Un an de amintiri și ședințe-n prelungiri

Când am venit în Iași, eram, ca oricare alt student care abia descoperă universitatea de la Iași, pierdut și fără prietenii pe lângă mine. De fapt, asta era principala problemă. O luam de la capăt, cu „hei! Eu sunt Ionuț” sau cu „și ție ce îți place să faci?”. Obositor, dar dacă ai ști finalul, parcă ai pune și mai multe întrebări.

Ș-apoi, mi-am aruncat privirea și curiozitatea peste tot, pe unde am putut. Am început cu facultatea, acolo unde nimeni nu este așa cum este în camera de cămin. E și normal, și eu, la rândul meu, mă schimb, odată ce împing ușa grea de la intrare în corpul A. Aveam nevoie de oameni deschiși, fără să mă mai chinui să dau cu dalta în fețe false pentru a descoperi miezul. De pe 1 decembrie 2015, am pătruns în Asociația Studenților Jurnaliști sau simplu ASJ. Aici, un vârtej și mai mare decât la facultate. Idei peste idei, ședințe, păreri, ce, cum, unde, eu? Aaa? Stop! Am luat-o de la început cu „eu sunt Ionuț!”. Am întins mâna de mii de ori pentru a da noroc, am îmbrățișat de sute de ori aceleași corpuri sau poate altele, m-am supărat și am muncit. Era pentru prima dată, în viața mea, când construiam ceva de la zero, proiectul „Eu și cartea mea”, și aduceam prieteni în jurul meu. Atunci nu-mi mai venea să-mi iau bagajul și să mă duc acasă, la Crăiești, parcă-parcă rădăcinile alea începeau să se înfigă în cel puțin una dintre colinele ieșene. Și veneau oameni, prieteni și fotografiile alea, de pe Facebook, pe care le tot vedem, la alții, la început de octombrie 2015, și care prindeau contur și în studenția mea. Vorbesc de cele în care zâmbetul este dintr-un râs de la ultima glumă pe care o gustă tot grupul.

Am trecut și pe acolo, și pe dincolo, am întâlnit oameni pe care îi apreciez și cu care aș vrea să petrec mult timp, dar și uscături. Anul acesta, pe 1 decembrie, mi-am dat seama că am mai multe motive de a sărbători. În unul dintre cei nouă ani ai asociației, am fost și eu prezent. Acum, îmi rămâne mie să întind, de pe partea cealaltă, mâna, să îmbrățișez corpurile nou veniților și să fac fotografia în care toată lumea să zâmbească.

Un gând despre &8222;Un an de amintiri și ședințe-n prelungiri&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s