Proiectul „Eu și cartea mea”, aflat la a doua ediție, a adunat și de data aceasta oameni frumoși, care au venit zâmbitori cu o carte preferată la braț. Evenimentul a avut loc luni, 22 februarie, începând cu ora 17:00 și s-a desfășurat doar între membrii Asociației Studenților Jurnaliști.
Evenimentul își propune să promoveze un nou concept, denumit „biblioteca din mână în mână”. Astfel, fiecare participant este rugat să vină cu o carte preferată, carte pe care o va dărui unui prieten sau unui necunoscut. Fiecare se înscrie pe o listă, iar apoi se fac extrageri și se grupează câte două persoane. Pe cei doi îi leagă la început două cărți, iar mai apoi între ei se poate lega o frumoasă relație de prietenie.
„Este un lucru important, dacă nu chiar o realizare, să aduni oameni în jurul unor cărți și nu în jurul unor tablete, telefoane ori laptopuri. Mie îmi place foarte mult ceea ce facem noi. Aici, în acest proiect, importanți suntem noi și cărțile noaste. Simplu: «Eu și cartea mea»; «Tu și cartea ta»; «Noi și cărțile noastre»”, a mărturisit Ionuț Teoderașcu, inițiatorul proiectului.
Mulțumim cafenelei Voilà Caffè pentru găzduire.
Mulțumiri speciale și fotografului nostru – Gherasim Iulian.