde să stai tu numai printre bărbați? Altceva!”

Mi-am luat inima în dinți și am hotărât să mă duc la Jurnalism și nu în București, unde se așteptau ai mei, ci în Iași, aproape de casă, aproape de Radu al meu. Urma să stau la cămin și el să vină la mine o dată pe săptămână, iar eu sa merg acasă în weekend. I-am promis că nu o să se schimbe nimic între noi: eu o să studiez aici, aproape și el o să fie în continuare tehnician dentar în Vaslui. Mama zicea să nu mă închid în Moldova, să plec și să las năravul acasă. Pentru prima dată în viață nu am ascultat-o. Am zis că plec la Iași și să aștepte că o sun să îi spun ce am făcut. Cred că după ce am plecat, a început să caute caserole pentru mâncarea ce avea să mi-o trimită.

Așa m-am făcut studentă; ce mă mai fac când cresc mare om trăi și om vedea. Până atunci mă bucur de tot ceea ce am găsit în minunatul Iași: oameni frumoși, prieteni, studenți și speranțe, nevoi și dorințe. Poate nu ne-om face toți jurnaliști, nu vom apărea toți pe sticlă, dar să știu să țin un microfon în mână tot o să învăț. Am să scriu și am să vorbesc, tot așa discret și cu simț de răspundere ca și până acum.

Text de Andreea Nicoleta Guțu

Sursă foto: seamedu.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s