Jurnalismul – drumul spre descoperirea personală

Când am ales această cale, să merg la jurnalism m-am gândit doar la un singur lucru – să găsesc aici aventură, neobișnuit și multă lume nouă de cunoscut. Am vrut ceva să mă scoată din normal, din rutina fiecărei zile de până atunci, ceva care să mă ajute să mă descopăr.

Pasiunea mea pentru jurnalism are o oarecare vechime pentru că se află în viața mea încă de când eram foarte mică, atunci poate nu conștientizam că asta e ceea ce vreau să fac în viitor, dar cu cât treceau anii cu atât mai mult această dorință a mea devenea mai puternică. Şi acum îmi amintesc cum obișnuiam să mă joc cu verișoara mea, ne „construiam” din diferite lucruri găsite prin toată casa, un loc unde se pregăteau a fi „difuzate” emisiunile noastre, emisiuni unde telespectatori și invitați erau plusurile din casă, iar noi eram pe rând ba prezentator, ba reporter şi chiar cameraman. E amuzant cum reușeam să ne trăim pasiunea prin lucruri atât de neobișnuite. Dar aceste lucruri simple au alimentat alegerea mea de acum.

Cu trecerea timpului realizam că lucrurile nu sunt chiar așa simple,ca atunci când le făceam în joacă. Această profesie necesită mult mai multe lucruri, multă voința, dar și încredere în forțele proprii ceea ce pentru mine, acest aspect era și este încă cam slab consolidat. Îmi petreceam serile și fiecare moment când îl prindeam pe tata captivat în televizor, urmărind știrile și analizând postura, gesturile și dicția prezentatorilor, dar şi reporterilor. Uneori mă imaginam ca fiind eu în locul lor și nu credeam că voi avea vreodată oportunitatea să lucrez la dezvoltarea mea pe acest plan.

Cu cât creșteam mai mult, cu atât îmi doream mai mult alte lucruri pentru mine, voiam să fiu reporter de teren, voiam să călătoresc din ce în ce mai mult şi credeam că asta poate alimenta două pasiuni ale mele, cum se spune „loveam doi iepuri dintr-o lovitură”. Îmi doresc mult să călătoresc, să cunosc alte tipologii de oameni şi mă conectez la o altfel de atmosferă decât cea cu care sunt obișnuită, vreau să îmi pun la încercare tot ce ţine de mine, să scot la iveală tot ce am mai bun şi şă fac ceva cu care să mă pot mândri. Nu ştiu cum a fost la alţii, dar pentru mine această pasiune pentru jurnalism a existat dintotdeauna, stau acum şi mă gândesc ce aş fi putut eu alege să fac pe viitor dacă nu jurnalism şi realizez că nu a mai exista vreo dorinţă și pentru altceva.

Jurnalismul este o profesie la care e greu să renunţi, făcută din pasiune, unde presiunile nu sunt percepute ca fiind „stress” dacă îţi place ceea ce faci. Jurnalismul este cea mai mare plăcere din viaţă, jurnalismul nu are program şi oferă libertatea de care puțini se pot bucura în viată. Nu cred că o să regret vreodată această alegere a mea.

Text de Simona-Georgiana DOROFTEI

Sursă foto: journalyourlife.tumblr.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s