Experiență cu ecou la Guvernul României

Anul 2016 m-a surprins cu diverse întâmplări pe care nu le aveam notate în lista mea cu obiective de atins. Și pentru că se tot întâmplau, mi-am zis că trebuie să le adaug ca „ținte” surpriză. Una dintre ele s-a întâmplat pe 20 decembrie 2016.

ASJ este singura asociației non-guvernamentală care a devenit partener în cadrul manifestărilor din orașul de pe șapte coline.

Secretarul de Stat,  Daniel Șandru, coordonatorul Departamentului CENTENAR, a oferit drept răsplată pentru munca voluntarilor din ASJ, o vizită la Sediul Guvernului României.

Am pășit pentru prima dată în capitală și prima clădire pe care am vizitat-o a fost chiar Palatul Victoria. Mă simțeam norocoasă că mi s-a oferit șansa asta deosebită! Un ecou interior îmi spunea: te afli aici, în clădirea care apare aproape zilnic la televizor.

Îmi repetam în minte: clădirea asta o vezi de câteva ori pe săptămână la televizor și acum ești aici! M-au impresionat arhitectura și interiorul . A fost o onoare să pășesc pe holurile pe care miniștrii le parcurg zilnic. Am fost încântată de turul palatului care ni s-a oferit de către membrii departamentului CENTENAR. Am pășit în diverse săli și le menționez aici pe cele trei care m-au fascinat: „Transilvania”, „Muntenia” și „Moldova”. După tur, am participat , în sala „Muntenia”, la înmânarea distincțiilor, din partea Departamentului Centenar, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse de voluntarii ASJ. Dar înainte de acest lucru, prof. univ. dr. Șandru a aranjat cu succes o întâlnire între studenți și Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. La final, au fost înmânate diplomele studenților-voluntari, iar doamna Irina Alexe, Chestor Principal și Liviu Iolu, au oferit câte o broșă cu stema României. În sala „Muntenia”, în care se țin ședințele de guvern, alături de bradul proaspăt decorat, mi-a rămas în minte tavanul din lemn cu zeci de exemplare din Steaua Nordului (ochi de geografă, ce să mai!).

Cu siguranță a fost una dintre experiențele cu un ecou grandios. Toate simțirile, emoțiile și gândurile pe care le-am experimentat în acea zi sunt pentru o viață.

Adresez mulțumiri Departamentului CENTENAR, domnului profesor Daniel Șandru, Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și colegilor din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași.

Text de Nicoleta Felea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s