Jurnalismul, potrivit pentru mine?

De când eram în clasa a XI-a, mă gândisem la o opțiune de viitor, nu pentru că am vrut eu să reflectez, ci pentru că mă întrebau mereu profesorii ce vreau să fac mai departe. Întrebarea suna cam așa: „Mihai, la ce facultate dai ?” Eu, mai sfios, răspund: „La jurnalism.” Profesoara rămase mirată câteva secunde și apoi începu să-mi spună că trebuie sa-mi înving timiditatea pentru a face față și așa mai departe. De parcă nu era destul, același lucru mi-l spuneau și colegii: „Ce să faci tu la jurnalism?”.

Acum, de când sunt la această facultate, lucrurile s-au mai schimbat într-o oarecare măsură pentru că situația îmi impune depășirea pragului de non-comunicare, mai ales atunci când merg pe teren și am nevoie de o declarație de la cineva necunoscut mie.

Din experiența acumulată în aceste peste două luni de când a început anul universitar, am învățat că procesul de comunicare figurează în orice acțiune a unui jurnalism. Consider că jurnalismul, pe lângă faptul că-ți dezvoltă comunicarea, îți oferă multe oportunități precum participarea la numeroase evenimente, stabilirea de relații cu ceilalți semeni și ocazia de a sta de vorbă cu oameni importanți și de a-i cunoaște, totodată.

Ca oricare altă meserie, jurnalismul are și părți mai puțin plăcute. Pornind de la oamenii care îți dau totul peste cap când îți spun ca nu îi interesează ce ai tu de spus sau nu vor să vorbească și să-ți ofere detalii cu privire la un anumit lucru, mai ales când ai de scris o știre. Cine vrei să te îndrume dacă majoritatea sunt nepăsători? E destul de neplăcut să pierzi timpul crezând că vei obține ceva de la cineva, dar asta e viața unui jurnalist. Ai nevoie să fii tolerant și perseverent.

În tot acest timp, am observat că aproape fiecare specializare este promovată de câte o asociație non-guvernamentală. Ca exemple: ASCOR pentru studenții de la Teologie, ASII pentru cei de la Informatică, ASJ pentru minunatul meu domeniu de activitate etc. Aceste asociații nu numai că te învață cum să abordezi anumite lucruri, ci te îndrumă pe o cale propice dezvoltării personale.

Până în prezent, m-am adaptat destul de ușor activității. O să văd pe parcurs cum evoluează lucrurile și mă voi conforma cerințelor respective. Dacă ești de aceeași părere, alătură-mi-te!

Text de Șargu Mihai Eugen

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s