Palatul Victoria, o clădire labirint

Cum aș descrie vizita la București? Unică.
Deși sunt adeptă a aglomerației și aș alege mereu o stradă plină de oameni agitați în schimbul uneia pustii, parcă Bucureștiul era prea aglomerat. Enervant de aglomerat. Nu știu dacă m-aș putea obișnui acolo. Este un oraș mare, plin de chipuri străine și unde ai impresia că totul se mișcă cu viteza luminii.
Ziua de 20 decembrie a fost solicitantă, încărcată și mai ales plină de emoții. Nu știu cum priviți voi, din afară, Guvernul României, dar tot ce pot eu spune e că se muncește din greu și se fac eforturi uriașe pentru a avea un trai decent.  
Intrarea în Palatul Victoria aș asemăna-o cu una din aeroport. Măsurile de securitate sunt riguroase, semn că nu oricine are acces în clădire. De afară, construcția nu pare atât de imensă, însă odată ajunsă înăuntru aveam impresia că sunt într-un labirint. Sălile de ședință sunt mari, înalte, iar tu ești o ființă minusculă în fața lor.
Am primit o diplomă și o insignă cu stema de stat pentru activitatea de voluntariat din cadrul seriei de evenimente „Iași, Capitala Renașterii Naționale”. Și odată cu ele zeci de emoții și gânduri. E imposibil să nu îți imaginezi că poate vei ajunge și tu într-o funcție atât de importantă.
Să dai mâna cu Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului,  Vasile Dâncu, vicepremierul României, prof. univ. dr. Daniel Șandru, Secretarul de Stat sau cu doamna chestor principal Irina Alexe, nu e un fapt care se întâmplă în fiecare zi. Atunci m-am simțit apreciată. Atunci am realizat că dacă îți dorești un lucru și muncești pentru el, îl poți obține.
Am rămas cu câteva momente unice trăite la intensitate maximă și cu tot atâtea aspirații superioare. Poate că această experiență m-a învățat cum să privesc cu alți ochi ceea ce se petrece în jurul meu și să apreciez mai mult persoanele care zi de zi încearcă să ne aducă pe drumul cel bun. 
Mai multe fotografii găsiți aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s