Cristian Teodorescu – scriitorul lunii martie

Asociația Studenților Jurnaliști a organizat joi, 17 martie a treia ediție din cadrul proiectului „Scriitorul lunii”, proiect inițiat în luna ianuarie a acestui an și al cărui scop este cunoașterea omului din spatele cărții. Drept urmare, invitatul din luna lui Mărțișor a fost scriitorul, publicistul, actual redactor la săptămânalul Cațavencii – CRISTIAN TEODORESCU. Evenimentul a avut loc în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar discuțiile au pornit de la două dintre romanele sale, unul premiat în cadrul Colocviilor Romanului Românesc („Medgidia, orașul de apoi”) și un altul lansat chiar în ziua cu pricina la Iași („Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui”). Lucrurile au decurs de la sine și dat fiind faptul că invitatul este și prozator și jurnalist, întâlnirea s-a divizat în două părți aparent distincte: media actuală și influențele ei asupra maselor și detalii din culisele fabricării celor două opere.
scriitorul-lunii-cristian-teodorescu-asj1
„La începutul anilor `90, tirajul ziarelor bune depășea cu brio un milion. În anul 2016 însă, acesta a ajuns să încapă într-o roabă”.
În prima parte, publicistul a tratat „maladia” ce alcătuiește media românească, dezvăluind totodată și perspectiva actuală a ceea ce noi numim fapt de presă. Acesta povestește cu uimire și regret în suflet că dacă cineva i-ar fi spus acum 15 ani că tirajul ziarelor va încăpea într-o roabă, s-ar fi uitat la el și s-ar fi amuzat copios, necrezându-l bineînțeles. Acum că trăiește aceste vremuri, a ajuns la trista concluzie că o publicație care „se respectă” nu poate exista fără fata de la pagina 5. Acest lucru se „datorează” atât jurnalistului care produce materialele respective, cât și cititorului care s-a obișnuit așa și nu poate sau nu vrea să facă o triere din care lozul câștigător să fie calitatea și nu pseudo-evenimentele și „cancanerismele”. Cristian Teodorescu întrevede ca soluție a acestei epidemii imună la orice antidot până în prezent, reconstruirea și revizuirea produselor oferite publicului, iar apoi reobișnuirea acestuia de a citi cu acel respect față de presă așa cum era odinioară. De aici se deduce că faptele există numai că trebuie reactulizate. Această schimbare depinde doar de voința omului de presă în calitate de formator de opinii și furnizor de informații cu valori clare și precise de știre și de maniera în care își poate atrage, educa și recuceri publicul țintă, din nou. Din acest unghi, scriitorul este de părere că vina nu aparține cititorului  care consumă aceste produse, ci a jurnalistului care este incapabil de a-și face o restructurare și de a se  debarasa și dezobișnui de mondenități care nu constituie altceva decât simple acte care ar trebui păstrate la nivel de discuție între prieteni.
„Momentul în care tu ca ziar cu pretenții, glossy și așa mai departe, ai și fata de la pagina 5 înseamnă că ai cam lămurit-o cu cititorii cu pretenții care ar trebui să fie ținta ziarului tău.”

Making-oful și emoția din timpul procesului de creație

În cea de-a doua parte, scriitorul a răspuns cu plăcere la întrebările și curiozitățile venite din partea publicului prezent, amuzându-se și amuzându-i și pe ceilalți cu amintirile sale. Medgidia, orașul de apoi este un roman ce cuprinde peste 100 de povestioare separate în capitole distincte și etichetate prin câte-un titlu sugestiv fiecare. Autorul însuși sugera lectura acestuia începând de la orice capitol, chiar și cu finalul deoarece fiind independente unele de altele, nu afecta cu nimic parcurgerea unui fir narativ cum se întâmplă de obicei cu majoritatea operelor literare. Două personaje apar frecvent în carte (Fănică și Virginia), scriitorul dezvăluind că o parte din relatările făcute și-au găsit sursa de inspirație în trăirile și experiențele bunicilor Ștefan și Virginia.
Pe de altă parte, autorul povestește râzând că în urma publicării conținutului a avut și supărări cu unii dintre prietenii sau cunoscuții ale căror povestiri s-au regăsit în carte, redate parțial, mai mult sau mai puțin fidel și că a fost nevoie de a le explica și relua consecutiv faptul că o parte este ficțiune și trebuie tratată ca atare. Procesul de documentare a fost unul îndelungat, dar curgerea cuvintelor și închegarea acestora într-un șir frumos de povești mai mult sau mai puțin veridice a venit de la sine.
Întâlnirea s-a încheiat cu desemnarea lui Cristian Teodorescu de către Asociația Studenților Jurnaliști ca fiind Scriitorul lunii și, bineînțeles, cu nelipsita sesiune de autografe și poze cu iubitorii scrisului.
Scriitorul lunii - Cristian Teodorescu - ASJ3.jpg

 |Ștefania VIERU

Voluntar „Asociația Studenților Jurnaliști”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s